Cluburi alpine

  Ce am scris eu mai jos, este și pentru iubitorii de munte, dar mai ales  pentru cei mai noi membri ai Filialei Cluj a Clubului Alpin Român,  un fel de detaliere  la ce le-am spus recent, verbal în 5 minute celor 194 (din 751) prezenți  la Întâlnirea Aniversară de 20 de ani.  Nu e cazul, nu sunt în măsură și nici nu aș accepta să scriu o istorie a CAR. Am vrut doar să se afle câteva date despre CAR-ul interbelic și postbelic și despre principalele cluburi alpine europene.

 Cei care au aceleași preocupări, e firesc  să se grupeze pe plan local și național. În cazul  iubitorilor de munte, în asociații sau cluburi.  Ca atare, montaniarzii au creat asociații de drumeție, mai toate numite Cluburi Alpine.

          A. CLUBUL ALPIN ROMÂN a fost înființat în 18 martie 1934,  din inițiativa unui grup al asociației de drumeție prin munți numită ADMIR, grup care  se intitula „Gruparea alpină”. Sufletul și inițiatorul Clubului Alpin Român a fost tânărul avocat Nicolae (Nae)  Dimitriu.  CAR s-a afiliat  la UIAA – Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism – în 1937. Cel arhicunoscut  alpinist și CAR-ist Niculae Baticu din București, se înscrisese în CAR în anul 1935. Deoarece el devenise „steaua” alpinismului românesc, a fost rugat să achite și cotizația pe anul anterior, pentru a fi considerat printre membrii fondatori.  El  punctase „marea cotitură” în alpinismul românesc, când, în 20 oct. 1935, în cap de coardă, secondat de Ion Trandafir și Dan Popescu, cu doar 7 (!!!) pitoane, a realizat primul traseu vertical  din România – FURCILE – în peretele Gălbinele din abruptul prahovean al Bucegilor (până atunci se urcau doar văi și creste).  Citiți:

https://dinumititeanu.ro/niculae-baticu/  

articol scris de mine la a 3-a comemorare Baticu și citit de atunci de peste 10.000 de oameni !

          Am avut și  eu și am un mare respect față de „părinții” CAR-ului. Dar am și o mare nedumerire și nemulțumire: de ce nu au acceptat în CAR și alți iubitori de munte, ci doar cățărători ? Și de ce nu  au încercat să  adune la un loc acele multe asociații de drumeție montană existente în perioada interbelică ? Dacă s-ar fi realizat asta, CAR ar fi devenit un club puternic, cu adevărat național, cu zeci de secții, cu zeci de mii de membri, nu cu doar cam 200 câți a avut mai tot timpul și câți  erau și  în 2005 când am intrat și eu în CAR. Zeci și mai  ales sute de mii  de membri aveau și au cele  din Austria, Franța, Elveția, Italia, Germania, Slovenia, în care sunt ca membri nu doar alpiniști și cățărători, ci mulți alți iubitori de munte. Abia acum – pentru scrierea acestui articol – am căutat date mai exacte pe care le veți găsi mai jos. Țări în care – cu excepția unora private – toate cabanele din munți sunt gestionate de acele cluburi. Cabane în care membrii clubului respectiv și ai celor similare au 20-50% reducere la cazare prin Reciprocal Rights Card.

        CAR a fost desființat în 1948 de comunișți, împreună cu multe alte organizații „burgheze” din perioada interbelică, chiar și cele în care nu se făcuse politică.  Așa că foștii CAR-iști s-au încadrat (nu toți) în „secțiile de alpinism” create pe lângă unele cluburi sportive, majoritatea  „muncitorești”: Locomotiva, Flacăra, Voința, Metalul, Minerul, Celuloza, Torpedo, CFR, dar și altele: Sănătatea, IPGG; Știința, Universitatea, Dinamo, Armata. Ultimele două -cvasi-profesioniste – fiind desigur cele mai „tari”, cu alpiniști „de mare clasă”, mereu abonate la locuri fruntașe, dar „pentru orice eventualitate” și sprijinite pentru a le obține de regulamente dedicate și de arbitri obedienți. Toate aflate sub „umbrela” unei Federații de specialitate a CNEFS-ului – Consiliul Național pentru Educație Fizică și Sport, un fel de Ministerul Sporturilor.  Și eu, din 1970, am făcut parte dintr-un astfel de club: „U”-Cluj. În acei ani nu prea puteai să te cațeri ca „independent”. Materiale de cățărare: corzi, pioleți, colțari nu primeau decât cluburile, nu aveai de unde să le cumperi; foarte puțini și le puteau „procura”.  Așadar nu erau cluburi de iubitori de munte, ci cluburi sportive, cu antrenori, concursuri, arbitri, clasamente, categorii sportive.

