Chemarea Pirineilor

Motto: Mai frumoşi decât munţii pot fi doar munţii în care n-ai fost niciodată.
  Vladimir Vâsoțki

          Intenționam ca în toamna 2023 să hoinărim aproape o lună prin Munții Pirinei. Așa că ne-am documentat cu luni înainte! Dar nu numai despre poteci și cabane, ci am încercat să-i cunoaștem mai bine, să aflăm mai multe despre ei: parcuri naționale și naturale, faună, vârfuri, lacuri naturale și de baraj, cascade, șosele, pas-uri, căi ferate, tuneluri rutiere și feroviare, sate și stațiuni din munți, istorie, dialecte… Și să știm ce avem de văzut în Barcelona și Zaragoza unde vom ateriza și de unde vom decola spre casă. Planul l-am făcut pe zile, cum ne e obiceiul și speram ca vremea să fie „prietenoasă”, să ne ajute să ni-l îndeplinim cum am făcut cu mai toate planurile noastre din ultimele două decenii. Am scris acest articol în vara 2023, când încă nu știam dacă vom reuși să avem la dispoziție o lună ( era posibil) să ne realizăm acest vis. Așa că aveam și varianta de a  face o rocadă: să amânăm tura cu un an și să  mergem pentru 10-12 zile în dragii Dolomiți în care am fost de multe ori, dar acum să o facem în a 2-a jumătate a lunii octombrie, să-i vedem în haine de toamnă… Iar textul ce urmează – postat pe blogul nostru- și desigur și relatarea ce o vom scrie după revenirea noastră din „acest vis”, poate vă vor invita să visați la Pirinei și să mergeți acolo. Pirineii sunt un lung lanț muntos care traversează un colț al continentului nostru separând (din punct de vedere geografic) două mari și importante țări europene și reprezintă o curiozitate, o chemare pentru oricare iubitor de munte. În primul rând de a afla cât mai multe despre acei „Făgărași”. Și știind multe detalii despre ei, vine momentul când te decizi să-i cunoști aievea, să vezi unele din acele multe locuri cunoscute mai întâi de pe hărți (mersi pentru ele dragă Radu Barna), din texte de pe internet și mai ales din fotografii și filmulețe. Pirineii sunt un lanț muntos  de 440- 460 km lungime, de la Cap Higuer de la Golful Biscaya, la Cap de Creus la Marea Mediterană și de 80-100 km lățime. Sunt împărțiți în trei secțiuni, Centrali, Occidentali (Atlantici) și Orientali, zona centrală fiind cea mai interesantă, mai „alpină”, pe acolo vom merge.

           PARCURI:  În Pirinei există 17 parcuri naționale și naturale, a se vedea text și hartă la:

https://cimanorte.com/parques-nacionales-y-naturales-del-pirineo/

Dintre acestea  sunt trei parcuri naționale: 1. Parc National des Pyrénées din Franța, înființat în anul 1967 (cel mai mare – 252.059 ha, din care zona centrală – 45.707 ha)  2.  Aigüestortes i Estany de Sant Maurici – 14.119 ha, cu cea mai mare concentrare de lacuri (200)  în care se poate face un circuit de 7-8 zile din cabană în cabană (avem asta în plan!). 3. Ordesa y Monte Perdido -15.608 ha, (prin care vom trece), cel mai vechi -1918, iar din 1997 UNESCO l-a declarat „Rezervație a Biosferei”. Ultimele două din Spania, sunt cele mai atractive și sunt vizitate anual de  600.000 de turiști. Există încă  14 parcuri naturale și nici în acestea  nu e voie în principiu de montat corturile!  Dar sunt cabane lângă care e voie contra cost (ex. Rifugio Goriz). Dintre aceste parcuri naturale, două – mult mai mari ca celelalte – sunt în Franța:  Pyrénées Ariégeoises  250.000 ha și  Pyrénées catalanes (!- nu e o greșeală!) – 138.000 ha, cum ne arată și harta indicată mai sus. Dar – în privința utilizării cortului – am aflat că în mod tacit se admit și excepții: dacă te prinde seara între două cabane și strângi cortul în zori, desigur fără a lăsa altă  „urmă”, decât cele ale țărușilor cu care s-a fixat cortul.

