Cu cortul iarna

Va scriu ce ştiu, ce am învăţat şi din cărţi dar mai ales acolo, în zăpezile din Carpaţi, căci din anul 2000 încoace dormim în cort cam 10-15 nopţi în fiecare iarna. Vă asigurăm ca relatările din capitolele 8 și 9 ale acestui site nu sunt povesti vânătoreşti. Veţi afla lucruri pe care unii nu le ştiţi sau cu care nu veţi fi de acord. De exemplu, cu folosirea lumânărilor ca „încălzire centrală”.

CORTUL

A se vedea şi articolul alăturat – Sfaturi pentru mersul pe munte

În primul rând, trebuie să aveţi un cort de iarna, adică dublu, cu condiţia ca supratenta să ajungă până la zăpadă. Căci, dacă e la distanţă şi intră vânt şi aer rece pe sub ea… e cort simplu! Iar dacă interiorul are zone, uneori mari, cu plasă, e tot cort simplu, e ca un geam dublu, dar cu unul spart! Aerul dintre cele două pânze nu mai e un tampon izolator între temperatura de afară şi cea din cort. Deşi pentru o noapte, cei cu saci de dormit excelenţi, mai folosesc uneori şi cort simplu, de exemplu „cortul ultimei tabere în Himalaya”. Fiecare montaniard are anumite pretenţii de la un cort. Pentru unii, pe primul loc e să fie cât mai uşor și să nu fie scump, pentru alţii cât mai rezistent. E greu să găseşti toate avantajele la acelaşi cort. Noi preferăm rezistenţa şi comoditatea. Căci, nopţile de iarnă sunt lungi!

Să fie, deci, spaţios, nu un „cort-sicriu”! În februarie1971, în prima mea tură de iarnă cu cortul, pe creasta Rodnei, și în februarie 1972 cu Mişi Szalma între Predeal și Podragu am avut un cort finlandez dublu, izoterm, de 1,3 kg!!! dar „sicriu”! Un fel de sac de bivuac de două persoane. Era cumplit a te îmbrăca, dezbrăca, mânca! Corturile în care se doarme cu capul sau picioarele spre intrare, nouă nu ne plac, ne produc dureri de coloană când găteşti stând „în fund”! Le preferăm pe cele cu intrări (două!) laterale, cu abside încăpătoare. Se găteşte în absidă mult mai comod stand în cort culcaţi şi sprijiniţi pe un cot, deschizând fermoarul doar din când în când, pentru a mai pune zăpadă în vasul de pe primus. Așa, nu se găteşte nici în cort şi nici afară. Cortul e „dormitorul”, absidele sunt bucătăria/ debaraua!

Am avut şi avem doar corturi cu fixare de bare cu „clipsuri-cleme”, care se montează şi demontează mai comod, mai rapid. Iar cortul interior e prins cu nasturi de cel exterior. Îmi permite să montez vara supratenta şi pe ploaie, să intru sub ea şi apoi să agăţ pânza interioară de bare, cu cleme. La demontare invers! Nici corturile Vaude cu montare simultană şi rapidă, nu ne plac pentru că au abside foarte, foarte mici şi nu-s plasate lateral.

Noul nostru cort Hilleberg Allak (suedez, tip iglu, similar cu Salewele pe care le-am avut) ce-l avem din vara 2014, are abside încăpătoare, se poate monta/ ridica simultan, iar pe ploaie se poate monta sau demonta separat, la montare mai întâi exteriorul, la demontare se desfac clipsurile şi se demontează mai întâi cortul interior, se bagă totul în rucsaci, îmbrăcam pelerinele şi apoi ieşim afara, în ploaie, să strângem si exteriorul!

Mai multe fotografii cu al nostru „Erik cel Roşu” și unele cu „gemenele” prietenilor Florin şi Dan puteți vedea aici: https://foto.dinumititeanu.ro/2018/04/16/sweet-home/. E un set ce l-am trimis ca recunoştinţă suedezilor care fac aceste corturi! Tot câte un Hilleberg Allak şi-au cumpărat și prietenii Florin Bâscu, Dan Tăuțan, Cristi şi Elena Gavrea.

Toate corturile noastre au avut/ au şi PLASĂ! Dar nu în tavan cum au multe corturi Hannah şi altele prin care să cadă picături din condens pe sacii de dormit, pe faţă. Plasele „inteligente” sunt pe pereţii laterali. Pe „uşi” au şi dublură. Le deschidem doar dacă, când şi cât vrem.

De dorit ca din când în când să ungem fermoarele cortului cu Zip Care. E „neproductiv” să le deteriorăm forţându-le!