       Clubul Alpin Român a fost reînființat în ianuarie 1990 de către Niculae Baticu, omul care executase 17 ani de temniță grea și de alți veterani care mai trăiau, care făcuseră și ei ani grei de închisoare între anii 1948-1964. La reînviatul CAR  au aderat și mulți tineri. Dar nu toți care până atunci practicaseră alpinismul/cățărarea în secții ale  cluburilor sportive care existau  încă.  Se schimbase doar conducerea, președintele Federației de specialitate, până atunci  atunci fusese câte un absolvent de IEFS, agreat de Partid, dar care nu se cățăra. Președinte al federației devenise un pasionat alpinist – Emil Coliban. Se schimbase și numele și componența,  FRTA – Federația Română de Turism și Alpinsm,  devenise  FRAE – Federația Română de Alpinism și Escaladă.  

        B. FILIALA CLUJ a CAR.   Până în urmă cu câțiva ani, asociațiile locale ale CAR se numeau „secții”.  În București erau două: Secția CAR București – cu tradiții din perioada interbelică și reînființată în 1990, care era cea mai puternică din țară și una de prin anul 2000- „Secția Universitară București a CAR”, unde majoritari erau studenți, condusă de d-na Liliana Becea – fostă talentată alpinistă, conferențiar la Catedra de Educație Fizică și Sport a Universității Tehnice București.

În 1990, la inițiativa lui Baticu s-au reînființat câteva secții CAR: București, Cluj, apoi Timișoara, Galați, Pitești, Deva, Arad. La Cluj  a fost condusă de Andrei Moldovan- ”Bandi -bacsi” -unul dintre primii care deschisese trasee în Cheile Turzii în anii ’50. Vedeți:  https://dinumititeanu.ro/file-din-istoria-alpinismului-in-judetul-cluj/   Dar -cum am scris mai sus- cei mai mulți alpiniști din țară, care eram membri în diverse cluburi sportive afiliați la federația de specialitate, printre care și noi de la „U Cluj”, am ezitat și am amânat, doream să vedem „cum se aleg apele”, așteptam să vedem ce vrea să fie renăscutul CAR.

       După decesul lui Bandi-bacsi,  urmașul acestuia, care era în 2004 președinte al CAR Cluj,  a ajuns la conflicte cu unii membri.  Eu -nu prea știu de ce – am fost contactat de unul dintre cei nemulțumiți – Cozmin Ardelean- și rugat să-i ajut să  înființeze încă o secție CAR în Cluj. Atunci eu nu eram membru CAR (nemulțumit de doi dintre cei din CD al CAR central).  Dar având acolo mulți prieteni, am intervenit la ei și au aprobat o a 2-a secție și la Cluj, similară cu Bucureștiul: „Secția Universitară Cluj a CAR, înființată în 25 ianuarie 2005 cu 9 membri fondatori.  În care s-au  transferat vreo cinci  din vechea secție clujeană, dintre care mai sunt și acum printre noi Mihaela și Mihai Constantinescu. Ei au cea mai mare vechime în CAR,  singurii cu nr. de carnet (acum legitimații-card) sub nr. 900 și anume 842 și 843.  Apoi au venit și câțiva dintre cei care o părăsiseră mai înainte pe cea veche. Au intrat în noua secție primii cu număr  peste 900: Cristina Pogăcean  -901 (acum ghid alpin la Chamonix), Flaviu Zapca -902, Alin  Brădean  -929 . Spre toamnă, în 04.11.2005, am acceptat  și eu să nu mai fiu doar „membru din umbră” și am  devenit membru CAR cu carnetul nr. 930. După mine Dan Tăuțan -978, Dragoș Hazi – 989, Hermann Laci – 991,  Marilena   Mititeanu  -1011,    Dia Somogyi -1013,   Mihnea Prundeanu -1015,  Petronela  Mârț – 1016, Lucian Moisuc -1042. Dintre cei enumerați mai sus, zece fac parte din Club și în prezent. 