         VÂRFURI: Există În Pirinei 212  de vârfuri care depășesc 3.000 de metri înălțime. Număr desigur mult disputat și disputabil, la fel ca în Alpi sau în alte masive montane. Vârfuri mai înalte: Aneto -3.404 m, Posets-3.375 m, Monte Perdido -3.355 m, Vignemale -3.298 m – cel mai înalt din zona franceză.

        CASCADE: sunt multe, mai ales în zona franceză. Cea mai înaltă cascadă se află la Gavarnie -462 m- pe râul Gave de Pau din Franța. Credeam inițial că e una mai lată, dar am aflat de la un prieten și am văzut apoi  în fotografii de pe internet că e înaltă, dar „despletită”, că de fapt sunt mai multe „șuvițe” paralele. Însă „Cirque de Gavarnie”  pe care curg acele șuvoaie paralele de apă e impresionant.

        LACURI: există un număr foarte mare de lacuri, cam 1.300 mai importante, dar unele surse dau 2.500!. Numele lor diferă:  estany sau étang -folosite mai ales pentru pentru lacurile cu baraj, lac și ibón mai ales pentru cele naturale, dar am găsit și boum, gourg sau gorg, laquet sau laquette, probabil după dialectele locale. M-a șocat o informație de pe Wikipedia că „sunt mici, însă unele adânci până la 100 m !” Mici ?Atunci cum de sunt atât de adânci? Mici în comparație cu care? Probabil cu altele cu adevărat mari din Europa: Leman, Garda, Como, Maggiore, Bodensee. Dar acelea nu-s în munți! Am reușit să aflu că multe sunt ca cele mari din Carpați 5-9 ha, dar și unele de 15-25 hectare, unul chiar de 48 ha. Deci nu mici! Există și multe baraje cu lacuri artificiale mari. Ex. Lacul de acumulare Lanuza este în zona spaniolă, situat în Pirineii Valle de Tena (Huesca). Acesta colectează apele râului Gállego, Adâncime: Medie: 69,60 m. Suprafața: 116 ha. Multe lacuri de acumulare sunt în principal în partea franceză, dar și lacuri naturale mărite prin baraje: (Cap de Long-110 ha, les Bouillouses- 149 ha sau Artouste- 56 ha). Lacul natural, L’Étang de Lanoux/Estany de Lanòs era deja cel mai mare lac din Pirineii francezi înainte de a fi mărit printr-un baraj construit între 1957 și 1960. Era inițial de 84 ha și s-a mărit la 172 ha, cu volum de apă de 70,7 milioane mc cu o lungime de 2,8 km, o lățime medie de 500 m și o adâncime de 93 m. Barajul are o înălțime de 45 m și lungimea la creastă de 176 m. Lacul Lanoux a făcut obiectul unei lungi dispute între Franța și Spania. Râul format de izvoarele aflate toate în Franța (ca și lacul) cotește și intră în Spania. Franța dorea să devieze râul pentru a-l folosi la o centrală hidroelectrică. Conducta ar traversa interfluviul mediteranean- atlantic pentru a ieși în valea Ariège, privând astfel Spania de această alimentare cu apă.

         BREȘA lui ROLAND/ Brecha de Rolando, e o caracteristică geologică notabilă, ”una gigantesca spaccatura del crinale de 40 metros de ancho y 100 metros de altura”, o spintecătură , un fel de ”strungă” la altitudinea de 2.804 m, în stâncile abrupte care fac parte în încercuirea căldării ”Cirque de Gavarnie”. Este situată pe graniță. Amintește de epopeea eroică a literaturii franceze ”La Chanson de Roland”. Poemul se întemeiază pe un incident istoric mărunt, bătălia de la Roncesvalles 15 august anul 778, când ariergarda francilor lui Carol cel Mare aflată în retragere, a fost atacată și nimicită. Roland a fost o figură legendară foarte populară în Europa medievală. În următoarele secole, Roland a devenit o „vedetă” a culturii menestrelilor medievali. Conform mai multor legende, el ar fi fost nepot al lui Carol cel Mare (nu se știe dacă așa a fost); viața sa a devenit o poveste a nobilului creștin ucis de forțe musulmane. Legenda spune că Breșa a fost creată de Roland cu sabia Durendal.

