Haute Route Part 2: Parcurgerea

Conform Wikipedia: „The Haute Route, (or The High Route or Mountaineers’ Route) is the name given to a route (with several variations) undertaken on foot or by ski touring between Chamonix, France and Zermatt, Switzerland.”

Haute Route (Ruta Inalta)  a fost parcursa prima data per pedes (walking, trekking) de englezi in 1861; prima data pe schiuri in 1911. La inceputuri tura se numea „The High Level Route”. In prezent si in limba engleza se foloseste denumirea franceza ” „Chamonix- Zermatt Haute Route” sau pe scurt „Haute Route”.

    Variantele clasice sunt una de trekking de 9-12 zile si una pe schiuri de 6 -7 zile, care coincid in unele zone, dar in altele sunt diferite.  Ca distanta in km, cea de trekking e mai lunga. Cea pe schiuri am găsit-o descrisă fain in limba franceza, cu ff multe informatii utile după o parcurgere pe schiuri si cu cu GPS in aprilie 2006. Acolo apare ca ruta pe schiuri are 87,5 km.  Se vedeau (relatarea aceea nu mai poate fi accesata !)  clar acolo si denivelarile pozitive ( total +6.947 m) si negative (total -7.992 m). In etapa a  5-a, francezii  au parcurs varianta pe ghetarul Brenay, urcand  si Pigne d’Arolla; noi am urmat  varianta pe ghetarul Otemma si  am comprimat etapele 4 si 5 intr-una singura ! Si in alte relatari ale unora care au parcurs ruta cu GPS-ul apar cifre  de 80-85 km.  Nu am gasit pe net alte cifre despre un total al diferentelor de nivel urcate/coborate !

    Ambele rute au mai multe variante fie ca punct de plecare (Argentiere, Courmayeur), fie ca destinatie ( prelungire pana la Saas Fee, trecand prin Adlerpass), fie devieri spre stanga sau dreapta ale rutei. Am intalnit si schiori ce veneau din sens contrar, unii- nu mulți- tot traseul, dar alții doar 1-2 etape.

Startul este  în staţiunea Argentiere (1.260 m)  de unde fie se urca pe schiuri pe ghetarul cu acelaşi nume, fie -mai comod şi rapid- cu mijloace mecanice pâna la Lognan (1960 m)  și de acolo pe schiuri sau până   la  Grand Montets ( 3295 m) si apoi se coboară la gheţarul Argentiere până la culoarul Chardonnet. Se poate urca pentru prima noapte la Cabana Argentiere (2 771 m) , sau- daca avem timp si locuri reţinute- parăsim gheţarul principal şi urcăm pe un „afluent” de dreapta al său spre Col de Chardonnet  (3.323 m), unde ne aflăm pe  granița cu Elveție.  Apoi, după o scurtă coborâre cu schiurile pe rucsaci , în rapel sau descățărîndu-ne cu atenție pe panta abruptă cu ajutorul colțarilor și pioletului/pioleților şi aăoi o lungă traversare pe schiuri ajungem în Fenêtre du Saleina şi  Plateau du Trient. Ne apropiem de cazarea următoare – Cabane du Trient (3.170 m). De pe ghețarul Argentiere se poate trece spre cabana Trient  și pe o altă variantă: prin Col du Passon și prin Col du Tour.  In ziua a 2-a (sau a 3-a) se va trece prin Col des Ecandies , de unde se va  cobori pe lungul gheţar Arpette până în Champex. (pe unde noi am coborât în vara 2014, când am parcurs Tour du Mont Blanc). De acolo  există două variante de transfer auto, cu autobuze sau taxi:

-fie la  Bourg Saint Pierre de unde  se va urca  pe la cabanele Valsorey  de unde se va ajunge la cabanele  Chanrion, apoi – fie  gheţarul Brenay- vf.Pigne d’Arolla, fie pe gheţarul Otema (cum am facut noi) la cabana Vignettes. E varianta numită ”sudică”.  Pigne d’Arolla – 3.796 m este cel mai înalt punct atins pe Haute Route, următorul fiind Plateau du Culoar -3.664 m din etapa Valsorey- Chanrion.

-fie  la  Verbier de unde se urcă pe la cabanele Prafleury (privata, nu ofera reduceri !) şi Dix de unde se ajunge tot la cabana Vignettes.   Mai e numită ”varianta nordică”.

