Ascensiune / urcare sau ”cucerire” ?

Citim mereu – scris și de unii alpiniști, dar mai ales de ziariști, de ”cucerirea vârfului X” !

Știm cu toții că mai toți optmiarii din Himalaya au fost ”cuceriți”  în urma unei organizări cvasi militare a ”asaltului”. ”Asaltul” din 1953 al britanicilor care a dus pe Everest pe Edmund Hillary și pe Tensing Norgay a fost condus de colonelul John Hunt, avansat apoi general și Sir !  Iar multe relatări din reviste și cărți folosesc termeni  ”războinici”: de ex. cărți ale lui Lionel Tarray: ”Cuceritorii inutilului”. Bătălia pentru muntele Jannu” !  Găsiți, știți și alte astfel de exemple. 

Opinii similare cu ale lui Lionel Terray au avut și Maurice Herzog, Lucien Davis și alți alpiniști francezi. Ei,  așa cum reiese din cărțile lui Terray,  priveau muntele ca pe un adversar, ascensiunile ca o ”bătălie”, succesele ca niște ”victorii”.  În anii 50-60 erau un fel de ”bătălii”/concursuri  între națiuni: multe țări doreau să urce în premieră măcar un optmiar sau chiar mai mulți.  Sau de a face o a 2-a sau a 3-a ascensiune a unuia . Am aflat că în acei ani, o delegație de alpiniști români din care a făcut parte Marcian Bleahu ( nu-i știu pe ceilalți !) a fost în audiență la Gheorghiu-Dej  să aprobe și să finanțeze o expediție românească în Himalaya. Li s-a pus întrebarea: ”Garantați că nu vor fi victime umane? ”  Așa că au fost refuzați foarte ”diplomatic”. Nici eu nu garantez cele scrise de mine aici pe bază de zvonuri ! Dar zvonul e ca fumul care nu există fără foc.

Însă acele câteva cuvinte: bătălie, asalt, cucerire, victorie din cartea lui Terray, nu deranjează, nu scad valoarea, frumusețea cărților lui sau ale altora ! Cărți din  reiese puternica dragoste de munte.

Dragoste  similară de ex. cu a lui Gaston Rebuffat, care a scris multe cărți  (15 ! ) devenite și ele foarte dragi cititorilor. Rebuffat însă declară că el nu abordează muntele ca pe un inamic sau adversar, ci ca pe un prieten de care îți e mereu dor:

”Acolo sus, în verticalitatea peretelui, participăm la cele mai frumoase momente ale vieții Muntelui. În munți răbdăm deseori sete fizică, dar ne astâmpărăm setea morală”.

În colecția mea http://www.dinumititeanu.ro/222-de-ganduri-despre-alpinism veți găsi foarte multe citate extrase și din ”Cuceritorii” a lui Terray și din cărți ale lui Rebuffat: Étoiles et tempêtes, Entre Terre et Ciel, La Montagne est mon domaine… și din multe altele din bogatul sector ”Munte” al bibliotecii mele.

Tot din acea colecție de citate, mai adaug trei ale altora, care coincid cu opiniile lui Rebuffat: 

Heinrich Harrer a scris că : ”Munții nu pot fi cuceriți ci doar urcați ! ”

Iar Reinhold Messner e de părere că: ”Un munte nu poate fi învins. El a fost și rămâne la fel chiar și după ce „victorioșii” au coborât și l-au părăsit. Oamenii nu au învins Muntele; ei au învins cel mult slăbiciunea din ei, ridicându-se pentru o clipă la înălțimea munților.”

Marcian Bleahu al nostru afirmă că:  ”Atingerea unui vârf nu este o cucerire, căci nu poți cuceri ceva sau pe cineva care nu-ți e dușman. Da, ai dus pentru asta o luptă fizică, dar și morală, dar o luptă cu tine însuți.”

Termenul ”cucerire” l-am accepta doar cu o altă semnificație, din alt domeniu: ”a cuceri o femeie” ! A-i demonstra că o iubești, nu că doar o dorești ! A o convinge că meriți o relație ”în oglindă”- fiecare să iubească pentru că e iubit !  

Apropo de asta,  adaug  un banc pe care poate nu toți îl știți : Diriginta clasei în care era și Bulă le cere elevilor să relateze câte o faptă bună. Bulă ridică mâna spunând că a scăpat o fată de viol ! – ”Cum ?” – întreabă profesoara. – ”Am convins-o” a răspuns Bulă cu mândrie !

 Revenind la seriozitate, mai adaug câteva gânduri.  Cei care nu iubesc muntele nu-i înteleg pe alpiniști, asa cum relevă cu mâhnire regretatul Răzvan Petcu, în nr. 8 al revistei Munții Carpați. Eu spun că n-au cum să  înțeleagă că alpinistul, urcând muntele, urcă și muntele din el. Și urcă muntele pe căi diferite, de dificultăți diferite, din ce în ce mai mari, fără să aștepte recompense materiale, dimpotrivă, de cele mai multe ori făcând mari sacrificii. Și urcă muntele cu bucurie, cu o imensă bucurie, „because it,s there” (pentru că există), asa cum a răspuns George Mallory când a fost întrebat de ce vrea să urce Everestul. Fiecare montaniard, fiecare alpinist urcă Everestul ce-l are în față și Everestul din el, cu o mare bucurie a trupului si mai ales a spiritului.

„După câtiva ani de alpinism mi-am dat seama că nu mă luptam cu alte echipe, cu muntele, cu condițiile meteo, ci doar cu mine însumi: mă cuceream, mă învingeam nu ca persoană ci psihic, îmi depășeam propriile temeri și posibilități, deschizând drum altora mai înalte”, a afirmat Tavi Bortoș într-un interviu despre prietenia lui cu cel care a fost impetuosul Cuxi.

Închei afirmând că ” Muntele nu trebuie asaltat ca o cetate inamică, el își deschide singur porțile pentru prieteni ! ”.

Dinu Mititeanu