        CABANE: La fel ca în Italia și Franța, și ei le spun refugii! Eu le voi spune cabane, căci cabane sunt, pentru a evita confuziile. Sunt multe, n-am reușit să le aflăm numărul. Trebuie reținute locuri cu zile înainte, mai ales în sezon. Sunt și cabane mai vechi, modeste, unele foste stâne, dar și unele moderne. Unele au doar 15-18 locuri, dar sunt și unele cu peste 50 locuri. Există și adăposturi, numite ”abri”-uri, ceea ce noi numim refugii. Unele moderne, metalice, altele mai vechi, din lemn, deci „prietenoase”, dar multe sunt din piatră sau beton- unele ”locuibile” cu echipament adecvat, altele doar adăposturi de ploaie. În Alpi- cei care suntem membri într-un Club Alpin (noi doi, de vreo 15 ani, suntem membri în ÖAV- Clubul Alpin Austriac) , aflat pe Lista de Reciprocitate (CAR nu este pe ea, nu deține zeci de cabane în Carpați!), primeam reducere la cazare 50%, în Elveția doar 40% ! Dar în Pirinei reducerea este doar cam 5 Euro (din 30-50 )! Însă există reducere de tot cam 3-5 Euro și la mâncare !

      DRUMEȚII: Pirineii nu au o creastă ca Făgărașii, lățimea lor permite variante de mers din cabană în cabană  și pe  cele două GR-uri, trasee oficiale de lung parcurs, dar și  putând face zig-zag-uri, chiar și peste graniță.  Pentru montaniarzi, există trei trasee longitudinale de lung parcurs:

    1. Traseul Grande Route 11- GR 11 (La Senda Pirenaica)  – de la Atlantic până la Mediterana, pe partea spaniolă a graniței cu Franța. Lungime: 840 km. Dif. de nivel 39.000 m Durată 47 zile      Cazare în cabane (numite de ei „rifugio”) sau în camping-uri, pensiuni sau hoteluri din mici localități, unele stațiuni montane, de unde ne putem aproviziona mai ieftin.  Găsiți cu Google cele 47 de etape oficiale, dar unele etape se pot parcurge pe altă vaiantă sau se pot chiar comasa. Se pot afla  amănunte despre cazări: numere de telefon la unele și adrese de e-mail pentru rezervări, număr de locuri, prețuri, imagini ale cabanei, ale zonei. În 2010, fenomenalul ultramaratonist catalan Kilian Jornet a parcurs creasta Pirineilor pe GR 11 în 8 zile, 830 km depășind o diferență pozitivă de 40.000 m. Peste 100 km în 13 ore ale fiecărei zile. Găsiți temerara sa acțiune pe You Tube ! NOTĂ din oct: 2023: În timp ce eram pe potecile Pirineilor, undeva unde am avut semnal GSM, am aflat de o nouă realizare senzațională a lui: între 2-10 octombrie 2023, Kilian a a urcat 177 de vârfuri de peste 3.000 m, dintre care 40 într-o singură zi ! Posibil toate din Spania și de pe granița cu Franța.  Cei care vor întregul traseu aleg adesea să îl parcurgă de la vest la est, de la Hendaye din Golful Biscaya până la Banyuls-sur-Mer la Marea Mediterană. Dar poate fi străbătut și de la est la vest. Dar noi, românii și nu numai, care nu vrem și nu putem parcurge întreg lanțul pirinean de la Atlantic la Mediterană, preferăm Pirineii Centrali, cu zone mai alpine, mai spectaculoase. În zonele dinspre capete sunt mai ”blânzi”. Noi Doi, din Barcelona, vom intra în Pirinei pe Vall de Boi, vom dormi prima noapte la cabana Refugio Ventosa, de unde vom parcurge un circuit de șase zile prin Parcul Nacional d’Aigüestortes (circuit numit Carros de Foc), apoi vom continua vreo 16 -18 zile pe GR 11 spre vest până în mica stațiune Candanchú sau până la Aguas Tuertas, de unde vom coborî în Zaragoza, trecând prin celebra localitate Canfranc. Avem în plan să intrăm pentru o zi în Franța prin celebra Breșa lui Roland și să dormim o noapte  la Refuge des Sarradets. În total vom parcurge cam 250 km cu o mare diferență de nivel pe care încă n-am calculat-o, dar desigur peste 10-12.000 m D+. Dormind și  în cabane când vom ajunge seara la ele, dar și în refugii sau în cort când seara ne va prinde între două cabane.