– din ambele variante se poate face o abatere  spre stânga, cu o noapte la cabana Bertol, de unde se revine la traseul ”comun” la începerea lungii coborâri spre Zermatt, având tot timpul în dreapta superba piramidă a Matterhornului.  De la Cabana Prafleuri , înainte cu cc 30 minute de cabana Dix , unii coboară în stațiunea Arolla (așa am făcut în 2017) de unde apoi urcă la cabana Bertol.  Şi  tronsonul l Vignettes Hut  Zermatt are  mai multe variante. Una directa, „mai pe sus” prin Col de l’Eveque -Col Colon-Col du Mont Brule- Col de Valpeline (folosită de noi în 2009 )  şi alta cu deviere  pe la cabana Bertol . Ultima etapă poate fi împărțită în două mai scurte deviind nu mult spre stânga, cu dormit la cabana Schonbiel. Mai există pe traseu și refugii, ex.Musso, între cabanele Valsorey și Vignettes, Ref. du Bouquetin, deasupra lui  Haut Glacier d’Arolla..

 -Există şi varianta  Trient Hut- Grande Lui- La Fouly- Grand Saint Bernard Monastery- Velan Hut- Valsorey-Hut…  si altele. 

 O varianta mult indragita  de trekkeri este „Italian Haute Route”, cu debut in Cervinia si final in Zermatt  sau invers. Sau in circuit. Si care atinge patrumiarii Breithorn, Polux, Castor, Liskamm si ai  masivului Monte Rosa :  Piramid Vincent, Ludwigshohe, Parrot, Signalkuppe, Zumstein si Doufour. Tastand magicile cuvinte Haute Route  „Nenea Google” va ajuta sa va documentati, sa visati, sa cugetati, sa alegeti si „sa aruncati zarurile” ! De pe internet ( www.gps-tracks.com ) puteti  sa descarcati track-ul de GPS, track extrem de util in caz de ceaţă.

    De remarcat ca mai toate variantele te coboara dupa doua etape „la civilizatie” si trec prin localităţi  (Champex, Bourg Saint Pierre, Verbier, Arolla, La Fouly) la 1500-1600 m.  Varianta care incepe de la Courmayeur nu ajunge pe traseu „in campie”/la civilizatie, dar in primele zile nu atinge inaltimi de 3.000 m. 

Dar am găsit şi o variantă (in engleza)  de 8 zile, care începe chiar din Chamonix, cu urcare cu telecabina la Aiguille du Midi şi coborâre pe Vallee Blanche şi Mer de Glace, apoi continuarea.

    Perioada cea mai favorabila pentru parcurs pe schiuri este  aprilie, uneori la sfârşit de martie, rareori la inceput de mai. Iar orele cele mai favorabile sunt cele matinale, mai ales in zilele insorite ( dorite mai ales de fotografi); caci soarele care incalzeste puternic versantii, poate declansa avalanse. De aceea  traseul e impartit in etape de doar 5-7 ore. La pranz sa fii deja la cabana de destinatie.

Sunt zone unde  mai toţi – în special grupurile cu ghid- merg legaţi în coardă. Acele zone unde se ştie ca vara gheţarii sunt crevasaţi, acum cu majoritatea crevaselor acoperite, dar cu un anumit grad de risc existent la mers pe plat şi  la urcare. De aceea trebuie  avut echipamentul necesar a ieşi şi a ajuta un coechipier să iasă din crevasă şi să fi invăţat şi exersat in prealabil utilizarea acestor echipamente.l  La coborâri riscul să se deschidă o crevasă acoperită e mai mic, se trece peste ele în viteză. Dar marele alpinist Louis Lachenal, coborând pe schiuri pe Valee Blanche,  a dispărut într-o crevasă…. Iar la diferitele concursuri  (Mezzalama, Tour de Rutor şi altele),  se merge în echipe de doi sau trei legaţi în coardă, ceea ce impune o bună armonizare… Ai noştru Cipri Lolul, Lucian Clinciu, Ionel Suciu ştiu asta !!)

