Ascensiune pe Monte Rosa

Relatarea atingerii a 4 dintre cele 9 vârfuri de peste 4.000 m ale masivului Monte Rosa ( al 2-lea gigant al Alpilor dupa Mont Blanc) , care figureaza în tabelul oficial al UIAA cu cei 82 de patrumiari din Alpi (a se vdea nota *)

Albume foto la: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/monte-rosa/

 După ce ne-a refuzat Bianco Grat, dar ne-a primit Dom de Mischabel (al 3-lea din Alpi) cu vreme bună, noi doi, Raluca şi Dragoş am făcut o faină plimbare de două zile pe o vale similară cu cele de pe versantul nordic făgărăşan : 7 ore urcare în 21 iulie şi 6 ore de coborâre în 22 iulie, pe o superba vale -Baltschiederklause, care coboară de pe versantul drept al Rhonului spre orăşelul Visp, în care e „înfipt” acel imens Y format de şoseaua ce duce pe versantul de vizavi spre renumitele orăşele Saas Grund şi Zermatt. Oricare hartă rutieră vă lămureşte.

Marţi 23 iulie 2013 dimineaţa toţi patru, împreună cu „elveţienii” Iulian si Macej (ne revăzusem deja aseară în campingul Randa), urcăm în trenul cu care soseşte alt român-elveţian, vechiul prieten Gec .Toţi trei ne-au fost ghizi şi camarazi în tura de patru zile de anul trecut prin Berner Alpen. După cca 10 km, în Zermatt (1.608 m) ne mutăm în gara de vizavi, de unde pleacă trenul cu cremalieră care ne urcă la Gornergrat la 3.089 m. m un loc care, ca şi Montenvert de pe marginea gheţarului Mer de Glace aflat mai sus de Chamonix, este o adevarată Mecca pentru mii de oameni, mulţi montaniarzi, dar şi mai mulţi „pantofari” ! Ca peste tot în astfel de locuri, dar şi prin oraşe, se remarcă mari grupuri de japonezi. Aici, unii se pozează (contra cost !) cu dulăii Saint Bernard. Dar toţi se pozează cu renumitul Matterhorn aflat spre vest, superb obelisc piramidal de stâncă. Dar pozează şi se pozează şi cu alte vârfuri albe de pe cercul orizontului, cu stranii seracuri atârnânde, ce se mai rup din când în când cu tunetul şi cu norul de rigoare !  Pe mulţi nu-i interesează numele şi amplasarea acestora, căci regele e Matterhornul, celelalte vârfuri par fără personalitate, chiar dacă sunt mai înalte, ex. Monte Rosa. De fapt cele mai apropiaţe, mai vizibile, mai „decorate” cu seracuri, sunt Lyskamm, Gemenii (Castor si Polux ) , Roccia Nera şi Breithorn.

Noi ştiam de la prima vizită aici în 2005, că este locul din care, pe vreme bună (acum este !), se pot vedea 18-20 din cele 82 de vârfuri de peste 4.000 m ale Alpilor ! Vi le numim în sensul acelor de ceasornic: Dom, Taeschhorn, Alphubel, Rimpfischorn, Strahlhorn, Allalinhorn, Monte Rosa, Lyskamm, Castor, Polux, Breithorn, Dent d’ Herens, Matterhorn, Dent Blanche, Ober Gabelhorn, Zinalrothorn, Weisshorn. Le recunoaştem, deşi doar pe câteva le-am urcat . Panorama e fantastică, trebuie văzută, nu se poate descrie în cuvinte. Imi amintesc de spusa Marianei Vasiliu : „Las peisajul să intre în mine ca-ntr-un sorb” ! . Facem „lecţia de geografie”, folosim aparatele foto (nu să fim pozaţi !) , identificăm amplasarea cabanei Monte Rosa unde aveam locuri reţinute şi apoi pornim spre ea. 