ARCELE

De dorit ca segmentele/ „macaroanele” arcelor să nu fie din fibră de sticlă şi nici din metal de 8 mm, ci de 10-11 mm, mult mai rezistente la vânt. Depinde şi câte sunt şi „arhitectura” pe care o formează. La forma de iglu a cortului, de dorit sunt cele cu 6 puncte de ancorare (cu 3 arce) pentru că sunt mai rezistente la vânt. Corturile ce le-am folosit 14 ani (trei la număr!) Salewa – Sierra Leone tip iglu, au doar două arce, ceea ce înseamnă patru puncte de sprijin, dar mai au și o bara mai scurta de susţinere a absidelor. Dar când vântul bate în „uşă”, aceasta se îndoaie periculos, riscând de a fi rupta. Atunci o sprijineam ferm cu un băţ telescopic înfipt în absidă. Cortul actual are trei arce până la sol! Se foloseau corturile tip „tunel”; mai nou, combinaţie cupola (iglu) – tunel. Nu le-am încercat.

AERISIREA

E o problemă mult discutată şi discutabilă. O bună aerisire (acele zone cu plasă ale cortului interior) şi neacoperirea cu zăpadă a „fustei”/ streşinilor supratendei, realizează aerisirea şi reduc condensul pe pânza interioară, dar scad calitatea termoizolanta a cortului. „Ne aerisim” destul în timpul unei zile de iarnă, nu de „aerisire” avem nevoie noaptea în cort, ci de căldură! N-am constatat că pe ger trebuie dormit cu aerisiri deschise. În niciun caz ca vara. O pereche de tineri orădeni, la sfatul meu, au pus cortul lângă cabana Vlădeasa. Pe la miez de noapte frigul i-a obligat să se mute în cabană. Lăsaseră aerisirile prea deschise de teamă să nu moara sufocaţi! Dacă erau pe undeva, pe creasta Rodnei sau a Făgărașilor şi nu aveau „cazare de rezerva”? Am citit o relatare a unui alpinist cunoscut de mulţi care scria că dimineaţa aveau în cort –17º C. Incredibil! Noi şi când afară erau –22º C, în cort, dimineaţa, erau –8! Lăsăm extrem de puţin deschisă o aerisire de pe uşă. Dar pe ger mare închidem totul. Și nu am simţit iarna că ne sufocăm din lipsă de aer decât o singură dată din cauza ninsorii continue cu zăpadă apătoasă care a „etanşat” toate mini-aerisirile de pe la cusături. E adevărat că lipsa „aerisirii” produce condens. Dar mai bine condens decât frig! Cortul nostru nu face așa mult condens ca altele şi am învăţat să „gestionăm” condensul. Voi reveni la acest aspect supărător.

SACUL DE DORMIT

Cu puf sau holofibră, dar cu umplere „pentru iarna”, pentru minus 20 de grade Celsius. Li se spune „saci de 4 sezoane”, dar nu e corect. Eu spun că toţi sacii de dormit sunt de 3 sezoane: în cei subţiri nu poţi dormi iarna, în cei bine umpluţi nu poţi dormi vara! Sacii cu puf sunt mai compresibili şi mai uşori. Dar după ce se umezeşte puful le scad capacităţile de izolare şi de la seară la seară trebuie să te îmbraci, înainte de a intra în sac cu mai multe haine. Dar în ture pe creste iarna, nu se doarme decât 3-5 nopţi, iar în Himalaya, în taberele 1-4 nu mai apare condens, aerul nu mai e umed! Sacii cu holofibră şi alte materiale sintetice ţin cald şi umezi fiind, dar ocupa mai mult volum în rucsac şi sunt mai grei. Eu am sac de puf ATTA și sunt foarte mulţumit de el, Marlene are acum un sac Nahanny şi e foarte încântată de el. Nu vă bazaţi pe specificaţiile producătorului! O colegă de club, cu „sac de –15” a răbdat frig în cortul de iarnă în care eram 3 persoane iar afara erau doar –3º C! Foarte util iarna e să avem fiecare un „sac-pijama”. Un fel de cearşafuri din bumbac sau mătase, cusut ca un sac de dormit, dar fără fermoar! Care în cabanele din Alpi e obligatoriu să-l avem din motive de igienă, pe paturi nu sunt şi cearşafuri. Aceşti saci-cearşaf ridică şi confortul termic! Într-unul sau chiar doi, cu care intrăm într-un sac de calitate medie, ne putem simţi aproape ca într-un sac bun de dormit! Putem folosi şi unul „home-made”, un cearşaf îndoit în lung şi cusut chiar manual la picioare şi pe lateral.