         Vechea Secție CAR Cluj a mai activat câțiva ani în paralel cu cea nouă, ne mai întâlneam cu ei  în Cheile Turzii. Dar după câțiva ani,  nu știu când, și-a încetat activitatea.  În Secţia CAR Universitară Cluj, la început erau mulți studenți, mai ales de la Geografie. Apoi, la fel ca acum,  au predominat foști studenți. Ea  a crescut mereu, atât ca număr, cât și ca realizări.  Justificarea  acestei creșteri  a pornit de la ideea  mea de a primi ca  membri și alți iubitori de munte, nu doar pe amatorii de cățărare.  În 2014 secția noastră avea peste 200 de membri, pe când cele câteva care mai existau aveau fiecare cam 15-30. Cel mai mult m-a decepționat „bătrâna” secție CAR București, care a rămas staționară, nu scădea ca număr de membri, dar nici nu creștea. Era în cel mai mare oraș al țării, cu mulți iubitori de munte. Aveau de unde recruta noi membri. N-au știut cum ? N-au vrut ? Dar după ce Dan Vasilescu ajunsese în CD al CAR, fiind șeful firmei de „Alpinism Utilitar”, a încercat să creeze noi secții în țară  cu angajații care aveau  acea specializare și trecuseră „prin mâna lui”. Cea mai numeroasă devenise Secția CAR „Sibarex” Focșani.  Care era condusă de un om care fusese alpinist în timpul studenției. Prin forța economică a firmei, a avut o contribuție esențială la reabilitarea unei părți (două etaje) a Căminului Alpin din Bușteni, redobândit de CAR după lungi procese.

        Apopo: Eu nu știu în ce stare se afla Căminul Alpin la preluarea de la fostul proprietar după ce acesta a pierdut procesul.  Dar când eu am dormit prima dată în el era o „ruină”, cu mari distrugeri care păreau făcute cu sălbăticie și răutate.  Nu era funcțional niciun WC, toate erau înfundate cu moloz și cârpe. În acoperiș s-au efecuat multe spărturi. Părea  o răzbunare a celor care pierduseră procesul.  Și nu erau doar distrugeri, ci și furturi, inclusiv parchetul din multe încăperi. Nu știu cum și când ajunsese în acel hal. Și cine e vinovat de asta.  În anii tinereții mele era hotel, dar în care aveau proritate alpiniștii și cățărătorii care se anunțau și în care FRTA reținea din timp toate locurile pentru Alpiniadele și Campionatele Naționale de Alpinism  care se desfășurau în Bucegi.

Însă mai toate acele secții cu 3-5 oameni, înființate cu bună intenție de dl. Dan Vasilescu, au avut o existență efemeră. Noi, devenisem  în nici 10 ani  cea mai puternică din ţară, nu doar ca număr, ci şi calitativ prin numeroase și sistematice „ieșiri pe stâncă” (nu doar în Cheile Turzii) și  prin locuri fruntaşe la competiţii, obţinute mai ales de fete: Cristina Pogăcean, Ioana Sârbu, Delia Liscan. Cei mai ambiţioşi au făcut ascensiuni pe munţi din Peru, pe Khan Tengri, Kilimanjaro, Aconcagua și chiar în Himalaya. 

