Alpinismul competițional

Un dialog al meu pe listele de munte cu Mihai Pupeza – atunci preşedinte al Clubului Alpin Român, o opinie despre alpinismul românesc şi alpinişti din perioada anilor ’60-’80

Draga Dinule,

Toate bune şi frumoase dar nu e cazul să dăm naştere la legende. Ioșca Gheție n-a fost dizident, a participat la campionate, a devenit maestru al sportului şi nu cred c-a interzis cineva vreodată să se meargă în traseul Fluturele de Piatră, pitonat de el. La un moment sau altul au participat la campionate şi au/ am fost în lotul naţional şi Slăvoacă, şi Tapiru, şi eu, şi mulţi alţii, unii scârbindu-ne mai repede, alţii mai greu, alţii bucurându-se din plin de scoaterile plătite din producţie sau de facilitaţi. Complet nealiniat a fost doar Viorel Nicolaescu.

Relativ la „In memoriam-ul” Moşului Cristea, reproduc doar ce mi-a spus odată într-o tabără la Padina: „Dacă Generalul îmi cere să câştig campionatul, e normal să fac orice ca să-l câştig. Voi veniţi pe munte să vă distraţi, eu trăiesc din asta! Sunt omul noului regim, fără comunişti aș fi rămas un vulcanizator. Aş fi prost sa nu profit.”

Mihai

Draga Mihai,

Se poate interpreta noţiunea de dizident şi cum o faci tu. Dar cred că aici e ca şi în politică: mulţi dizidenţi, dau doar un nume: Mircea Dinescu, au fost mai înainte membri de partid. Dizidenţi deveneau cei care refuzau să mai facă ce făcuseră până atunci. Și în alpinism, pentru Federaţie erau mai dizidenţi cei care au participat o vreme la campionate, dar acum spuneau cu glas tare sau puneau pe hârtie lucruri negative din alpinismul oficial. Ei le ştiau mai bine decât cei care au fost şi au rămas independenţi.

Eram acolo, în Cheile Bicazului, când, după ce Eugen Vasi si Iosif Wotringer au murit în 27 iulie 1971 în Traseul Pintenilor (găsiţi legaţi în coardă pe brâna „Lumea Pierdută”), Tapiru a acuzat Federaţia şi sistemul competiţional în faţa careului oficial, afirmând ca „trimite alpiniştii în trasee, ca pe vite la abator”. Sunt cuvinte pe care le-am reţinut pentru că nu auzeai des pe atunci aşa ceva. Cred ca sunt şi alţii care ţi le pot confirma. Da, Ioșca a primit titlul de „Maestru al Sportului” de la FRTA, îl merita, o ştii bine; traseele lui erau pitonate de el, nu de coechipieri, ca multe dintre ale lui Cristea. Poate, Federaţia credea că-i astupă gura cu asta. Dar, până la urmă, au făcut ca să dispară rubrica lui „ALPINĂ” din revista România pitorească”, pentru că nu le convenea ce şi cum scria, sau că nu-i lauda pe cei care „trebuiau” lăudaţi.

Privitor la interzicerea de a ne căţăra în competiţii oficiale în Fluturele de Piatra, pitonat de Ioșca, te contrazic: nu la plăcuţele şi neuitatele Alpiniade Universitare, organizate de Clubul IPGG, ci la cele ale FRTA: Erau multe echipe înscrise în Fisura Mult Dorită, în care se intra prin Policandru, aşa cum ştii că din Fisura Roşie se ieşea prin Eftimie, şi multe echipe în Policandru. Ca să nu se stea „la coadă”, s-a cerut ca să se permită şi intrarea prin Fluture. Reacţia oficialilor a fost dura, Matei Schenn, Dumnezeu să-l ierte, s-a comportat isteric, trimiţăndu-ne să mai citim o data lista traseelor puse în concurs şi să vedem că nu exista nici un Fluture! Se aplica şi aici politica partidului, ca şi la scriitori sau artişti plecaţi din ţară: nu mai existau şi… nici n-au existat!