    Traseul clasic pe schiuri e recomandat in 6 etape (6 zile), dar in functie de conditiile meteo, de antrenament si  dorinte se poate prelungi sau scurta. Ca si in trasee de alpinism, unde  de la ascensiuni de cateva zile s-a ajuns la unele in  cateva ore (ex. cel mai cunoscut in Eigernordwand) si aici au aparut recorduri incredibile: in 2 mai 2008, francezii Lionel Bonnel si Stephane Brosse au parcurs traseul in…. 21 ore si 11 minute !!! 8.800 m urcare si 8.000 m coborare, fara asistenta tehnica, urcand si coborand doar pe bocanci si pe schiuri   distanta dintre biserica din Chamonix ( ora 01 ) si biserica din Zermatt (ora 22.11 min)  !!!  8.800 m – 8.000 m ! De la nivelul oceanului pe Everest si inapoi  !!! E posibil ca între timp acel record să fi fost „doborât” ! 

Desigur ca multi tineri incearca macar sa-i imite ! E la moda parcurgerea non -stop ! Chiar cand noi eram  la cabana Valsorey, la ora 23 din noapte a plecat mai departe o trupa de spanioli care  facusera  la cabana doar o scurta pauza. Alti spanioli, care au dormit acolo ca si noi, comprimasera primele doua etape, au parcurs-o ca si noi pe a 3-a, dar in timp mai scurt  ( 4-5 ore), apoi aveau in plan sa comprime urmatoarele trei, deci sa parcurga Haute Route in doar 3 zile: lunga-scurta-lunga !  Acest stil are avantajul – ca si in cazul catararii in marii pereti sau  ascensiunilor  pe mari varfuri – ca „actorii”  pot  beneficia de ferestrele de vreme buna care de obicei nu sunt prea mult timp „deschise” ! În apr. 2015, Silvia Murgescu, ambiţioasă şi bine antrenată a  parcurs singură (!!!) HR in 4 zile:  Z 1: Grandes Montets – Cabana Trient, Z 2: Cab Trient – Cab Des Dix,  Z 3: Cab Des Dix – Cab Vignettes,  Z 4: Cabana Vignettes – Zermatt. Găsiţi relatarea ei la: www.silvique.ro  . Noi doi  nu am parcurge ruta non stop, adica mergand si noaptea, chiar daca am  fi antrenaţi pentru asa ceva. Caci mergem pe munte să-l vedem,  să-l admirăm, să facem fotografii. Am facut uneori exceptii in nopti cu luna plina, ceea ce, mai ales iarna, e ceva cu totul deosebit. N-am indraznit nici eu si nici Marlene sa visam a  parcurge candva mitica Haute Route si mai ales pe schiuri. Dar acum e „bomboana de pe tortul nostru montan”.

„Fereastra” in care ne-am aflat noi in Alpi a fost nesperat de lunga.  Se vede asta in imaginile postate de noi. Dar  stiam si fara buletinele de avalansa ca in primele 2-4 zile de vreme buna de dupa ninsori riscul  e mare. Se anunta  a fi de grad 4. Si  au fost avalanse cu victime chiar pe traseul HR, după cabana Trient. Asa ca noi am amanat „startul” si retinerile de locuri  la cabane si in acele zile am facut schi si pe partii si pe langa ele, mai ales  pe versantul italian, asa cum am relatat in „episodul 1”. Daca apoi incepeam HR de la capatul ei francez Chamonix (Argentiere),  riscam sa nu ajungem la Zermatt. Si intr-adevar n-am fi ajuns. Si „am fi plâns” dupa luuuunga si fascinanta coborare  „sub privirile  ingaduitoare   ale Matterhornului.”  Asa ca „am sarit” peste primele doua etape: 1. Chamonix (Argentiere)- Trient Hut si 2.Trient Hut- Bourg St.Pierre,  parcurgand  din Haute Route doar etapele 3-6.

Nota ulterioară: In aprilie 2017 am parcurs mai întâi in patru zile ”varianta elvețiană nordică”: Verbier-Prafleuri-Arolla-Bertol- Zermatt, apoi în alte trei zile: 1.Argentiere-Grands Montets-ghețarul Argentiere- Col de Chardonnet- Cabana Trient. 2 O tură între cabanele Trient și cabana Albert I-ul și retur. 3. De la cabana Trient nu spre Champex, ci prin Col de Tour și Col du Passon în ghețarul Argeniere și pe el la vale până jos, la mașina din parcare.

Miercuri 6 mai 2009: Burg St.Pierre-Valsorey Hut.