         Apoi, datorită unor colegi mai entuziaști și mai pricepuți  în rețelele  sociale, Secția Universitară Cluj  a avut o creștere numerică vertiginoasă. Acum, redenumită Filiala Cluj a CAR,  are  751 de membri (la final de an 2024) fiind „de departe” tot în frunte ca număr de membri și de activități.  Se practică și se promovează multiple sporturi montane: drumeție, alergare montană, cățărare pe stâncă și pe gheață, alpinism de iarnă în țară și peste hotare, schi de pârtie și mai ales schi de tură, ciclism montan, parapantism, caiac,  etc. Și nu doar că respectăm mediul, ci și facem activități pro-mediu: igienizarea unor lacuri de baraj din Apuseni, împăduriri, conferințe în școli și facultăți, discuții cu localnicii din sate aflate amonte de lacuri antropice, construire de refugii alpine… Suntem cunoscuți, apreciați și sprijiniți de autoritățile locale.

          Așa cum am scris deja mai sus, de câțiva ani – numărul  mare de membrii și de activități – ne-a permis a deveni FILIALĂ. Apoi, cele două sucursale (noul nume al fostelor secții) din București, s-au unit (nu știu când) și ele devenind  Filiala București a CAR. Acum, la început de an 2025, mai există în Ro încă cinci sucursale: Brașov, Constanța, Dej, Timișoara și Bacău. Din păcate foarte puține în comparație cu alte țări europene, după cum veți citi mai jos.

        Trebuie să remarc faptul că am avut și avem ca membri în Filiala Cluj a CAR și oameni din localități îndepărtate: Cezar Partheniu și Eugen  Popovici din București (!), Eugen Roman din Hunedoara, Călin Musteață din Bistrița Bârgăului, Titus Hen, până nu de mult în Pașcani, Alexandra Pușcașu din București, acum în Sibiu,  Andrei Bica și Serghei Suslov din Tg. Mureș, Cristina Jurcovan, acum în Brașov, Raluca Leuca, acum în Sibiu, Sorin Grigore Toth- acum în Baia Mare și alții. Unii – întrebați  „de ce nu te înscrii în secția din orașul tău sau în alta mai apropiată de tine?”, răspundeau cam așa: „Îmi place mult atmosfera de la voi și ce faceți !”.

        Și mai remarc ceva: unii colegi care au plecat de ani de zile în alte țări europene,  sunt și acum membri CAR cu cotizația la zi: Printre cei existenți și azi „în evidențe”:  Mihnea Prundeanu aflat în Franța, la Chamonix ca ghid alpin acreditat (UIAGM), draga DIA ȘOMOGYI din Geneva,  plecată de 11 ani din Ro (vedeți de ce:  https://dinumititeanu.ro/ganduri-la-o-plecare/ ) este și acum membră CAR cu cotizația „la zi” și cu sufletul mereu lângă car-iștii clujeni și meleagurile transilvane de care îi este mereu dor. La fel și Mircea Munteanu din Bruxelles și Mara Constantinescu din Olanda.  Eu mă înclin în fața voastră Mihnea, Dia, Mara și Mircea. 

      Alți câțiva foști colegi de club răspândiți acum prin Europa, au continuat ani de zile să-și achite cotizația, să se simtă lângă noi: Cristina Pogăcean, Cosmin Andron – ghizi alpini acreditați la Chamonix (ghizi UIAGM – IFMGA), care în câteva veri s-au ocupat în Alpi și de unii dintre voi. Alții: Ioana Hăncilă, Severus Șepețan, Petronela Mârț, Cristina Clain.  Frumos gest din partea lor… Pe când un altul, care a stat cam un an în Germania,  a refuzat să achite cotizația pentru acea perioadă pe motiv că acolo el n-a putut beneficia de calitatea de membru CAR.

      Dintre cei mai implicați în activitățile clubului, cu acordul și ajutorul lui Mircea Ignat și al Ioanei Simi Maxim, enumăr:

Adrian Rendiuc, Akos Kozma, Alexandra Vasilache, Alin Hapca, Alina Cîrja, Anca Brișan, Anca si Cristi Gavrea, Andrei Maxim, Cătălin Danilă, Cezar Partheniu, Coni Baeza, Cotyso Igna, Dana Man, Didi Roșca, Dragoș Moraru, Dragoș Roncu, Geta Oltean,  Horațiu Popa, Ioana Bunea, Ioana Simi Maxim, Ionuț Nechita, Laura Epure, Laurențiu Vezentan, Lucian Crișan, Lușu Giurgea, Marlene Mititeanu, Marius Florea, Mihai si Mihaela Constantinescu, Mircea Bohuș, Mircea Ignat, Nandor Penzeș, Nuțu Radu, Oana Agache, Radu Ioanițescu, Radu și Maria Terec, Răzvan Potîng, Răzvan Samoilă, Serghei Suslov, Sînziana Ghineț, Titus Hen, Vio Oprea, Vlad Diaconescu, Vlad Iobagiu, Vlad Mătărângă.