Continuăm puţin pe creastă, apoi cotim la dreapta pe poteca ce coboară în serpentine până la gheţarul Gornergletscher. O scară metalică ne depune pe malul gheţarului. Ne montăm colţarii, deşi la întoarcere nu-i vom mai folosi, suprafaţa gheţii e destul de rugoasă, încastrată cu nisip şi pietriş, deci aderentă. Traversăm gheţarul în coborâre lină, ghidaţi de balize ( piramide triunghiulare formate din  câte trei stâlpi de marcaj de care atârnă un mare bolovan sau un sac cu bolovani), apoi o zonă stâncoasă de morenă unde ne ghidează momâile. Mai mai departe urcăm tot lin pe gheţarul Grenzgletscher. Cabana e „atârnată” undeva sus, în stânga. Părăsim gheţarul şi urmăm poteca ce ne duce la ea. Ştiam ca e cabană nouă, ultramodernă, văzusem multe poze ale ei din exterior şi interior, dar la faţa locului rămânem „fără grai” !. Ea poate fi (şi este pentru mulţi !) ţinta finală, nu vor urca mai sus. O seară şi o noapte aici, la 2882 m,  într-un peisaj „ca-n albume”, poate lăsa amintiri de neuitat. Prognozele sunt mai bune pentru poimâine. Vom hotarî dimineaţă ce vom face.

Adăugire din 2019: Anul ăsta s-a creat o nou cale de acces la cabana Monte Rosa, mai scurtă și mai sigură, mai puțin expusă deteriorărilor date de mișcarea ghețarilor. E numită ”Panoramaweg”:

https://www.sac-cas.ch/fr/cabanes-et-courses/wegen-klimawandel-und-glets….

Miercuri 24 iulie. Dormisem doar noi şapte în camera 32 (de 9 locuri) de la utimul nivel. (În mai toate celelalte cabane din CH, camerele au în loc de număr, numele unui vârf montan din zonă, al unor alpinişti celebri, ai unor copaci s.a!) . Ne trezim la ora 2 din noapte: în cabană e o linişte suspectă. La 2.30, în sala de mese, cu micul dejun pregătit pentru autoservire, sunt prezenţi doar un ghid cu clientul său ! Semn rău dacă toţi ceilalţi nu vor să plece azi spre vârfuri ! Aşa că ne întoarcem în dormitor şi vom mânca la ora 7, când sala de mese e plină. Din păcate Iulian, Macej, Dragoş şi Raluca nu mai pot rămâne aici încă o noapte. Ne despărţim cu tristeţe de ei. La vreo două ore după plecarea lor, vremea fiind acceptabilă totuşi, noi doi şi şi Gec urcăm cca două ore şi la 3.400 m, sub un bloc de stâncă solitar pe un întins spaţiu de zăpadă, facem un „depozit” de materiale pentru ziua următoare: coarda, hamurile, colţarii şi alte câteva „fiare”. Ghidul cu clientul care au fost pe vârf coborau; ne spun că vârfurile au fost toată ziua în ceaţă deasă. Aşa că nu regretăm că am amânat urcarea. La cabana Monte Rosa (are 120 de locuri) primim 3 locuri pentru noaptea următoare; din păcate, la cabana Margherita din Italia, mai mică şi foarte solicitată (e aflată la cea mai mare altitudine din Europa !) amânarea impune să acceptăm a dormi pe jos. Acceptăm desigur ! 

Joi 25 iulie. La ora 2.45 pornim ! Nu suntem primii, dar în primul „pluton” din cei vreo 30 care formează un lung „şarpe” de luminiţe pe morenă, spre Unter Plattje-2.916 m, Ober Plattje-3.277 m, apoi pe Monte Rosagletscher. Vremea e superbă. Ne lăsăm depăşiţi de câteva grupuri. Ştiam că în hornul ce duce din Silber Sattel (Şaua de Argint, cea mai înaltă şa din Alpi- 4.517 m !) spre Punta Dufour- 4.634 m, al 2-lea din Alpi, se produc „ambuteiaje” căci pe acest horn, amenajat cu corzi fixe, unii urcă, alţii coboară. Nu ne grăbim, sperând să fie mai liber când îl vom urca. La ramificaţia ce ştiam că va urma, îi vedem pe mai mulţi pe creasta din dreapta, ce duce direct pe Vf.Dufour, de unde unii se vor întoarce tot pe acolo, alţii vor continua spre vf. Zumstein şi vârful ( Punta) Gnifetti-Signalkuppe pe care se află cabana Margherita, alţii vor coborî pe horn spre Silber Sattel. Noi cotim la stânga, pe urmele ce duc spre Şaua de Argint; în faţă mai sunt vreo două echipe, dar pe alţii îi vedem pe îngusta creastă de zăpadă dintre Silber Sattel şi vf.Nordend din stânga -4.609 m. 