  A sosit in fine ziua pe care de cateva saptamani o asteptam cu nerabdare, cu  emotii, cu temeri, dar desigur si cu sperante si curaj. Caci stim ca „speranta moare ultima” ! Iar eu imi amintesc, dar nu clar, o afirmatie facuta de un  alpinist  in Himalaya. Am cautat-o la revenirea acasa si v-o redau:  „Daca ne-ar lipsi curajul, am putea considera expeditia incheiata” -Friedl Mutschlechner, in BC din Kanchenjunga, 1982.  Ca numar de ore de mers va fi o zi scurta 5-6 ore. Dar cea cu a diferenta de nivel de urcat cea mai mare:  1400 m. In plus, spre deosebire de etapele urmatoare care sunt o succesiune de urcari si coborari, in etapa asta  e doar urcare continua.

    Trezirea la ora 5.  In doua camere suntem toti noua : Puiu Dimache, Mihai Pupeza, Vieri Piemontese, Ed Jackson, Adi Iordan, Eugen Popescu, Cezar Manea, Marlene si Dinu  Mititeanu.  In seara precedenta ne pregatisem desigur bagajele: ce ramane in masini, ce luam cu noi. Vesnica dilema: „sa nu am greutate prea mare, sa nu las vreun obiect de care s-ar putea sa am nevoie”.  Pe paturi si pe jos era un bazar: aparate foto, sepci cu protectie a obrajilor si cefei, caciuliţe, saci-pijama, căşti, „foci”, coltari pentru schiuri („cuţite” ), coltari pt. bocanci, 25 m de coarda de echipa, ham-uri, carabiniere, anouri, prusice, pioleti,  DVA-uri, sonde de avalansa, lopeti, pitoane de gheaţă, ochelari anti UV, creme, bidoane pt. lichide, plicuri cu „prafuri  de apa minerala”, batoane energetice si tot felul de alte alimente concentrate si  fructe liofilizate. Stim  ca unele probabil le vom cara degeaba si chiar dorim asta: DVA-urile, sondele, lopetile, castile, coarda, prusicele.  Unii, chiar si la ore mici,  nu putem pleca fara a manca; altii se plang ca nu pot sa manance la  ore asa de matinale.  Soferii (Eugen, Mihai, Vieri) se grabesc caci trebuie sa duca masinile in parcarea primariei. Alergam pe scari cu sacose incarcate cu ce nu ne trebuie pe Haute Route. Cezar ajunge cu intarziere in curtea pensiunii, soferii au plecat. Asa ca va face un mic ocol prin parcarea primariei  si ne va ajunge din urma, caci a fost si el ieri in recunoasterea traseului. Desigur  ca suntem atenti ca din cauza grabei sa nu uitam schiurile si  beţele pe care le depozitasem intr-o camera de la demisol !! 

    La 6.30 suntem in marginea oraselului Bourg Saint Pierre care -am vazut in episodul anterior- acum se lauda pe diverse panouri ca pe aici a trecut si a stationat in 1800 Imparatul Napoleon,  imparat  care nu s-a tinut de promisiunile facute locuitorilor. La fel ca Imparatul  Franz Josef, a carui decoratie  Avram Iancu a refuzat -o din cauza promisiunilor facute de imparat moţilor si natiunii romane din Ardeal si neonorate.

    Trecem in zori de zi pe langa stanele vazute si fotografiate ieri dupa amiaza  de cei trei „cercetasi”.  Desigur suntem cu schiurile pe rucsaci. Abia dupa aproape doua ore dam de zapada fara discontinuitati.  Pana  sa ne montam focile, ne ajunge si Cezar. Iesim curand in soare. Urcusul e inca lin. Dar de jur-imprejur, creste si varfuri  ne indeamna sa le fotografiem. Ed, care e cel mai tanar si e mereu in faţă cu cateva sute de metri, o ia spre inainte-dreapta, pe urmele unei persoane ce ne depasise. Probabil atras de  maretul Mont Velan  spre care (spre Velan Hut ) duceau acele urme. Noi insa cotim pe urmele majoritare spre inainte-stanga; ne vede si Ed si revine spre noi. De pe terasa glaciara urmatoare, urmam tot varianta din stanga. (exista si o varianta prin dreapta crestei stancoase pe umarul careia zarim steagul elvetian care indica faptul ca acolo e ţinta zilei.). Poteca de urcare facuta de predecesori  serpuieste printre si peste avalanse. Dar la ora asta nu e pericol sa mai curga altele.  Fara sa ne fi grabit, la 11.50 ajungem la cabana Valsorey aflata la 3.030 m.