         În 25 ian. 2025 – Filiala Cluj a CAR a împlinit 20 de ani pe care i-am sărbătorit în seara marți 28 ian. la localul  Klausen Bürger, de unde e poza de grup.  Unde eu – „decan de vârstă”  și membru fondator, am fost invitat la microfon.  Dar desigur  nu am avut timp să redau toate detaliile de aici, de fapt și ele succinte. Cele scrise aici mă ajută ca la aniversări viitoare doar să-i salut pe participanți, să le urez petrecere frumoasă și La Mulți Munți. CAR ar merita a fi scrisă o Istorie mai amplă a Clubului de către cineva mai veteran decât mine în CAR (eu nu am date scrise și nici nu le știu pe toate)). Dar din păcate, periodicele conflicte din interior și „la vârf” și mai jos, luptele dintre orgolii  nu permit acest lucru.

          C. CLUBURILE ALPINE EUROPENE

Repet că era normal  ca iubitorii de munte să se asocieze și pe plan local, dar  și național. Dau mai jos anii de înființare de cluburi alpine  din principalele țări europene în care existau astfel de preocupări și apoi, pe scurt,  câte ceva despre fiecare:

Clubul Alpin Britanic  -1857   Clubul Alpin Austriac  -1862     Clubul Alpin Elvețian   -1863

Clubul Alpin Italian     -1863    Clubul Alpin German  -1869    Clubul Alpin Francez   -1874

Clubul Alpin Catalan -1876   Clubul Alpin  Belgian     -1883   Clubul Alpin Sloven   -1883.   

Cele de mai sus și altele apărute în anii următori (se pot afla cu Google Search)  au înființat în 1932 UIAA  – Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism 

Vă redau succint unele date despre ele, culese de pe site-urile lor:

        1. Clubul Alpin Britanic: The Alpine Club” (TAC) – ( first mountaineering club, founded in the UK in 1857. 22 december). Sediul în Londra. Are și un stagiu de „membru aspirant”, cum am practicat o vreme și noi în CAR Universitar Cluj. N-am reușit să aflu câți membri are !  Dar mai cunoscut acum este  British Mountaineering Council (BMC) înființat în 1932.

         2. Clubul Alpin Austriac: Österreichischer Alpenverein-  Sediu la Innsbruck. Are 710.000 de membri, în 194 de secțiuni. Întreține peste 234 de cabane alpine din Austria și țările învecinate.  Gestionează 26.000 km de poteci de munte.( Der Alpenverein ist mit über 710.000 Mitgliedern 225 Hütten, 26.000 km Wegen)

       3. Clubul Alpin Elvețian: Club Alpin Suisse CAS / Schweizer Alpen-Club SAC .  Sediu la Berna.

   În 2016 avea 150.000 membri, 110 secții  și gestiona 152 cabane. 86 stații de prim ajutor în munți și 3.000 de salvatori.

       4. Clubul Alpin Italian: Club Alpino Italiano  Sediu a fost la Torino, acum e la Milano.

    În 2020, avea 306.255 membri, 512 secții și 316 sub-secții. Cel mai mare număr de membri venea din Lombardia (88.057),  Veneto (54.948) și Piemont (51.396).

          5. Clubul Alpin German:  Deutsche Alpenvereins  DAV.  Sediu în München.

   Avea 1.520.381 membri (!!!) în 2024, 350 de secții, gestiona 325 de cabane și 30.000 kilometri de poteci.

