Gânduri despre cartea „Umbre întunecate”

Prefaţa la ediţia în limba română a cărţii ”Dark Shadows Falling” a lui Joe Simpson, care a apărut la editura Karpatia din Braşov.

Motto: „Chiar dacă evoluează aproape de cer, în puritatea infinita a unei lumi de lumină şi frumuseţe, alpiniştii nu sunt îngeri. Ei sunt mereu oameni, iar inima lor rămâne pătată de negriciunea lumii de unde vin şi unde, mai devreme sau mai târziu, se întorc”.

Lionel Terray

Cartea aceasta, având ca autor un renumit scriitor-alpinist, ne face să credem că vom găsi în paginile sale acţiune, aventura, ca o vom citi „pe nerăsuflate”. Dar ne vom da seama încă de la primele pagini că nu este asa. Joe Simpson prezintă doar fragmente ale unor ascensiuni himalayene, mai ales din „zona morţii”. În schimb, „coboară” adânc în fiinţa umană, în sufletele şi gândurile „actorilor”, participanţilor la dramele de acolo, despre care aflasem deja câte ceva cu toţii. Drame cauzate de epuizarea fizica şi psihică produsă de ceea ce Chris Bonington numeşte „un cocteil infernal: vânturile cumplite, temperaturile ce coboară până la −40º C şi efectele altitudinii”. Drame în care unii, aflaţi la graniţa dintre viaţă şi moarte, au fost salvaţi de voinţa lor şi de generozitatea camarazilor. Alţii – „umbre întunecate ce cădeau” fără a se mai putea ridica (titlul ediţiei engleze este ”Dark Shadows Falling”) – nu au beneficiat de un gest de omenie din partea celor care treceau pe lângă ei. Aflăm de la unul dintre cei cu care a discutat autorul cărţii despre un episod pe care l-a consternat că:

„Exista o împărţire distinctă a alpiniştilor, în cei „moralişti”, care au găsit întregul episod de neiertat, şi cei „pragmatici”, care au adoptat atitudinea mai dură şi l-au acceptat ca parte a riscurilor alpinismului de altitudine.”

Joe Simpson încearcă să afle şi să înţeleagă motivaţiile unor gesturi şi acţiuni sau absenţa unor gesturi. Dar adaugă:

„Nu am fost acolo, şi nu pot fi sigur cum m-aş fi comportat în circumstanţe similare, deşi aş putea ghici foarte bine”.

Da, el ar putea ghici foarte bine, pentru ca el însuşi este eroul unei incredibile autosalvări din ghearele morţii, dintr-o crevasă din Siula Grande, Peru, în 1985. Ştim asta din filmul-reconstituire ”Touching the Void” (în care el „joacă” în propriul sau rol!) şi din cartea apărută în româneşte cu titlul „Culmile neantului” pe care o datoram tot doamnei Elena Malnai ca şi pe cea de faţă. El este aşadar în măsură să ştie ce gândeau acele „umbre întunecate”. Citind cartea, nu puteam să nu-mi amintesc de faptul că nu de multa vreme, Horia Colibăşanu al nostru a trăit în Himalaya o dramă similară: de a-şi risca propria viaţă stând câteva zile şi nopţi în cort lângă coechipierul şi bunul său prieten Inaki Ochoa care era „în ultima tabără” a acelei ultime ascensiuni spre o lume mai bună.

Alpiniştii şi căţărătorii vor găsi în carte lungi discuţii despre etica alpină; ne-alpiniştii vor constata şi ei că au în mână o carte interesantă şi consistentă. Din ea vor învăţa multe despre enigmatica fiinţă umană şi multe despre lumea noastră, lumea alpina, pe care o vor înţelege mai bine. Căci, sursa e competentă, e un scriitor-alpinist, care o prezintă desigur subiectiv, dar onest, nu deformat, nu răstălmăcit, nu exagerat cum ştim şi cum citim şi în carte că o fac cei mai mulţi ziarişti şi reporteri pentru a-şi vinde mai bine „marfa”.

Cartea trebuie citită pe îndelete, trebuie gândită. Nu poţi să nu cazi pe gânduri când citeşti că: „este onorabil faptul că ghizii Hall şi Harris au refuzat să-şi abandoneze responsabilităţile (DM: clientul epuizat). Unii pragmatici ar putea spune că acest lucru a condus la pierderea a trei vieţi în loc de una; moraliştii ar putea replica spunând ca a fost o faptă de sacrificiu eroic şi de mare umanitate, în ciuda inutilităţii ei”.

Întâlnim în carte multe alte situaţii care ne pun pe gânduri. Mie, în serile trecute, după ce lăsam cartea din mana, multa vreme somnul refuza să-mi vină”.

Dinu Mititeanu