Despre noi doi

1.    Sunteți niște oameni fascinanți, un cuplu de montaniarzi pe care, noi cei încă la început de drum, și nu doar, ar trebui să îi urmăm. Cine sunt, de fapt, Marlene și Dinu Mititeanu, povestiți-ne puțin despre voi?

 -Esențial despre noi este faptul că ambii am simțit  la un moment dat al vieților noastre puternica chemare a muntelui. Ambii iubeam si iubim cu pasiune Muntele și asta ne-a determinat să ne cunoaștem ”face to face”, să facem ture împreună, apoi să ne unim viețile. În cartea mea am scris:

 ” A simți chemarea muntelui este doar o dorință. Este ca în iubire, când mulți confundă pe „a plăcea, a dori” cu „a iubi”. Pentru a iubi pe cineva trebuie mai întâi să-l cunoști bine, să-i descoperi calitățile, aspirațiile, să vezi dacă te potrivești cu acela în toate. Iar dacă ești pasionat de munte, ar trebui să constați că ființa dorită are aceeași pasiune și că nu doar simulează asta. Iar, în iubire, trebuie să te convingi și că e „în oglindă”, că și celălalt te iubește. Altfel, ar trebui să te retragi, cum făceam eu spunându- mi: „aș fi iubit-o dacă și ea m-ar iubit”.

Dragostea de munte, ca și iubirea-iubire, trebuie îngrijite, nu trebuie așteptat până ce s-au ofilit și nu se mai pot reanima. Iar dacă la început percepem iubirea ca pe o flacără luminoasă, ea trebuie alimentată în permanență cu „combustibil”, altfel se stinge încet-încet. „Combus bilul” pentru dragostea de munte este… mersul mereu pe munte. ”

2.    Orice poveste frumoasă are un început, precum și multe suișuri și coborâșuri, dar presărate cu răbdare se trec toate.

 -Nu credem că povestea noastră a avut ”multe suișuri și coborâșuri”. Unele divergențe  de opinii  e firesc să existe, dar au fost minore și n-au afectat cu nimic armonia dintre noi. 

 3.    De când a început această dragoste de munte pentru fiecare ?

 -Eu –Dinu-am simțit chemarea muntelui încă din copilăria petrecută la poalele măreței creste făgărășene. De pe prispa casei părintești și din curtea școlii unde frecventam grădinița, priveam fascinat „munții” – doar așa le spuneau oamenii locului. Și mă miram, nu atât de mult de cât de aproape sunt ei de cer, ci mai ales de ce și cum, acolo sus, mantia albă a zăpezii sosește atât de devreme și pleacă atât de târziu.

-Eu-Marlene- am avut norocul ca mama mea sa fie profesoară de geografie care făcea în fiecare vară ”expediții” pe munte cu 8-10 dintre elevii săi.

4. Cum e să urcați de multe ori doar în doi, ca soț și soție?

 -Ne bucurăm când  ne însoțesc ”camarazi întru pasiune” cum ar spune Noica,  căci e o mare bucurie să oferim bucurie și informații. Dar ne place mult și să fim doar noi doi. Mergem pe munte în orice anotimp cu multă bucurie și fără teamă de sălbăticiuni, căci nu ele sunt periculoase, ci unele ”cu două picioare” rătăcite pe munte. Și nici de vreme rea, căci se știe că ”pe munte nu există vreme proastă ci doar drumeți prost echipați ”. Preferăm să dormim în cort, chiar și iarna, deoarece din păcate în Carpați mulți oameni consideră cabanele drept ”crâșme de altitudine”.

 5. Sărbătoriți totul cu muntele, de la trecerea dintre ani, precum și alte asemenea manifestații. Ce înseamnă, de fapt, muntele pentru voi?

 -Dacă iubești cu adevărat pe cineva, e firesc să  vrei să fii cât mai mult timp împreună cu el.  Urarea cea mai frecventă de Crăciun și An Nou ce o primim este ”Sărbători fericite lângă cei dragi !”. Nouă cei mai dragi ne sunt Munții,  în munți, cu cortul  mergem în acele mini-vacanțe așteptate și dorite de toată lumea. Turele relatate în capitolul 9 al blogului nostru: http://www.dinumititeanu.ro/   vă pot convinge.  Dar urarea ce o trimitem noi prietenilor montaniarzi este ”La mulți munți !”

 6. De-a lungul anilor ați cucerit vârfuri montane, atât de pe plan național, cât și de pe plan internațional. Care dintre acestea v-au oferit una dintre cele mai frumoase amintiri?

 -Nu ne place termenul ”a cuceri un vârf”. Căci muntele nu este un dușman pe care să-l atacăm, nu e o cetate a dușmanului. Muntele este cel mai bun și mai statornic prieten, deci ne apropiem de el cu drag. Îl urcăm -dacă nu ne sfătuiește ”veniți altă dată” – dar nu-l cucerim !