IZOLAREA „DE SOL”

Până nu de mult aici scriam: Izolir din neopren, care protejează mai bine decât salteluţele auto-gonflabile pe care le preferăm vara, mai puţin voluminoase, mai comode pentru şolduri! Asta am constatat eu, Marlene şi câţiva amici”. Dar au apărut salteluţe gonflabile „de 4 sezoane”, cu R-Value de până la 5-6. Care au şi avantajul volumului redus, pot fi transportate în rucsaci, nu pe rucsaci ca izolirele, cu dezavantajele ce apar când vântul devine furios! Multe dintre ele sunt însă „foarte zgomotoase”; în tura pe Creasta Meridionalilor unde Florin avea aşa ceva, pe mine mă trezea din somn când îşi schimba poziţia. Dar cea pe care o are Marlene din iarna 2020 nu mai e aşa de zgomotoasă. Cele mai vechi, auto-gonflabile „clasice” nu făceau zgomotul acesta „de tablă”, dar iarna nu ofereau o bună izolare de zăpada de sub cort. Asta e, nu le poţi avea pe toate.

Pentru cei care mai folosesc iarna izolirele (mult mai ieftine) dacă sunt mai pretenţioşi/ gingaşi (partenerele de tura) e util încă un izolir, mai scurt, de pus sub spate – şale. La nevoie, în acele zone se pune, ca plus, rucsacul gol sau o haină (pulover, polar) pe care nu o îmbrăcam în sac. Izolirul pentru iarna trebuie să fie „consistent, dur şi mai gros, nu dintre cele „moi” la strivirea cu doua degete sau subţiri.

INSTALAREA CORTULUI

Iarna, zilele sunt scurte. Suntem tentaţi să mergem (eu aşa fac şi vara) zi lumină, să nu montam cortul prea devreme! Dar nu e bine nici să lăsam aceasta acţiune vitală pentru amurg. Căci, trebuie să alegem un loc adăpostit de vânt, nu pe creastă sau în şei. Mai ales în şei, vântul este sau poate deveni peste noapte foarte puternic şi cu el nu-i de glumă! După ce am ales locul, să nu fie sub o cornişă sau în alt loc periculos, începem a pregăti zăpada. E bine să decopertăm mai întâi cu lopata stratul de zăpadă pulver dacă nu e gros sau măcar o parte din el. În acest fel realizăm şi condiţia ca acel cort să fie parţial „îngropat”, adăpostit de vânt, Tasarea zăpezii se face mai întâi cu bocancii, apoi, dacă le avem, cu schiurile. Atenţie! Nu se folosesc țăuși „de vară” şi nu se pune cortul pe iarbă/ pământ îngheţat! Ţine mai rece ca zăpada; în plus, chiar dacă aţi înfipt cât de cât ţăruşii în pământul îngheţat, dimineaţa nu-i mai puteţi scoate decât rupându-i la nivelul solului. Am păţit asta în februarie 1972, lângă Vf. Fundul Bândii, din Munţii Făgăraşului, căci Mişi Szalma (eram cam începător) nu învăţase și asta la Clubul Armata. Dar, pentru cazul când toamna sau primăvara nu găseam zăpadă şi îl puneam pe pământ îngheţat, duceam vreo 10-12 cuie de tâmplărie! Dar pentru tura din decembrie 2021 pe Via Transilvanica ne-am cumpărat un set de cuie speciale, mici, uşoare şi foarte rezistente: MSR Ground.

FOLIA

Folosim/ aplicăm sub cort şi iarna o folie de polietilenă. Înlocuieşte cu succes pe cele de firmă numite ”foot print” care sunt scumpe. E utilă şi ca s-o punem sub izolire, dacă suntem obligaţi de vânt puternic să facem bivuac în grotă săpată în zăpadă. În acest caz utilizăm şi cortul pe post de sac de bivuac.

ŢĂRUŞII

Cei subţiri – „cuie” de vara, nu-s utilizabili, nu „ţin”! Eu folosesc din cei de aluminiu, mai laţi, tip „cornier”. Se pot folosi şi unii confecţionaţi din plăci de lemn tare, tipul vechi de atele pentru imobilizat fracturi, sau din placaj. Dar şi aceştia sunt buni doar în zăpadă îngheţată. De ştiut însa că dacă am bătătorit bine zăpada şi nu e vânt, ea se va întări/ îngheţa curând în jurul acelor ţăruşi care au intrat atât de uşor în zăpadă, DACĂ nu e vânt să tot mişte cortul. Uneori facem peste ţăruşi (ţăruşi laţi, „de iarnă”, nu „cuie” de vară!) nişte „moviliţe” din zăpadă, pe care le bătătorim, să contribuie şi ele ca vântul să nu smulgă ţăruşii. Desigur ca ţăruşii nu se introduc vertical, nici măcar vara, ci oblic. În punctele cele mai solicitate folosesc schiurile (uneori înfipte oblic-vertical, alteori îngropate la orizontală), beţele, pioleţii. Pentru a nu pierde ţăruşii prin zăpadă, e bine să le facem câte o gaură în care să punem o bucată de sfoară colorată. Ţăruşii cortului nostru actual aşa au fost livraţi! Într-o tură cu colegi care doreau să vadă cum e noaptea de iarnă în cort, dimineaţa doar al nostru avea toţi ţăruşii „la datorie”, la celelalte corturi mulţi erau smulşi de vânt, dovadă că nu citiseră acest text cum îi rugasem şi au recunoscut că „n-au avut timp de lectură”! Poate mai existau şi alte „dovezi” că n-au citit textul, dar nu ne-am interesat de ele, nu i-am întrebat. „Fiecare doarme cum îşi aşterne”! Pentru perioade cu ger dar fără zăpadă, avem acum ţăruşi care intră în solul îngheţat şi nu se rup la scoatere, cum păţisem în iarna anului 1972 cu unii de aluminiu!