După 6 ore de la plecare, ne aflăm în argintata şa. Hornul din dreapta e „full”. Cotim la stânga, către Nordend, prima noastră ţintă de azi. Poteca e îngustă, mergem cu atenţie. Gec, ultimul din coardă, îmi cere să merg mai încet, nu are parazăpezi şi îi e teamă sa nu se împiedice cu colţarii în pantalonii cam largi; la un moment dat va încerca sa-i lege cu nişte cureluşe. Când revenim, hornul devenise liber. Ne grăbim să intrăm în el, pentru rapiditate vom urca toti trei in acelasi timp. Dar curând intră unii şi de sus. Ne bazăm toţi trei pe mâinile noastre, una ( uneori ambele) pe coarda fixă, comodă de folosit (groasă, adevărată parâma!), una pe piolet. Dar cei care coboară au prusice pe coarda fixă, cum scrie la carte ! Unii au două, ca la via ferrata, pun un prusic sub bridă, apoi il scot pe cel de deasupra ei ! Ne străduim să-i depăşim incomodându-i cât mai puţin posibil. Din mica şa de sus, cotim la dreapta pe o creastă stâncoasă ce urcă lin până pe punctul culminant al masivului Monte Rosa: Dufourspitze -4.634 m, numit aşa după numele unui elveţian, fost ofiţer şi inginer topograf, care a fost şi co-fondator al Crucii Roşii. Bucurie, satisfacţie. Vreme excepţională , cum am avut pe Dom, cum visăm să avem (şi vom avea !) la finalul vacanţei, la a 3-a încercare pe Bianco Grat şi Piz Bernina!

In zilele cu vreme buna, zeci de oameni ajung pe acest cel mai inalt varf al masivului Monte Rosa, pe care primii oameni au ajuns in 1 august 1855, cu 10 ani inainte de tragica prima ascensiune pe mai dificilul Matterhorn. Dar ne gandim ca fara cabanele existente azi, nici sa ajungi pe Monte Rosa nu era usor. Am citit pe Wikipedia ca in 1899- cardinalul Achille Ratti- devenit mai apoi Papa Pius al XI-lea, cu cativa insotitori a traversat Monte Rosa din satul italian Macugnana pana in Zermatt din Elvetia, dormind noaptea pe varful Doufour ! Si ca in 1894, tânărul englez Winston Churchill  a urcat cu ghid pe Monte Rosa :”…rather than of the Matterhorn, not only because of its superior height but also because the guides’ fee was substantially less.” !  Ciudată explicatie ! Era Churchill zgârcit ? Căci fiind din familie aristocrată, sărac nu era  ! 

Notă ulterioară: În 9 sept 2020 – adusă le un elicopter- a fost instalată pe vârf o mare cruce metalică;  vedeți filmulețul acelui moment: https://www.facebook.com/watch/?v=3297237313696805

Ne întoarcem în mica strungă. Mai departe, o creastă ascuţită de stâncă nu ne oferă niciun semn că pe acolo ar fi traseul, deşi harta şi descrierile studiate ne îndeamnă „Înainte !” ! Nu vedem nici altă variantă. Aşadar pornesc cu curaj înainte, primii metri călare pe o netedă şi îngustă spinare de stâncă. Evrika ! Pe un petic de zăpadă văd liniştitoare urme de colţari. Poate ar fi mai bine să ne descălţăm de ei, dar vom face un dry-tooling, fără însă însă a folosi şi pioleţii, găsim prize bune la mâini. Cam pe aici e graniţa !!!, intrăm în Italia. Urmează curând o descăţărare lungă, spre şaua Zumstein. Cândva, de pe aici, un vânt turbat şi rece i-a întors înapoi spre Rifugio Margherita pe colegii Alin Brădean şi Romeo Chira. Stânca e faină, mai sunt şi zone cu zăpadă. Nu e greu, dar e alpinism, ar fi fost bine să avem căşti. Gec aflase de la un ghid că nu sunt necesare, dar intrebase de traseul Cabana Monte Rosa- Vf.Dufour !! Aşadar Gec crezuse că va fi ca pe Dom, pe care îl urcase cândva şi el. Dar de la Dufour spre Zumstein- creasta e sălbatică, stâncoasă, înaintăm cu atenţie, încet. Ne dăm seama că nu vom ajunge la cabana Margherita la ora 14-15, cum estimasem. Dar nici nu ne imaginăm ca vom ajunge abia la ora 18.25, punctuali la cina care se serveşte la …18.30 !