Da, Moşul făcea orice ca să câştige. Dar nu doar el, ştii bine. În fiecare an ne întrebam ce „noutăţi în domeniu” vor mai aplica, gen stampile din cartofi etc. Și mai ştii că şefii cluburilor care se rotau la titluri nu prea trebuiau „să facă totul”, căci asta o făceau arbitrii obedienţi. Oficialii aveau doar grija ca în zonele cheie, în momentele cheie, să nu pună arbitri cu coloana dreapta, de genul moşului Csallner. Arbitrii respectivi ştiau ce au de făcut: în general, să-i penalizeze pe cei „periculoşi”, şi ca nu cumva să facă asta cu cei care trebuiau să câştige. Trist era că aceştia puteau câştiga de cele mai multe ori „pe bune”, erau buni, erau tot timpul pe stâncă, erau selecţionaţi sau racolaţi „pe sprânceană”. Dar arbitrii, „pentru orice eventualitate” aveau grijă deosebită de „cei care ţineau aproape”, de IPGG, Torpedo sau Hunedoara. Dar erau depunctaţi şi alţii, ca să nu bată la ochi. Și la Raliurile Salvamont se proceda cam la fel. După ce clujenii au luat prin surprindere un loc 2 la Poiana Braşov, au intrat şi ei, în anii următori în „grija” arbitrilor. De aici ştiu mai multe ca din alpinism…

Apropo de Hunedoara: în iarna trecută, la Genţiana, am avut lungi şi plăcute discuţii cu Dan Vifor Pichiu, pentru cine nu ştie, a fost primul antrenor de alpinism la Hunedoara. Mi-a relatat, printre altele, despre o alpiniadă – etapă de campionat sau finală! Toată lumea ştia că ei, hunedorenii, sunt câştigători dar… a ieşit Armata! Cel mai afectat şi furios, spunea Dan, a fost… Cristea! L-am întrebat: „Crezi ca era sincer?”. Eu cred ca era doar, poate, puţin ruşinat.

Dar, apropo de „păcatele ” lui Cristea: Le ştiu foarte bine, „de pe teren” , nu din surse indirecte. Pentru că nu le-am înşirat şi despicat, se crede că nu le ştiu. Le ştiu. Falsuri ca ale lui, cu ante sau postdatarea unor premiere, au făcut şi alţii, ii obliga sistemul de clasificare, dorinţa ca într-un an să aibă şanse la „Cupa FRTA”, care se acorda pentru cele mai multe şi frumoase premiere din acel an. Am scris despre Cristea doar de bine, din doua motive: aşa am scris şi despre alţii şi poate ca o reacţie că se scrie şi se spun numai rele despre el, rele numai despre el! Multe dintre „păcatele” lui le-au avut şi alţii, dar nu s-au monitorizat, nu se amintesc. Ştiu bine păcatele lui Cristea, căci am umblat mulţi ani la alpiniade şi nu aveam vată în urechi. Și am urmărit şi cam tot ce s-a scris.

Ceea ce nu ştiu şi nu înţeleg este de ce „s-au monitorizat” doar „păcatele” lui? De ce în cartea în care Cristea e făcut „cu ou şi cu oţet”, alţi vinovaţi ca şi el, sau poate mai mult decât el, de închistarea alpinismului românesc, sunt uitaţi sau… chiar lăudaţi, măguliţi. Oare, nu s-a aplicat şi aici principiul „a face orice” ca să apară cartea respectivă? Altfel cum se explica faptul că cenzura a respins manuscrisul amintirilor lui Boerescu, pe motiv ca „În el sunt prea multe nume de duşmani ai poporului”, dar a primit „lumină verde” manuscrisul cărţii care conţine aceleaşi nume? Carte care printre obiective lăudabile îl avea şi pe acela, a spus-o autorul ei, de „a dărâma soclul lui Cristea”! Dar… dispute au fost, nu doar în alpinism, şi nu doar la noi şi vor fi încă. În final, va reamintesc ce a scris LIONEL TERRAY despre acest subiect:

„Chiar dacă evoluează aproape de cer, în puritatea infinită a unei lumi de lumina şi frumuseţe, alpiniştii nu sunt îngeri. Ei sunt mereu oameni, iar inima lor rămâne pătată de negriciunea lumii de unde vin şi unde, mai devreme sau mai târziu, se întorc. Rari sunt acei care rămân insensibili la ademenirea gloriei, atunci când îi atinge întâmplator cu aripa ei. Un oarecare spirit de competiţie a domnit mereu printre cei mai buni alpinişti, cucerirea anumitor vârfuri sau pereţi, chiar prima sau a doua repetare a lor, fiind uneori obiectul unor rivalităţi atât de aprinse, atât de violente şi chiar meschine, la fel ca şi cele mai rele lupte din arenă. Nu au fost văzuţi alpinişti insultându-se ori chiar luându-se de guler la piciorul pereţilor?”.

Iar în anii din urmă nu au apărut mereu dispute, chiar dure, după diverse concursuri de căţărare? Căci şi „Campionatele de alpinism” din vremea noastră erau, de fapt, concursuri de căţărare. Acum se întrec între ei cei din altă generaţie şi în condiţii de securitate aproape maximă şi doar pe 40-80 m de stâncă sau, mai ales, pe panouri. În rest, nimic, mai nimic nou sub soare: dispute-au fost şi vor fi încă…