Deoarece acele găici ale cortului în care vara se pun „cuiele” sunt prea mici pentru unele mijloace de ancorare iarna (pioleţi), trebuie ca la unele găici să adaugăm o buclă de sfoară. Bucăţi de cordelină ne ajută şi să fixăm unele puncte de ancorare mai la distanţă de stânci, brăduţi etc., mai ales când vântul nu dă ţăruşilor timpul necesar a se „betona”. Dar, mai ales, schiurile și pioleţii nu se folosesc la ancorarea cortului propriu-zis, ci la ancorările suplimentare.

ANCORELE SUPLIMENTARE

Sunt acele sfori care „trag” de arce, împiedică vântul să îndoaie arcele invers şi să le rupă şi care sunt obligatorii în zone cu vânt. Se montează preventiv şi se reglează bine şi când nu e vânt seara. Nu se ştie ce va urma! Eu am făcut greşeala (vara!) ca într-o tură cu nişte colegi în Făgăraşi să montez doar două ancore suplimentare înspre direcţia din care bătea vântul. Peste noapte, acesta şi-a schimbat direcţia, ne-a rupt un segment de arc la îmbinarea lui și, grav, ne-a sfâşiat pânza cortului iar spărtura tot creştea! Am avut noroc să fie doar vânt nu şi ploaie, aşa că am dărâmat intenţionat cortul peste noi! Sforile acestor ancorări se fixează cu schiuri, pioleţi, beţe, căci ele sunt mai solicitate de vânt. Sforile nu se leagă de schiuri, canturile acestora pot tăia sforile prin frecarea dată de vânt! Se fixează de legăturile schiurilor! Iar când stratul de zăpadă e mic, schiurile se îngroapă orizontal în zăpadă. Noi nu folosim acele „întinzătoare”; ele, de obicei, alunecă, se slăbesc. Ancorăm capetele sforilor, în acest fel şi tracţiunea e mai eficientă. Ancorele suplimentare nu lasă vântul să curbeze invers barele cortului şi să le rupă cum am arătat mai sus.

Atenţie la beţele de schi/ tură, se folosesc cu rondela în sus. Așa că dacă nu le dezgropaţi la plecare cu atenţie (cu pioletul, de exemplu) puteţi rupe cureluşa/ mânerul. Colţarii sunt utili în ancorarea cortului doar pe zăpadă bine îngheţată, dar nu în puncte foarte solicitate. Utilizarea ca puncte de ancorare a unor pungi umplute cu zăpadă şi îngropate în zăpadă e recomandată, mai ales, când cortul se instalează pentru mai multa vreme. Streaşina cortului exterior se acoperă cu zăpadă (deşi alţii nu-s de acord cu asta, spunând că favorizează condensul, ca să nu intre vântul pe sub ea), vânt ce ar putea rupe/ smulge cortul, dar şi pentru a face cortul izoterm. Amicul Arnold Kadar, pentru Aconcagua, şi-a adăugat o „fusta” la supratendă, pe care să pună bolovani sau blocuri de zăpadă.

Înainte ca ultimul să intre în cort, în absida în care se va găti va face cu lopata un mic depozit de zăpadă pentru topit şi gătit. Căci, „podeaua” din absidă – bătută bine cu bocancii şi schiurile – va îngheţa și nu se va putea „recolta” de acolo „materia primă”!