     2.  GR 10 – este pe partea franceză, similar cu GR 11, aproximativ paralel cu granița franco-spaniolă. Lungime 866 km, Dif de nivel: 48.000 km. 52 zile.  Un număr de tronsoane includ trasee alternative de natură mai puțin solicitantă. Unele alternative oferă opțiuni mai pitorești, de exemplu ruta de la Cauterets la Luz-Saint-Sauveur pe la Pont d’Espagne, Refugiul Oulettes de Gaube, Refugiul Baysellance, Gavarnie, Gedre și Pragneres și oferă peisaje montane mai spectaculoase. O altă secțiune notabilă este lângă satul Etsaut, unde traseul urmează Chemin de la Mâture, o „potecă” de 1.200 de metri sculptată în peretele abrupt de stâncă și care se află la peste 200 de metri deasupra râului Gave d’Aspe. Această potecă a fost săpată în secolul al XVIII-lea pentru a facilita transportul trunchiurilor de copaci destinate a fi transformate în catarge pentru navele de război franceze. GR 10 și GR 11 sunt trasee doar de drumeție.

    3. Haute Randonnée Pyrénéenne este un traseu mai dificil, aflat între cele două descrise mai sus și urmează aproximativ granița dintre Franța și Spania, deci la altitudini și dificultăți mai mari și trece prin Andorra. Granița este în general pe „cumpăna de ape”/interfluviu, cu o excepție: Val d’Aran care aparține de Spania, dar este situată pe versantul nordic al masivului. Prin urmare, în această vale se află singurele râuri catalane care se varsă în Oceanul Atlantic (din același motiv, regiunea este caracterizată de un climat atlantic, în loc de unul mediteranean). Iar limba locală este un dialect occitan, la fel ca o mai mare zonă – Occitania – din sudul Franței.
Lungimea HRP: 800 km, Diferență de nivel – 52.000 m. Nr. zile – 41-45.
 HRP a fost conceput de Georges Véron în 1968 și modificat ulterior de Joosten. Traseul HRP presupune și zone de cățărare, până la nivel D cu pasaje V/V+), descățărare, chiar și mici rapeluri. Este în cea mai mare parte un traseu nemarcat, dar mai există momâi (hyto/hytos) și mici semne vopsite în roșu și alb, cu care e marcat și GR 11. Traversează Parcul National des Pyrenées și Parcul Național d’Aigüestortes i Estany de Sant Maurici. Există și multe variante ale traseului inițial propus de Georges Veron descrise în ghid, precum și câteva vârfuri ușoare (Aneto, Vignemale). Sunt și câteva locuri populare și aglomerate pe traseu, dar și zone foarte îndepărtate, unde poate dura o zi până să vezi pe cineva. În aceste zone pot fi 2-3 zile între cabane, așa că este necesar un cort, deși unii ”atleți” au reușit din cabană în cabană, deci fără cort! HRP traversează El Camino de Santiago în Col d’Ibañeta/ Pas de Roncevaux- 1.057 m. Dar și GR 11 are unele zone comune cu acest traseu vechi și celebru.  Louis-Philippe Loncke, de 43 de ani, autoproclamat „Belgianul nebun”, a făcut în 2020 prima traversare a Pirineilor de la Oceanul Atlantic la Marea Mediterană în deplină autonomie și fără asistență. Loncke a plecat cu un rucsac de 48 kg și nu s-a reaprovizionat niciodată, „cu excepția fructelor de pădure găsite înaintea urșilor”! (de reținut că în traversarea Tasmaniei, el a început cu un rucsac de 62 kg!). A refuzat orice ajutor și a dormit doar în cort. A urcat și vârful Pic d’Aneto în timpul acestei expediții. După 20 de zile, rucsacul îi scăzuse la doar 33 kg. și spunea că asta îi permitea a merge mai repede. A urmat traseul Pyrénée High Route, pe ”coloana vertebrală” a graniței franco-spaniole. Start date 2020-07-26. Finish date 2020-09-06. Total time 42 d 5 h! Mulți oameni finalizează această ”drumeție” în fiecare an, dar nimeni nu a făcut-o fără sprijin, fără reaprovizionare! Găsiți cu Google alte multe fantastice performanțe ale lui de acest gen!