 Nu mai vedem pe alţii pe traseu, Mai toate grupurile sunt deja la destinaţie. Dar chiar dacă nu ne-ar întârzia aceste pasaje de descăţărare, tot nu ne-am grăbi, vrem să stăm cât mai mult pe munte, nu cât mai mult în cabană sau pe terasa ei ! Ne întâlnim cu doi tineri polonezi care urcă rapid, vor până pe vârf şi înapoi. Ei ne conving că suntem pe traseu. Îi întrebăm dacă va trebui să facem rapeluri şi ne spun că se poate coborî şi prin descăţărare. Ei aşa vor face, la întoarcere ne-au ajuns şi depăşit. ( nu mergeau cu prea multă prudenţă !). Eu sunt ultimul, când Gec şi Marlene se află în zone mai cu risc, îi asigur. O astfel de zonă cu zăpadă moale pe nişte plăci de stânca netede, nu-mi place şi caut o posibilitate de a mă asigura şi eu cu o buclă de cordelină ce o am pentru astfel de situaţii. Căutând un ţanc bun…văd un spit ! Asta era ! Montez şi fac rapel, dar coarda nu vine ! Urc înapoi cu un noduri  Prusik, rezolv problema, cei de jos fac proba că vom putea trage coarda…. Mai găsesc încă un piton cu cordelină, mai facem un rapel. După şa- 4.452 m, urcăm şi pe zăpadă, dar şi printr-o faină şi plăcută căţărare pe Zumsteinspitze -4.563 m, al 3-lea patrumiar al zilei. Nu găsim numele lui, cota. Doar statueta Fecioarei şi nişte texte religioase. 

Coborâm în şaua Gnifetti , de unde, doar pe zăpadă, după aproape 16 ore de la „start”, ajungem la cabana Margherita- „il rifugio più alto d’Europa”, căci se află  fix pe vârful Punta Gnifetti- 4.554 m, pentru noi cel de al 4-lea patrumiar al zilei, numit şi  Signalkuppe .  Din Wikipedia am aflat că  În 18 august 1893, pentru inaugurarea cabanei a fost prezentă şi regina Margherita de Savoia, soţia regelui Umberto I şi mama  regelui Victor Emanuelle al III- lea (care va fi detronat in 1946). A urcat  însoţită  desigur de porteri, ghizi, militari („alpini”) aristocraţi, politicieni. Ea va deveni „Honorary President of the Ladies Alpine Club”, fondat la Londra în 1907. Nota din aug.2014: Un bătrân din Gressoney, care ne-a vazut pozând un monument dedicat unor fosti ghizi alpini, ne-a spus ca regina n-a urcat pe picioarele ei, a fost cărată „pe sus”, cu lectica ! Si n-a fost usor căci  era ”una donna molto grassa” ! Astea nu figureaza in Wikipedia !

Locul e superb: ” La notte, invece, offre la vista a 360° delle circostanti vette e delle loro sagome schiarite dalla luna; il cielo è gremito di stelle che apparentemente sono vicinissime, e nella lontana pianura le città ricche di luci, sembrano essere lì „a due passi”. Peisajul ce se vede de aici e mai spectaculos decât cel văzut de pe Mont Blanc. Dar noi, deocamdată  ne grăbim să ne descălţăm de colţari şi bocanci si să intrăm la cină. În cabană, desigur doar alpinişti. Apoi desigur ieşim  afară  să ne „îmbătăm” cu peisajul acela fantastic ! La dormit, aglomeraţie, am dormit pe jos, pe saltele, noi trei pe un coridor, alţi vreo 20 în sala de mese care la ora 21 a devenit dormitor. Dar am dormit fericiţi !

Vineri 26 iulie. La ora 5, toată lumea e la micul dejun. Apoi, noi şi alţi câţiva, pe terasa cabanei, pândim desigur Răsăritul. Măreţul Astru apare la ora 5.57 minute, aparatul foto va ţăcăni mereu şi acum şi pe traseul de coborâre; mâinile Marlenei nu vor mai căuta azi prize, iar aparatul foto nu va mai fi în rucsac cum a fost ieri în zonele de căţărare şi descăţărare. Ne încărcăm sufletele cu minunile din jur ! Un telepatic La Mulţi Ani lui Nelu, fratele meu din Braşov, pentru el azi e Zi Aniversară.