PROTECȚIA CORTULUI ANTI-VÂNT

Când e sau bănuim că va fi vânt în acel loc, se fac preventiv ziduri protectoare din blocuri de zăpadă, măcar pe trei laturi şi măcar de 1/2 din înălţimea cortului (vezi în poza de alături). Pentru asta, ar trebui, când montăm cortul, să ne convingem că avem în apropiere o zona cu zăpadă nesfărâmicioasa, adecvată tăierii „cărămizilor”. O găsim uneori decopertând stratul nou de zăpadă „pulver”. În Fereastra Mare a Sâmbetei, unde, în martie 2000, am dormit două nopţi în aşteptarea îmbunatăţirii vremii – Radu şi Arnold aveau „cariera” lângă cortul lor – eu şi Marlene trebuia să căram blocurile pe o anumită distanţă (le tăiam mari, ca să avem spor!) şi la un moment dat spinarea mea s-a revoltat (eu căram, Marlene finisa zidul). Ca unealtă se poate folosi lopată (parte din trio-ul pentru nedorita avalanşă: DVA, sondă, lopată). Sau coada unui schiu, cu care am tăiat sub Şaua Gărgălau „BCA”-urile pentru zidul din poza alăturată. Sau o atelă salvamont din placaj.

Întinderea/ verificarea sforilor e foarte importantă. Am scris mai sus despre ele. Rolul lor e să ajute ca pânza cortului să nu devină concavă, cortul să nu devină paraşută şi ajută ca arcele să nu fie suprasolicitate, să nu se rupă. Am păţit asta de câteva ori. Mai grav e când se rupe şi pânza cortului exterior, cum tocmai aţi citit. Mai nou, corturile se livrează (sau ar trebui!) şi cu o țeavă-atelă („doctor”). Eu am comandat unui strungar câteva astfel de tuburi, care să alunece lejer pe arce, dar să nu aibă diametrul nici prea mare (largi). Le montez preventiv pe arce; în caz de nevoie, se pot mai uşor culisa la locul defecţiunii. Am şi un astfel de tub secţionat în lung, pe care îl pot mai uşor aplica şi fixa la locul cu pricina.

ATENŢIE LA VÂNT!

Și când e moderat, în timpul manevrelor de montare-demontare, vântul vă poate „fura” obiecte scoase din rucsac sau chiar cortul! Nu e de glumă! Unor amici cu cortul lângă al nostru în Şleaul Bătrânei din masivul Iezer-Păpuşa, care legaseră dimineaţa supratenta (neambalată!) de un schiu înfipt vertical în zăpadă, vântul a transformat acea pânză în zmeu, a smuls schiul şi… le-a dus departe… În 1 martie 2014, pe Muchia Albota, tot o clipă e neatenţie şi o rafală de vânt a „furat” cortul interior al unor alpinişti experimentaţi. S-au descurcat în acea noapte cu supratenta sprijinită pe beţe de schi. Tragedia soldată cu moartea unuia dintre ei a survenit în ziua următoare, tot printr-o neatenţie-ghinion: probabil prin agăţarea colţarului de parazăpadă şi alunecare rapidă pe panta abruptă pe a cărei zăpadă neconsistentă pioletul n-a frânat şi n-a oprit. Atenţie la toate obiectele: nu le puneţi lângă rucsac, chiar dacă nu e vânt. O rafală vă poate lăsa fără ele, chiar şi fără rucsac! Un coechipier al patronului Engy Lajos de la ATTA, a avut surpriza ca după ce au montat cortul, undeva pe lângă Vf. Fruntea Moaşei, să constate – când a vrut să-l aducă în cort – că rucsacul dispăruse! Și dispărut a rămas! Mi-a povestit şi Lisiana Cotuna cum a alergat o dată după cortul ridicat dar neancorat ca după un balon!

GROTĂ

Când vântul e foarte puternic, nu se montează cortul, se face o nişă/ grotă într-un troian, găsit de obicei lângă blocuri de stâncă izolate. Nişa trebuie să aibă pe secţiune forma de T, pe acele „poliţe” laterale de sus vom dormi, pe cea mai scurtă de la capete depunem obiectele. Intrarea se închide cu blocuri de zăpadă pregătite pentru asta. Jos se acumulează bioxidul de carbon de la respirat şi toxicul oxid de carbon de la gătit, mai „grele”. De aceea jos se face o gaura-tunel sa iasă astea, sus una prin care să intre aer curat cu oxigen.

IGLOO-ul

Se face de obicei „în scop didactic”, la şcoli de alpinism şi salvamont. Am găsit aceasta afirmaţie şi într-o carte străină. Pe munte el se face mai rar, mai ales pentru o staţionare mai îndelungată în locuri cu vânturi puternice. Dar şi atunci se preferă săparea de grote/ nişe în zăpada îngheţată. Dacă nu găsim zăpadă de consistenţa necesară tăierii blocurilor tip BCA/ bolţari, în zone cu vegetaţie se poate folosi metoda indiană: se confecţionează un „schelet” din crengi şi apoi se aplică pe el stratul de zăpadă care se tasează cu lopeţile şi care va îngheţa. Mai sunt şi alte metode…