 Nu doar atingerea unor vârfuri mult dorite ne-au lăsat frumoase amintiri, ci și ture pe poteci printre vârfuri.  Redăm de la finalul cărții ”Chemarea muntelui” :

 ” Derulând pe îndelete ”filmul” vieții mele de montaniard, am rugat-o pe Marlene să mă ajute să facem un fel de clasament al celor mai iubite ascensiuni sau ture făcute împreună. Nu după dificultatea acelui traseu, ci după frumusețea lui și după intensitatea trăirilor. Și nu pentru că e cea mai recentă tură deosebită, am fost ambii de acord cu cea de pe locul1.

1. Ascensiunea pe Creasta Leone a lui Cervino/ Matterhorn 2. Traversarea Piz Bernina pe Bianco Grat – Spalla Grat – Piz Pallu- Diavolezza. 3. Traversarea Mont Blanc-ului peste Aiguille de Bionassay și Cei 3 M. 4. Haute Route Chamonix-Zermatt pe schiuri 5. Tour du Mont Blanc  6. Parcurgerea crestei Lyskamm 7. Traversarea masivului Monte Rosa 8. Dolomiții 9. Tour du Cervin. 10. Tour des Combins.

Din țară.

1. Fantasticul labirint din Westwand-ul Pietrei Craiului. 2.Creasta Picăturii din Bucegi 3 . Traversarea de la Portița Caraimanului până în Circurile Văii Albe și refugiul Coștila.  4.Custurile nordice făgărășene. 5. Mărețul Retezat.

7.Dintre toate traseele pe care le-ați făcut până acum, care vă este traseul de suflet și ce anume îl face să fie așa?

 Am răspuns mai sus: Creasta Leone a ”fascinantei piramide” numită Cervino/ Matterhorn. Căci este cel mai frumos munte din Europa și l-am dorit și ”curtat” mulți ani. Am procedat cu el cum am procedat în țară cu Piatra Craiului în anii tinereții, când ”mâncam munții pe pâine”: am lăsat-o la urmă, după ce parcursesem principalii munți ai țării și pentru că știam că are trasee mai dificile, dar și ca ”desert” al meniului nostru alpin.

 8. În luna decembrie a anului trecut, ați lansat cartea “Chemarea muntelui” (scrisă de Dinu), o carte, de altfel, de un scris aparte, de un text pe care tot vrei să îl citești. Povestiți-le și cititorilor noștri, cum ați luat decizia de a publica o carte, ce v-a determinat să faceți acest lucru?

 Vă redau din capitolul introductive al ei :

 Vă mărturisesc că această carte „s-a născut” greu. Nu pentru că aș fi leneș la scris. Ci, dimpotrivă, pentru că am scris până acum mult despre munte. Am scris în reviste de munte care au sucombat între timp, în reviste care mai apar datorită unor redactori entuziaști . Iar la întrebarea: „de ce nu scrieți o carte?”, ce mi s-a adresat deseori, răspundeam că ea există și nu trebuie cumpărată sau împrumutată, că mulți montaniarzi știu de ea, că poate fi citită sau doar răsfoită, cu 2-3 simple click-uri ale mausului pe www. dinumitieanu.ro  . Am scris-o la insistențele unor buni prieteni, dar imboldul final mi l-a dat vârful Cervino, în acea de neuitată zi de 19 iulie 2016, când Marlene panorama peisajul cu aparatul foto, iar eu îmi derulam în minte lunga mea viață de montaniard.

 9. Pentru că sunt multe cupluri care au descoperit și ei această frumusețe a mersului pe munte, care vine la pachet, totodată, cu împărțirea sarcinilor, mici sau mari supărări, oboseală etc. I-ar ajuta să știe cum ați depășit astfel de impedimente în drumețiile voastre?

 Răspunsul există și în carte: ” a simți chemarea muntelui sau sentimente calde pentru cel de lângă tine, e doar o sămânță de fericire. Din acea sămânță va răsări un fir, o floare delicată ce trebuie îngrijită, păzită. Nu „cu zel, cu săbii de oţel” cum spun versurile din frumosul cântec „Iubirea cea mare” al lui Florin Bogardo, dar cu perseverență, cu tact, cu înțelepciune „şi de ea şi de el, la fel”…

10. Ce sfaturi ați da persoanelor care abia acum descoperă muntele și vor să facă, sporadic sau chiar des, drumeții pe munte?

 Să se apropie de munte ca de un bun prieten. Să parcurgă potecile per pedes și nu doar ca un atlet cum mai facem uneori, ci mai ales ca un poet, ca un om flămând de frumos, de flori, de ciripit de păsări și susur de izvoare sau de acea melodie care nu mai există în cetățile noastre moderne-Liniștea ! Să meargă spre munte cu dor de aer curat, de curățenie, de  emoționante apusuri și răsărituri, de libertate. Dar nu libertatea de a face orice, ci doar ce se cuvine acolo, în acel rai pământean.  Ca un om care a venit din nou ”acasă” la cei dragi.

 Un mesaj pentru cititorii “Drumeți și drumeții”.

 Doar o urare: La mulți munți !