Vremea e superbă. Toate vârfurile sclipesc în soare. Ne vine greu să plecăm.  Dar pe la ora 7 pornim pe cel mai scurt traseu spre trenul care ne-a urcat marţi la Gornergrat, adică pe gheţarul Grenzgletscher. Nu foarte departe, în faţa noastră, de la stânga la dreapta avem încă două vârfuri de peste 4.000 m, dintre cele nouă ale masivului Monte Rosa: Point Parrot 4.436 m şi Ludwigshohe- 4.352 m., pe poteca de sub ele, pe sub imense seracuri, mişună „furnici umane”.  Corno Nero (Schwartzhorn) -4322 m, Piramide Vincent -4.215 m şi Point Giordani- 4.046 m nu se văd, sunt ascunse dincolo de acestea două.***  Apoi, la vest la vest de Col de Lys e lunga spinare a Liskamm-ului. Vom avea în stânga impresionantul său abrupt, apoi ale gemenilor Castor şi Polux. Poate cândva vom parcurge şi creasta ce leagă aceste vârfuri.( Am parcurs-o în 2015 !, vf.Castor l-am urcat în 2014). 

 După ce am părăsit gheţarul, poteca marcată cu momâi şi benzi roşii, ne-a dus la cabana Monte Rosa. O pauză de o oră, apoi la vale pe traseul pe care urcasem. Dincolo de gheţar, la ramificaţia potecii care urcă la Gornergrat, continuăm înainte, în urcuş mai lin şi mai scurt spre staţia Rotenboden a trenului în care am urcat pe la ora 17. In tren ne luăm rămas bun de la Gec şi coborâm în gara Randa, de unde, din garajul subteran, îl recuperăm pe ALP. 

EPILOG

În aceeaşi seară, pe la ora 21, ajungem în Laussane, unde locuiesc şi lucrează dragul meu nepot Razvan Mititeanu si soţia sa Ghiula (nume de fată la tătarii din Dobrogea !).

Sâmbătă 27 iulie: Între 11-13 i-am adunat la o intalnire „face to face” pe ei, pe Iulian si prietena sa sârboiaca Tania si pe al nostru drag coleg Sory Fofana – medic la specializare acolo ! Spre seară, am făcut apoi o vizită pe frumoasa „rivieră elveţiană” : Montreux, Vevey, Lausanne, aflate pe ţărmul „mării” Leman. Impresionantele terase cu viţa de vie de la Lavaux (patrimoniu UNESCO -http://www.lavaux-unesco.ch ) , similare cu cele de lângă Martigny, ce le ştiam din alţi ani. Surpriza zilei în Vevey, a fost… bustul lui Eminescu, aflat pe un interesant soclu ce imită o stivă din cărţile cu versuri ale Poetului, donată de Ambasada Romaniei. Alături e statuia lui Charles Chaplin iar din mare iese uriașa furculiță- Grande Fourchette- din fața clădirii Alimentarium (Muzeul Alimentației).

Duminică seara şi luni, aveam deja locuri reţinute la cabanele Tschierva şi Marco e Rosa, să încercăm a 3-a oară Bianco Grat-Bernina. Prognozele ne sfatuiesc să amânăm cu o zi. Dar amânarea va fi de două zile; in fine, ne va surâde norocul şi acolo, va fi „cireaşa de pe tortul Alpii 2013” !

Aşa că mâine, duminică, cu Răzvan, Ghiula, Sory şi Laura, o gălăţeancă din Lausanne, vom face o tură de o zi pe o vale „făgărăşană”, de la Sierre la dreapta ( pe versantul stang în sensul de curgere al Rhonului), pe Val d’Anniviers, până mai sus de pitorescul sat-staţiune Grimetz, adică la cabana Moiry -2.825 m . Tură cu mult verde, cu multe flori (sute de sângele voinicului!), cum fusese şi cea de la Baltschiederklause.

*Notă: alţi 4 patrumiari (cei din Italia) am urcat în 2015: http://www.dinumititeanu.ro/Patrumiarii%20din%20Monte%20Rosa

Albume foto la : https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/monte-rosa/

***In afară de cele nouă vârfuri de peste 4.000 m enumerate şi existente pe lista UIAA, mai apare in Wikipedia, pe harti şi în multe rapoarte de tură şi vf.Balmenhorn -4.167 m (în zona Piramide Vincent-Corno Nero) , pe care se afla statuia ” Cristo delle Vette” si Bivacco Giordano Felice. Am  trecut pe acolo  în iulie 2015, când am urcat dinspre sud, din Italia (Gressoney-Stafal) şi am „bifat” şi patrumiarii Piramide Vincent, Corno Nero, Ludwigshohe şi Point Parrot. Dar considerăm şi noi că , deşi e situat la peste 4.000 m,  Balmenhorn nu e vârf, e doar un umăr stâncos.

 ====