CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

11. Alpinism – Escalada

Întâlnire de suflet

Tuturor ne sunt dragi acele întâlniri periodice cu foștii colegi de liceu, de facultate, de pasiune, când ne aducem și mai aproape de suflete amintiri  din cei mai frumoși ani ai vieților noastre. De fiecare dată suntem mai triști văzând schimbările aduse de ani și de stres pe chipurile foștilor colegi care ne-au rămas dragi. De fiecare dată  ne doare absența unora din motive de boală sau din cauză că au plecat prea devreme spre Înalturi !  Dar de fiecare dată ne bucurăm să ne revedem, sunt evenimente care  ne încarcă cu energie, ne întineresc, ne dovedesc cât de frumos și de durabil este sentimentul de prietenie !

 Foștii membrii ai Secției de Alpinism a Clubului Sportiv U Cluj, înființată în primăvara anului 1972 ne-am întâlnit din nou în 12-14 octombrie 2018 la primitoarea pensiune Scărișoara de la Ghețar.  Din păcate mai puțini ca la cele anterioare de la Plaiul Foii- 2002, Gheorgheni-Cheile Bicazului-2009, Rimetea-2012, Păltiniș 2016, Zărnești -2017.  Din păcate au lipsit acum doi dintre membrii fondatori- Vali Crăciun și Miki Gyongyosi, dar sperăm să fie din nou cu noi la viitoarele Întâlniri .

Noi, alpiniștii amatori eram buni prieteni cu speologii amatori din cluburile ”Emil Racoviță” și ”Cetățile Ponorului” îndrumate cu competență și cu dragoste părintească de Iosif VIEHMANN- un demn urmaș al savantului Emil Racoviță.  Noi mai mergeam și în peșteri cu ei. Ei se mai cățărau și la lumina soarelui cu noi, dar mai ales participam cu toții la serile de proiecții de diapozitive-imagini din munți și peșteri ! Așa că acolo, la Ghețarul de la Scărișoara, în superba dimineață de sâmbătă 13 oct.2018, în prezența doamnei Alina Viehmann, a foștilor camarazi ai lui Pepi de explorări subterane Ovidiu Guja din Cluj, a  Dr.Christian Ciubotărescu din Gârda,  a altor speologi și montaniarzi, a unor moți din Ghețari și Ocoale care l-au cunoscut și iubit, am fixat o plăcuță ”In Memoriam prof.dr. Iosif Viehmann- Pepi și două fotografii, pe peretele căbănuței de la intrarea în renumita peșteră.   Care deține cel mai mare ghețar subteran din România, aflat acum  pe teritoriul comunei Gârda, nu a comunei Scărișoara ca la descoperirea ei și de unde i-a rămas numele.

Foto la:   https://photos.app.goo.gl/z18nW7YuRYby8Zbq5

Despre personalitatea complexă și  fascinantă a celui pe care l-am comemorat, citiți pe blogul autorului acestor rânduri:

http://www.dinumititeanu.ro/Iosif%20Viehmann


Loading