ÎNCĂLZIREA ÎN CORT

Noi o facem cu lumânări. Unii nu-s de acord cu ele: pericol de incendiu! Așa e, dacă nu ai pentru ea (ele) un suport stabil şi te mişti neglijent în cort sau adormi cu ele aprinse. E ca atunci când ard case sau cabane de lemn şi se dă vina pe lemn, nu pe instalaţii electrice defecte, pe coşuri necurăţate, pe sobe supraîncălzite şi nesupravegheate etc. Noi folosim lumânările cu succes de peste 20 de ani, dar cu suport stabil, nu puse într-un pahar de plastic! Ca suport improvizat se poate folosi o cutie/ caserolă de plastic de genul celor în care a fost îngheţată. În capacul acelei cutii se fac două sau trei orificii de diametrul lumânărilor. Vezi poza alăturată. Desigur acea cutie nu se duce goală în rucsac, se goleşte doar înainte de folosire şi pentru stabilitatea lumânărilor se va pune zăpadă în ea. Iar când înălţimea lumânărilor scade; le putem chiar lipi de capacul cutiei, supraveghind sa le stingem la timp. Noi aveam un suport mic asemănător cu suportul de brad de Crăciun. Lumânările dau lumină suficientă în cort şi produc şi o căldură plăcută. Economisim astfel acumulatorii/ bateriile frontalelor. Alegem lumânări de calitate, groase cam cât degetul mare sau cât o coadă de mătură, cu ardere completa, care nu scot fum. Nu foarte lungi, dar nici „pastile” a căror flacără se îneacă în ceara topită şi nici lumânări-candele pentru cimitir. Iar pentru a nu umple cortul cu acel miros neplăcut, când le stingem, e de dorit să facem asta, fie afară din cort, fie să le stingem nu suflând în ele ci „sufocându-le” rapid, cu doua degete umezite.

Marlene aprinde cele două lumânări imediat după ce intră în cort, în timp ce eu mă mai ocup de exterior, de verificat eficienţa ţăruşilor, de ancorele suplimentare. În 10-15 minute, temperatura în cort crește, de exemplu de la –10 la +8, +10º C! Așa că putem sta în cort 3-4 ore fără a ne ieşi aburi din gura şi fără a ne îngheţa mâinile, fără a intra în saci! Marlene foloseşte șosetuţe de puf, eu doar îmi schimb şosetele umede cu unele uscate, de lână. Eventual, ne punem un sac de dormit peste picioare, căci pe jumătatea de sus a corpurilor avem pe noi pufoaicele. Nu concep a găti stand în fund în cort şi cu picioarele într-un şanţ în zăpadă făcut în absida cortului cum recomanda unii care se dau experţi în bivuacuri de iarna! Și nici nu gătim din saci, căci unii când intră în cort, intră şi în saci! Noi intrăm în saci după 3-4 ore de la intrarea în cort, deci când ne culcăm şi când dezbrăcăm pufoaicele le băgăm în husele lor de transport şi le vom folosi ca perne! Doar de vreo trei ori în cei 20 de ani anteriori, când gerul era de –18º –22º C şi sacii de dormit mai umezi (a doua sau a treia noapte) am dormit şi cu pufoaicele pe noi.

PRIMUSUL/ Arzătorul

E obligatoriu! Reţineţi ca cele cu butelii cu butan, pe ger puternic sunt „moarte”! Și dacă le ţineţi în sac, după aprindere devin, totuşi, rapid „anemice”, dacă nu sunt dotate cu un furtun lung, care să permită ca ele să rămână mereu în sac, pe când arzătorul e desigur în absida cortului. Cele cu propan sunt mai scumpe şi le găsim mai greu. Apropo, cei care folosiţi butelii care nu se reîncarcă după golire, ca să nu va miroasă în rucsac (iubiţi muntele, deci nu le aruncaţi!) lipiţi orificiul cu puţin scotch sau leucoplast.

Eu am folosit mulţi ani primus cu combustibil lichid tip „neofalină”; se găseşte la magazinele cu echipament de munte. Adevărat că e cam scump! Am avut un primus nemţesc („Juwel”- DDR) şi unul rusesc, care m-au servit excelent zeci de ani. Nu aveau pompa de făcut presiune, dar utilizam ceva mai mult spirt pentru amorsare. Acum am un MSR de felul celor pe care le folosiseră și Reinhold Messner şi alţii în Himalaya. Al nostru e model mai nou – WhisperLite Internationale (american), „multi-combustibil”. Acesta nu mai e atât de zgomotos („reactor!”) ca modelele mai vechi. Nu cumva să folosiţi tablete de spirt solid în cort, emană gaze foarte, foarte toxice! Le-a trecut vremea, renunţaţi la ele! Iar mai de curând, se pot încărca buteliile cu GPL de iarnă, mai ieftin şi eficient!