          „PRIN VAMA CUCULUI”: Pe mine m-a fascinat dintotdeuna această graniță prin cele aflate și din cărți citite și din filme despre Al 2-lea Război Mondial. Cu traversări clandestine, riscante și emoționante spre Spania, de genul celor care le făcea Bunicu’ „prin Vama cucului”, cu ortacii săi înainte de 1919, din Țara Făgărașului în „Regat”. Undeva am găsit: ”Cu mașina din cătunul Quanca din Catalonia până la Ossèse din Franța, trebuie să conduceți 210 km. Durează patru ore, deși – dacă vrem per pedes – cele două cătune sunt la doar 10 km unul de celălalt! Traseul dintre Quanca și Ossèse nu este doar o plimbare frumoasă, are o istorie lungă. A fost una dintre căile peste Pirinei, urmate de contrabandiști împovărați cu saci uriași cu articole ușor de vândut, ducând, de asemenea, povești despre lumea mai largă către comunitățile agricole izolate. Pe timp de pace, traseul era folosit și de migranți atrași de posibilitățile unei vieți mai bune peste graniță. În vremuri de război, în special în timpul războiului civil spaniol și al celui de Al Doilea Război Mondial, ruta a fost folosită de refugiați, soldați și aviatori care căutau libertatea. În zilele noastre, traseul este un segment dintr-o plimbare transfrontalieră prin Munții Libertății”, evocând acea epocă.

            SATE: Am văzut pe internet multe imagini din acele mici sate de munte, vechi de secole. Rezistente, deoarece sunt din piatră, material aflat ”la fața locului”, nu aveau zone argiloase în apropiere pentru a face cărămizi, cum făceau oamenii din satul meu și nici drumuri să le aducă de la mari distanțe. Totul e din piatră: casele, acoperișurile, bisericile, școala, digurile din jurul râurilor și pâraielor – uneori adevărate torente, pavajul ulițelor. Ce muncă imensă a fost de cărat, fasonat și asamblat acei „bolțari”. Am mai văzut și pozat așa ceva în mici sate de munte din Alpi prin care ne simțeam în Evul Mediu. Toate acele ”sate” -din punctul nostru de vedere- sunt mici orășele: case cu 1-3 etaje, lipite unele de altele, fără curți, fără anexe, fără spații verzi.  Până în satul La Vall de Boi  vom merge cu autobuzul, iar de acolo cu taxi, apoi per pedes spre cabana Ventosa, prima de pe Carros de Foc- circuitul din Parcul Național d’Aigüestortes.

          ȘOSELE și PAS-uri: Fiind mai lungi decât Făgărașii (granița franco-spaniolă se întinde pe 656,3 km) desigur că în Pirinei există mai multe șosele de genul „Transfăgărășan”-ului. Între Franța și Spania există 23 pasuri rutiere, unele chiar prin pas-uri, altele cu tunel sau cu ambele  variante. Regimul lor e diferit, unele principale, altele mai mult cu importanță locală. Pe câteva (puține) nu se poate trece peste pas, ci doar se poate ajunge într-o mare parcare mai jos de pas și apoi per pedes. Altele cu tunel mai îngust, nu permit ca în acesta să se întâlnească două camioane sau autobuze, etc. Dintre ele „Port d’Envalira” este cea mai înaltă trecere rutieră asfaltată din Pirinei, la 2.408 m, și unul dintre cele mai înalte puncte ale rețelei rutiere europene, care asigură ruta din Franța către Andorra și Spania. Folosită și în turele cicliste „Turul Franței” și „La Vuelta” din Spania. Construcția unui tunel cu taxă pentru evitarea urcării până în pas, a început în 1999 și a fost deschis traficului în 2002. Tunelul este situat la o altitudine de aproximativ 2000 de metri și are o lungime de aproape 3 kilometri. O altă șosea folosită mult de cicliști, dar cu altitudine mai mică -1293 m- în „pas”, este Puerto del Portillón, în franceză Col du Portillon, unind orașele Bosost (Valle de Arán) din Spania cu Bagneres de Luchón în Franța. În partea spaniolă a șoselei a fost inaugurat în 2016 un monument ca omagiu cicliștilor spanioli care au fost campioni la Turul Franței.

