Ascensiune pe Dom

Ascensiune pe Dom 4.545 m, al 3-lea vârf al Alpilor dupa Mont Blanc şi Monte Rosa.

Foto: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/dom/

Vineri, 19 iulie 2013. Pe valea Matter, in Zermatt, eu şi Marlene mai fusesem de câteva ori. Ultima data în 8 mai 2009, în clăpari şi cu schiurile în spate, obosiţi dar fericiţi (eram cinci !) , punct final al celebrei Haute Route. Ştiam că Alin Brădean şi alţi colegi de club au folosit campingul Randa, dar nu ne-am gândit că nu e în Randa ! Aşa ca aseară, am fost la un moment dat „scoşi din ceaţă”, spunându-ni-se  de niste oameni amabili că trebuie să ieşim din localitate spre amonte, să continuăm cca 2 km pe soseaua spre Taesch-Zermatt şi il vom vedea în stânga. Aşa a fost. Dimineaţa aşteptăm soarele, să ne usuce corturile, şi apoi le strângem, scoatem maşinile din camping în parcarea de la intrare, achităm parcarea pe două zile şi… căutăm fără succes numele „Domhutte” pe indicatoarele turistice. Plecăm la 10.30. O tânără şi amabilă doamnă ne însoţieşte o vreme pe alei ce se împletesc prin pădurea de zade, apoi ne pune pe direcţia (poteca) bună, dar uită să ne spună ce era mai important: că va trebui să urmăm vreo două ore indicatoarele ” Europaweg” şi „Europahutte”.

 Abia după cabana Europa, se desparte spre dreapta poteca către cabana Dom. Urmăm un traseu relativ nou, în dreapta vedem un lung podeţ suspendat pe cabluri şi afectat de căderi de blocuri de stâncă sau avalanşe, abandonat acum. Depăşim patru cehi cu bagaje imense, ajungem la zone cu cabluri, scări, scoabe. Vremea e faină, stânca e faină, ne căţărăm cu plăcere şi fără grabă, căci avem locuri de dormit reţinute prin telefon. Chiar când încep a cădea picuri mari şi rari de ploaie zărim cabana aflată la cota 2.940 m şi când intrăm în ea reapare soarele. E ora 15.30. Cabana e faină , atât aripa nouă, adăugată anul trecut, cât şi aripa veche, modernizată şi ea . Iarăşi ne simţim bine, iarăşi ne întrebăm dacă şi la cabanele din Carpaţi va fi cândva aşa ! Toate marile vârfuri au căciuli de nori, seara aduce iarăşi o ploicică, dar prognozele pentru maine sunt excelente ! Apar şi cehii care urcă precum melcii, trec de cabană şi le vom vedea mâine corturile (ale lor şi încă unul) cu ceva mai sus, pe nişte platforme despre care probabil aveau informaţii prealabile . Am mai văzut astfel de platforme şi chiar corturi şi pe lângă alte cabane de altitudine, nu ştim dacă necesită vreo aprobare.

Sâmbătă 20 iulie. Trezire la 2,25 din noapte, la ora 2.45 intrăm în sala de mese şi cautăm masa unde apare scris:”Marlene, 4 persoane”.Mullţi alţii sunt matinali ca noi. La 3.15 pornim „la beţe”, pe poteca ce şerpuieşte pe morenă, ghidaţi de frontalele celor din faţă şi de momâi. Multe luminiţe şi în urma noastră. Ca şi în timpul altor urcări matinale, mă intreb unde eram in urma cu x ani ? Aha, azi e ziua de Sf.Ilie ! Pentru mine zi importantă: în 20 iulie 1973 dimineaţa, am păşit prima dată pe vf.Mont Blanc . Iar după 37 de ani, în 2010, tot în 20 iulie, dar după amiaza la ora 16, păşeam din nou pe Mont Blanc cu bunii prieteni şi camarazi de ture în Alpi – Puiu Dimache, Cezar Manea şi cu draga mea Marlene. O zi de neuitat şi pentru că avusesem o vreme superbă şi pentru lungimea turei în spaţiu şi timp: pornisem dimineaţa la ora 3 de la Ref. Durier, se făcea ziuă când păşeam pe îngusta creastă a patrumiarului Aiguille du Bionassay şi ajunsesem la ref.Cosmiques la ora 23 !!!