GĂTITUL

Utilizarea primusului: pe cele vechi le amorsam cu alcool în cort sau în absida acestuia. Și le foloseam în absida sau uneori chiar în cort. Desigur, aeriseam bine după aceea. MSR-ul nu se foloseşte în cort! Până ce flacăra devine albastră, el poate incendia cortul! Suntem avertizaţi în prospect să-l utilizam doar afara din cort. Când, pentru preîncălzire/ amorsare, foloseam combustibil din rezervor, eu îl aprindeam afară (nici un vânt nu a reuşit să-i stingă flacăra!) şi îl aduceam în absidă doar când „s-a cuminţit” şi ardea uniform, cu flacără albastră, să mă pot mai comod ocupa de el, de ceai, supă, paste făinoase, piure etc. Dar mai nou, îl aprind în absidă, folosind spirt (nu solid, nu medicinal, ci alimentar!) pentru preîncălzire. Nu se produce flacără mare când deschidem robinetul. Se va găti în absidă, de dorit cu capac pe oală şi cu fermoarul exterior deschis sau semi-deschis, ca să nu se acumuleze aburii între pânze, sau/ şi să aerisim bine după aceea. Zăpada de sub primus se bate şi pe ea punem un mic placaj ca să nu se producă o „catastrofă alpină”: răsturnarea vasului cu ceaiul mult aşteptat! Stau în cort la căldură şi doar din când în când deschid fermoarul cortului interior pentru 10-15 secunde să mai adaug zăpadă în vas. Apropo, nu se umple vasul cu zăpadă, ci doar se mai adaugă treptat în apa deja încălzită. E dovedit experimental şi explicat ştiinţific că e mai bine, mai eficient aşa.

Explica un „expert” în dormit iarna în cort ca să sapi în faţa intrării un şanţ pentru a sta mai comod cu bocancii în el şi cu fundul în cort când găteşti, deci afară, în vânt şi ger! Nu-mi venea să cred, dar am văzut mai apoi şi eu pe unii gătind aşa, dar nu era ger şi vânt!

VIAȚA ÎN CORT

Având în vedere ca nopţile de iarna sunt lungi, seara, după ce ne-am rehidratat suficient (foarte foarte important iarna!), ne facem şi ceaiul pentru a doua zi. Umplem termosurile metalice (nu mai concep a merge fără ele) şi chiar un PET, pe care îl vom băga în sacul de dormit; dimineaţa va fi călduţ încă. La nevoie, îl reîncălzim dimineaţa, ceea ce presupune timp mult mai scurt decât a face acum ceaiul necesar din zăpadă. Am calculat că pentru 2 litri de ceai din zăpadă, timpul necesar e de 35-40 minute! Şi în funcţie de asta, de numărul de nopţi, înainte de plecarea de acasă calculăm cât combustibil să cărăm. Idem, calculam necesarul de gaz, dacă mergem cu butelii, una mijlocie tine cam 2 ore. Verificaţi şi voi!

Apropo, pe vremea când nu mergeam sau nu mergem iarna cu clăpari şi schiuri, bocancii îi curăţăm bine de zăpadă, cu o periuţa (nu cu cea de dinţi!), îi băgăm în câte o pungă şi apoi în sacul de dormit! Cei care nu făceau aşa aveau dimineaţa surpriza să nu se poată încălţa! Acum băgăm în saci acumulatorii/ bateriile de la frontale, aparatul foto, telefoanele mobile (sacii mai „deştepţi” au buzunare pentru ele!). Căci, lăsate afară din sac (în cort e în jur de 0 grade sau –4), ele se descarcă. Uneori băgăm în saci şi anumite alimente. Dacă ninge peste noapte, cel pedepsit pentru ceva sau prin tragere la sorti, sau un voluntar, iese periodic să elibereze cortul de greutatea periculoasă a zăpezii. Când nu e multa, se mai poate scutura şi din interior…

Nu se doarme cu capul în sacii de dormit!!! Şi pentru a nu „recircula” în plămâni aerul expirat bogat în CO 2, dar şi pentru a preveni umezirea pufului din saci, care ar duce la scăderea eficienţei acestora. Dacă aerul din cort ni se pare rece pentru respirat, mai ales dacă ştim că mai dormim cu gura deschisă, se doarme cu ceva peste gura/ nas: cagulă, buff/ bandană, mâneca unui tricou de rezervă… Și un sfat final: nopţile de iarnă fiind lungi, la nevoie putem folosi un pet tăiat, doar n-o să ne încălţăm ca să ieşim afară, mai ales pe viscol, pentru un banal pipi!