         6. Clubul Alpin Francez:  Club Alpin Français.  Sediu: Paris

   Ministerul Sporturilor și Tineretului, din motive de coordonare și  finanțare, a obligat la un moment dat ca diferite asociații de munte să se unească: În 1987  s-a înființat FFME  – Federația Franceză de Munte și Escaladă, prin fuziunea Federației Franceze de Munte –(Fédération Française de la Montagne, FFM), fondată în 1942 și Federați Franceză de Ecaladă (Fédération Française d’Escalade, FFE), fondată în 1985.. O nouă fuziune a FFME și CAF (înființat în 1874) încercată la începutul anilor 2000 a eșuat.   CAF  ezitase , deoarece el deținea cele mai multe cabane din munți, cum deținea la noi în perioada interbelică celebrul SKV. Dar, în final, în 2005, în timpul celui de-al 5-lea congres, la Chambéry s-a creat  Fédération Française des Clubs Alpins et de Montagne (FFCAM) care avea cam 110.000 de membri în 2017, 410 asociații afiliate și 5.000 de lucrători voluntari.  Așadar CAF  mai există, dar a devenit una dintre asociațiile de munte membre ale FFCAM. Prin cluburile sale locale, FFCAM oferă o gamă întreagă de activități, de la drumeții ușoare la expediții de alpinism, schi de tură, canyoning, speologie, parapantă și ciclism montan. FFCAM administrează, întreține și îmbunătățește constant 142 de cabane montane, majoritatea în Alpi și Pirinei.

        Știți că alpinismul s-a născut în Alpii Francezi în 8 aug. 1786 când Jacques Balmat și Michel Paccard au fost primii oameni care au ajuns pe vf. Mont Blanc. Dar Clubul Alpin Francez n-a fost printre primele înființate, ci al 6-lea, la 17 ani după primul, cel englez !  Însă -eu spun ca o compensație- tot francezii au „inventat” neologismul ALPINISM, cuvânt folosit prima dată în Anuarul Clubului  Alpin Francez din 1877.  Eu sunt printre primii români care au aflat asta din cartea lui Alain Ghersen „Risc et alpinism”, primită cadou în 2022 de la bunul prieten Radu Stoian din București. Ce ciudat: toți care au urcat marile vârfuri din Alpi din 1786 și până în 1877, deci aproape 100 de ani, nu știau că fac alpinism, că sunt alpiniști !  Apropo, mie tot ciudat mi se pare și faptul că alpiniștii care urcau mari vârfuri din Alpi în anii 1800, nu foloseau colțari ! Deși se știa că muntenii și vânătorii își aplicau iarna pe bocanci  astfel de „scule”. Desigur realizați artizanal, cu doar  patru sau șase „colți”. Dar ei erau  eficienți  pe pante nu foarte abrupte. În satul meu natal se numeau „mâțe”. Alpiniștii  au început a folosi colțarii doar după  1910 când  Eckenstein i-a realizat pe cei „cu 10 puncte”. Abia în 1929, au apărut colțarii cu 12 puncte, când Laurent Grivel  le-a adăugat încă două „froint-points”-uri.

Dar tot ca o compensație că prestigiosul CAF a apărut mai târziu ca altele, e faptul că în 1821 a luat ființă  ”Compania Ghizilor” – deci tot un fel de Club Alpin, cea mai veche și mai renumită asociație de ghizi alpini, cu sediul în  Chamonix. (The Compagnie des Guides de Chamonix was founded in 1821 and is the oldest and largest association of mountain guides in the world). Până prin anii 1940,  erau acceptați doar cei născuți „dans la Vallée”, deci localnici. Printre primii ca „vinituri” au fost Lionel Terray și Gaston Rebuffat.  Sediu -aflat și acum  în aceeași clădire de la înființare –  pe care eu am avut șansa să-l vizitez cu emoție de mai multe ori. LIonel Terray a scris că Gaston Rebuffat a fost primit în unanimitate în Compania Ghizilor în ciuda originii sale „rușinoase”: se născuse și copilărise pe malul mării” !

        7. Clubul Alpin Catalan – Centre Excursionista de Catalunya is a sporting and cultural organisation founded in 1876. Deci nu e doar organizație sportivă, ci și culturală, insistând pe valorile catalane.