         TUNELURI RUTIERE: Din cauza lipsei trecerilor joase au fost create o serie de tuneluri rutiere pe sub trecători. Despre Envalira ați citit mai sus. Altele: Somport și Puymorens. Tunelul Rutier Somport l-a inclus în 1990 Uniunea Europeană în Planul de infrastructură din cadrul Traseului European E07. E situat în Pirineii centrali. Se află la 1.150 m și are 8,6 km lungime. Unește văile Aragón (Spania) și Aspe (Franța), respectiv orașele Zaragoza și Pau. A fost construit datorită unui acord internațional semnat de Spania și Franța între 1994 și 2002. A fost inaugurat pe 17 ianuarie 2003. E paralel cu vechiul tunel feroviar. Tunelul Vielha, inaugurat în 1948, cu cei 5,24 km a fost cel mai lung tunel din lume până în 1964 când a fost inaugurat Tunelul Gran San Bernardo. Acum e modernizat (ca multe altele), cu un tunel paralel de securitate. El este pe sub o zonă a Pirinelor, însă nu e transfrontalier, e în întregime în Spania. Până recent, cel mai  lung tunel rutier din lume era Laerdal din Norvegia -24,5 km., probabil depășit, nu știm din ce an e tabelul: 

https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_a_celor_mai_lungi_tuneluri_rutiere_din_lume

Tabel din care eu am constatat – nu cu mirare – că din cele 81, doar 19 au fost realizate înainte de anul 2000, cel mai vechi fiind Tunelul pe sub Mont Blanc, inaugurat în 1965 de Charles de Gaulle !

     CĂI FERATE: Tunelul feroviar Somport  pe sub Pirineii Centrali, lega orașele Zaragoza din Spania și Pau din Franța. Este celebru prin vechimea și istoria sa. Este un tunel cu o lungime de 7.874 metri, dintre care 4.714 m se afla in Spania si 3.160 în Franța. Cele mai apropiate stații de tunel sunt Canfranc, pe partea spaniolă -cu o gară de oraș mare și  cu un cazinou impresionant, acum hotel de lux, și Urdos pe partea franceză. La tunel s-a lucrat între 1908 și 1914, când lucrările au fost oprite din cauza războiului. Calea ferată a început să fie folosită din 1928. Linia și prin urmare, tunelul au încetat să funcționeze în martie 1970. Închiderea tunelului feroviar s-a datorat scăderii utilizării liniei și în final a unui accident, care a avut loc la 27 martie 1970 la podul L’Estanguet, la ieșirea din tunel din zona franceză. În 1989, s-a constituit o comisie spaniolă-franceză care a început să realizeze studiile preliminare ale proiectului tehnic de reabilitare. Instituțiile guvernamentale din Spania, Franța, Aragon și Noua Aquitaine studiază redeschiderea traseului feroviar Pau-Canfranc Line, proiectul a început în 2016. Dar lucrările de reabilitare încă n-au început. Există încă două legături feroviare importante pentru transportul de mărfuri între cele două țări, situate la ambele capete ale lanțului muntos Pirinei.

      Ar fi încă multe de scris despre Pirinei.  Acum se pot afla multe prin amabilitatea lui ”Nenea” Google. Dar multe impresii și amintiri de neuitat vom/veți culege acolo, la fața locului. Spor la documentare și mai ales… vreme bună pe potecile Pirineilor! Noi vom reveni cu relatarea turei noastre pe care o vom începe la sfârșit de septembrie 2023, când multe din cabane vor fi deja închise, dar la unele vor râmâne deschise 1-2 „camere de iarnă”. Pentru a avea mai multa independență, dar și pentru cazul în care ne va prinde seara între două cabane (ne vom respecta obiceiul de a merge „zi-lumină”!) , vom duce cu noi și cortul.