După o zonă cu zăpadă, când mijesc zorii de zi, urmează o căţărare de gradul 1A-1 B, similară cu ce făcusem la urcarea pe Morteratsch, unde desigur punem beţele pe rucsaci. Urcăm ” la liber”, dar cele două pitoane ce le văd, mă ateţionează să reţin a le folosi la coborâre. Când ajungem în Festijoch, o echipă tocmai pleca spre dreapta, pe varianta Festigrat, mai scurtă, mai „aeriană”. Am stat pe gânduri, dar mi-am amintit că în topo scrie că zone cu zăpada foarte ingheţată pot fi periculoase. Nu avem cu noi pioleţii tehnici (ii vom lua pe Bianco Grat unde ne vor fi foarte utili !). Aşa că ne montăm colţarii, ne legăm în coardă, ne luăm fiecare pioletul clasic de zăpadă, cu coada lungă cum au şi alţii pe astfel de trasee. Cotim la stânga, în coborâre pe gheţarul Hochberggletscher şi apoi în traversare spre dreapta şi urcare . Urcuş lung, fără probleme.

 De pe creasta dinainte de vârf, pauzele ne sunt comandate şi de vârfurile din jur. La ora 9 fix suntem pe vârf ! O lungă pauză de relaxare, de satisfacţie, de a ne îmbăta cu frumuseţile din jur, de a „naviga” pe „marea de vârfuri” ce ne înconjoară. Pe unele dintre ele eu şi Marlene am fost, ştim şi numele celor vecine lor. Dintre toate se detaşează silueta sveltă şi inconfundabilă a Matterhornului, iar dincolo de Mattertal, semeţul Weisshorn,pe care ştim că l-au urcat şi românii Mihai Cernat, Gabriel Florescu in 2007, Puiu Dimache, Cezar Manea in 2009, probabil şi alţii . Ştim şi care e Monte Rosa- altă „ţintă” pentru zilele următoare. Mont Blanc-ul şi „sateliţii” săi sunt departe, dar recognoscibili. .

Am avut noroc să rămânem o vreme doar noi patru pe vârf, cei sosiţi înaintea noastră plecaseră, alţii încă nu apăruseră. A fost foarte faină „pauza” asta. Ne amintim ca prietenul Piu Dimache din Roma, urcase aici pe schiuri in 1985, după întoarcerea din Gurja Himal, unde se intalnise cu romanii Emil Coliban, Taina Dutescu, Marius Marcus, Pif Ritisan si ceilalti din expeditia organizata de temeinic de Cornel Coman si dez-organizata de farmacistul Ovidiu Bojor. Ne bucurăm de bucuria celor doi prieteni de lângă noi, mai ales că n-am avut norocul de a urca pe Bianco Grat în zilele trecute şi că (acum încă nu ştim asta) nu vor avea nici norocul de a ne însoţi pe Monte Rosa. Spunem şi noi în gând cunoscuta implorare: „Opreşte Doamne clipa !”

La coborâre, apăruse soarele pe toate pantele, aşa că Marlene poate „fura” imagini pentru a le duce acasa. În zona de descăţărare, Marlene o ia înainte, se mişcă „free” cu dezinvoltură, o vedem jos pe zăpadă, scăpată de riscul să-i dăm pietre în cap. Eu montez coarda în pitoanele văzute când urcam şi o folosim pentru rapel. Unde se termină zăpada, ne dăm jos colţarii, parazăpezile, colanţii ! La ora 14 facem încă o pauză de o oră la cabană apoi.. la vale, dar fără grabă ! La cabana Europa ne pozăm cu tricourile de Maratom Apuseni ! A fost o tură fară dificultăţi tehnice, dar lungă, obositoare: in aceeasi zi am plecat de la cabana Dom aflată la 2.940 m, am ajuns pe vârf la 4.545 m si apoi am coborat inapoi la campingul din Randa, la 1.406 m !

Dar oboseala trece, amintirile frumoase rămân !

Imagini : Foto: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/dom/

:******