 Sediu: Barcelona. Are aproximativ 4.500 de membri și gestionează 7 cabane. În 1999, Clubul a primit o medalie UNESCO.

7a. Federația Spaniolă de Munte (în spaniolă: Federación Española de Deportes de Montaña y Escalada, FEDME) cu sediul tot situată  Barcelona,. A fost fondată  la 1 iulie 1922, iar mai târziu a fost redenumită Federación de Montañismo. Începând cu 2023, federația are 2.949 de secții și 248.252 de membri.

          8. Clubul Alpin Belgian-  Le Club Alpine Belge  fondat în  1863.   La un moment dat existau în Belgia două cluburi de munte:

    –unul valon (francofon): Club Alpin Belge-Ligue francophone (CAB) qui dépend de l’ADEPS ;

    – unul flamand: Belgische Alpenclub-Nederlandse vleugel (BAC) qui dépend de Sport Vlaanderen.

În 2007 cele două au fuzionat în Climbing Mountaineering Belgium (CMBEL) cu sediul la Bruxelles și având cam 10 000  de aderenți.

         9. Clubul Alpin Sloven:  Planinska Zveza Slovenije.  Sediul la Ljubljana .

În octombrie 2015,  avea 287 de filiale și 53.975  membri.  Gestionează 179 cabane montane și refugii  cu cca. 7.400 de paturi.  Întreține și peste 10.000 km de trasee montane, dintre care 80 de lungă distanță GR-uri.

==================================================================

        De remarcat că primele ascensiuni din Alpi  de după „nașterea alpinismului” și multă vreme după aceea – se făceau cu ghizi, munteni din zonă.

Prima ascensiune pe Mont Blanc fără ghid este consemnată în anul 1855, a unor englezi: Charles Hudson,  E. S. Kennedy și alți câțiva. Apoi mai ales după 1870, ascensiunile « cordées autonomes », deci  neconduse de ghizi profesioniști, au devenit mai dese, dar nu foarte multe. Abia în anii 1920-1930 și mai ales după război, ele s-au generalizat. (Elle se développe dans les années 1920-1930 puis se généralise après 1945).

 Și e de remarcat că în primele 3-4 decenii de după prima ascensiune pe Mont Blanc, cei mai numeroși doritori a urca pe marile vârfuri din Alpi erau englezi ! Dar erau doar „clienți” conduși de ghizii localnici, care  urcau în față (numiți mai târziu ”capi de coardă” ) tăind cu pioleții mii de trepte în zăpada dură.

  D.   GHIZII  DE MUNTE

 Nu doar iubitorii de munte s-au grupat în asociații naționale și internaționale , ci și ghizii de munte.  După prima asociație de ghizi Compagnie des Guides de Chamonix  fondată în 1821, au apărut și altele în țările alpine. Apoi acestea s-au unit sub o „umbrelă” internațională:

Federația Internațională a Asociațiilor Ghizilor de Munte, este 
 cunoscută prin abrevierile sale:

– UIAGM – Union Internationale des Associations de Guides de Montagnes (franceză),

– IFMGA – International Federation of Mountain Guide Associations (English).

– IVBV – Internationale Vereinigung der Bergführerverbande (germană).

Istoric: În 1965, la Zermatt (Elveția) reprezentanții asociațiilor de ghizi montani din Italia, Franța, Austria și Elveția au decis să pună bazele unei federații internaționale a tuturor asociațiilor de ghizi montani. Primele statute au fost aprobate în 1966.

GHIZII de MUNTE din România:

1.  AGMR – Asociația Ghizilor Montani din România     https://www.agmr.ro/

 Anul înființării: 1992  Președinte actual: Catrinel ENACHE – ghid UIAGM – IFMGA

Scopul organizației a. Pregătirea prin scolarizare a ghizilor montani la nivelul standardelor internaționale și perfecționarea profesionala a acestora în concordanță cu cerințele și exigențele impuse la nivel international.