CONDENSUL

Dimineaţa vom constata condens pe interiorul cortului. Când e sub forma de picături sau după ce se dezgheaţă de la căldura lumânărilor, trebuie să ştergem/ absorbim cu grija picăturile cu o lavetă/ ceva textil, prin mişcări lente de jos în sus, ca să nu ne cadă pe sacii de dormit şi pe hainele de pe noi. Apoi, se strâng sacii înainte de a începe gătitul şi de a lua micul dejun.

DIMINEAȚA

Ziua fiind scurtă, e bine să ne sculam şi să ne pregătim de plecare pe întuneric. Dimineaţa găsim în cort –8º C (n-am avut mai puţin nici când afară erau –22º C!). Dar am citit scris de unul pe care îl ştiam montaniard experimentat că au răbdat frig şi seara şi că dimineaţa aveau în cort în jur de –15º C! M-a şocat! Explicaţia cred că ar fi neacoperirea streşinilor exterioare cu zăpadă, aerisiri prea deschise, existenţa plasei la cortul interior! În sacul de puf, dimineaţa termometrul ne arată de fiecare dată în jur de +18º C, chiar și +20! Cum să-ţi fie frig la +18º C mai ales că eşti îmbrăcat? Pornim iarăşi „încălzirea centrală” şi abia după 15-20 minute eliminăm condensul cu laveta, ieşim din saci şi ne luam „micul dejun” la temperatura de +8 +14º C.

STRÂNGEREA CORTULUI

Înainte de a ieşi din cort, bagăm totul în rucsaci, ne îmbrăcam bine şi apoi ieşim să strângem cortul. Uneori strângem mai întâi cortul interior, cum facem şi vara când afară plouă, cortul nostru permite asta. Atenţie la vânt şi acum! Pentru a putea demonta „macaroanele” arcelor, care de obicei îngheaţă, le ungem seara cu puţin ulei mineral. Am încercat cu antigel, dar nu merge. Dacă suflaţi ca să încălziţi fiecare îmbinare buclucaşă, atenţie să nu atingeţi beţele de buze! Dacă o faceţi o dată, nu veţi mai uita!

Gheaţa de pe cort se desprinde prin scuturare energică, acum, când corturile sunt din material sintetic. Când cortul era din pânza obişnuită, dimineaţa era ca din tablă şi devenea un balot cam mare şi incomod. Abia apoi îl adunaţi şi îl montaţi pe laterala rucsacului, fixat şi strâns bine în locul unuia dintre buzunarele demontabile. Eu aşa îl pun şi vara când e ud. Dacă îl puneţi sub capacul rucsacului, e pericol de a-l pierde şi de a curge apa topită de pe el în rucsac. Ştiu cazuri!

UCENICIA

Ar fi de dorit ca „ucenicia” dormitului iarna în cort să se facă undeva în apropierea unei cabane sau a unei localităţi (sate risipite pe înălţimi), pentru că dacă ceva nu e bine… să avem unde ne refugia. Exemplu/ amintire: La una dintre taberele de „şcoala de alpinism de iarna”, pe care le făceam cu membrii Clubului „U” Cluj, în anii ‘70, la fosta cabană Puzdrele din Munţii Rodnei, am instalat/ folosit pentru proba de bivuac cortul meu dublu (cort cehesc simplu, căruia i-am confecţionat artizanal o „supratentă”/ dublură). L-am instalat la cam 30 de minute mai sus de cabană, lângă un adăpost/ nişă în zăpadă, săpat de noi, instructorii şi „elevii”, tot în scop didactic, într-un troian. Ne distraserăm; avea şi o coloană de susţinere în mijloc, avea trei locuri/ paturi. De la o zi/ noapte la alta, înălţimea „dormitorului” scădea. Cei trei din a 3-a noapte, dormind adânc în timp ce afară ningea intens, s-au trezit cu cortul dărâmat peste ei şi cu lipsă de aer. S-a rupt un băţ, era un cort clasic, cu doua beţe verticale. Așa că şi-au luat „catrafusele” şi s-au mutat în nişa din vecinătate.

La fel ar fi bine ca primele ture cu cortul iarna să le facem în munţi de dificultate progresivă, sa nu începem direct cu Creasta Făgărașilor. Unii mai blânzi, Obcinele Bucovinei, Suhardul, Baiului, Leaota, apoi Rodnei sau ceva similar şi apoi Făgăraşii. De fapt, acum pe creasta Făgăraşilor sunt suficiente refugii. Și e bine să parcurgem iarna un munte/ traseu pe care l-am făcut mai întâi vara, dar „cu ochi de iarna” cum spunea Mişi Szalma.

Ture faine, gândite bine, nu „la plesneală”!

Imagini ale noastre cu cortul „Erik”, aici: https://foto.dinumititeanu.ro/2018/04/16/sweet-home/