2. SGLM Societatea Ghizilor si Liderilor Montani  ”Carpați”   – https://ghizimontani.org/

S-a înființat informal în 2010, din inițiativa mai multor ghizi montani activi profesional (Marian Anghel, Adrian Glăvan, Gheorghe Coșa), care au simțit nevoia dezvoltării și perfecționării profesiei de ghid montan în România, conform cerințelor internaționale. Afiliată din 2013 la  UIMLA -Union of International Mountain Leaders Associations

3. A.T.G.R.  ”Asociatia Turistica Ghizii Romaniei”    – https://ghiziiromaniei.ro/

Este o organizație non-guvernamentală cu sediul în Bucuresti, înființată în luna iulie a anului 2007. În 2007 s-a afiliat la Federatia Romana de Turism Sportiv. În anul 2009, alaturi de alte 13 asociatii a luat parte la infiintarea Federatiei Romane de Turism si Ecologie iar mai tarziu si a Federatiei Nationale a Ghizilor de Turism din Romania.

Nu sunt bine edificat în privința competențelor și diferențelor dintre ele,  mai ales că și cei de la nr 1 și cei de la nr. 2 folosesc termenul de „ghid montan”. Dar știu că AGMR are mai multe competențe decât  SGLM.  Și că și Ghizii României fac nu doar „turism de autocar” și conduc și drumeții montane.

4.  Ghizi” neacreditați:  Știm cu toții că  pe munte merg și drumeți  conduși contra-cost de „ghizi” autodeclarați, neacreditați de un for competent, unii clienți știind asta, alții nu !

     E.    SALVAREA ÎN MUNȚI

Și organizațiile naționale de salvare a accidentaților din munți  s-au grupat în 1948  în Comisia Internațională pentru Salvarea Alpină  (CISA – ICAR) cu sediul la Kloten, în Elveția. ICAR are în prezent 85 de organizații membre în 34 de țări. De reținut că Salvamontul din România a fost înființat abia în anul 1968. Începuturile au fost extrem de „modeste”, chiar jenante ca echipament și  bazate doar pe voluntari foarte entuziaști. Dar e de lăudat progresele impresionate făcute mai ales după 1990.   Și este de apreciat că Salvamontul face parte – acum „cu fruntea sus” din CISA-ICAR.

        F. FINAL

Apropo de cuvântul alpinism.  Sud-Americanii folosesc mai des termenul andinism ! Firesc, ei au Anzi, nu Alpi. La noi -unde alpinismul (numit acum cățărare) s-a născut în Bucegi – cineva propusese termenul de bucegism, dar care „n-a prins”!  De câțiva ani, un ghid montan din București, care conduce grupuri de iubitori de munte pe trasee aflate la limita dintre drumeție și cățărare, folosește  termenul de carpatism  pentru aceste cățărări ușoare! Și e tare mirat/supărat că  nu au adoptat acest termen și alții.

Deoarece cei din Filiala Cluj a CAR sunteți membri într-un club alpin, eu vă recomand să citiți : https://dinumititeanu.ro/alpinism/  chiar dacă nu practicați sau n-aveți de gând să practicați  vreo ramură de alpinism/cățărare.  Și găsiți la https://dinumititeanu.ro/18-sporturi-montane/  și  descrieri succinte  despre alte sporturi  montane, inclusiv despre „Drumeție”. 

 Mersului pe munte i se spunea „turism montan”. Iar unuia  care îl practica, ar fi trebuit să i se spună „turist montan”, ceea ce „nu sună bine”. Deoarece termenul  mai concis „turist” nu e corect și clar: turiști sunt și cei care  se deplasează  spre „obiective turistice” cu mașini personale, cu autocarul, trenul sau avionul. Așa că e mai clar și mai concis termenul de „drumeție”, deci cei care îl practică sunt drumeți sau și mai adecvat- „montaniarzi”. Mie nu-mi place termenul „munțomani”, folosit mai ales de „cei din sud”, mi se pare pejorativ rimând cu „maimuțomani”…

 Dar important e să facem cât mai multă mișcare ne-motorizată în aer liber, să „respirăm munte” !

Închei cu urarea mea (fără copyright !) La mulți munți !

Dinu Mititeanu

                     .