E o ora la care in Carpati nu suntem nici la jumatatea traseului. Dar aici… e altceva.  Asa ca,dupa ce ne schimbam tricourile  umede de efort, avem vreme de admirat superbul peisaj din jur, de a identifica diversele varfuri sau macar de a incerca asta.  Ne ajuta  cei  care au mai fost pe aici- Puiu si Mihai. In spatele cabanei este Grand Combin de Valsorey 4.184 m. Spre acolo vom urca maine dis-de-dimineata. In faţă, mai aproape de noi e impresionantul Mont Velan- 3.731 m. Vedem si cabana Velan pe la care trece varianta Grand Lui a HR. In  stanga e o creasta zimtzata: Les Aiguille (Acele) du Valsorey. Zarea o domina  Mont Blancul. Langa el,  inconfundabila creasta si al sau perete nordic: Les Grandes Jorasses. Apoi Les Courtes, Les Droites, L’Aiguille Verte. Pe acolo pe undeva e si L’Aiguille d’Argentiere (pe langa care ar fi trebuit sa trecem in etapa 1-a a HR ) si Mont Dolent si Aiguille du Midi si celelate Ace ale Chamonix-ului.  Nu ne mai saturam privind si fotografiind.  Abia cand  unul din echipa ne invita sa ne luam locurile  de dormit in primire, ne conformam. Desigur ca si aici, ca la toate cabanele din Alpi, ne lasam bocancii pe rafturile dintr-o camera de la intrare, ne alegem papuci sau saboti pe masura, ne lasam schiurile, pioletii, beţele. O lunga odihna inca nemeritata, caci alaltaieri a fost zi de odihna, ieri zi de transfer auto din Italia in Elvetia iar azi am urcat agale doar 6 ore. 

    La ora 18 se serveste cina, care e un fel de masa de pranz: ciorba, piure cu carne, desert.  Apoi iesim  iarasi afara sa admiram culorile crestelor, culori care se schimba pe masura ce se apropie apusul…   Ne culcam devreme, caci si trezirea va fi devreme…

Joi 7 mai: Valsorey Hut- Vignettes Hut.

Toate prognozele promiteau o zi superba. Ultima superba. Asa ca hotarasem inca de ieri sa incercam a comprima intr-una singura  etapele 4 si 5. Alt motiv era ca plecase cabanierul  de la  Chanrion si ar fi trebuit sa dormim in „camera de iarna”  si sa mancam din rucsaci.  Si aflasem seara ca si altii aveau ca tinta Chanrion Hut, deci am fi dormit in aglomeratie. In plus  eram asteptati in acea seara  la cabana Vignettes ( acolo nu se facuse a 2-a amanare ). Mai discutasem aseara si varianta  sa depasim Chanriot Hut si daca nu ne incadram in timpul necesar a ajunge la Vignettes Hut, de pe ghetarul Otemma sa urcam in dreapta la refugiul (bivuacul) Singla.

    Inca inainte de ora 4 dim. este deja mare forfota in cabana. Cand intram noi in sala de mese, unii deja se ridicau de la micul dejun. La ora 4.45 suntem si noi cu rucsacii in spinare si pornim „la frontale”.  Nu suntem  primii la „start”, dar nici ultimii. Vieri se hotarase de ieri ca renunta la continuarea turei; avea ritm prea lent pentru ce si cat urma sa facem. In faţă se instaleaza  Ed. Dupa el sunt  Puiu, eu, Marlene, Cezar si ceilati trei, la 10-15 m unul de altul. Ne montasem colţarii pe schiuri inca de la cabana, caci zapada de pe ghetarul Meitin e „bocnă”. Stiam ca dupa o vreme, pe la jumatatea urcusului spre Plateau du Culoir, va trebui „sa ne descaltam” de schiuri, sa le punem pe rucsaci  si sa ne montam colţarii de bocanci, caci panta devine tot mai abrupta; ( in cartea-ghid a lui Peter Cliff scrie ca are 50 grade si ca uneori necesita a folosi pioletii si coarda).  In timp ce primii patru facem asta, ne  ajunge  Cezar care ne comunica faptul ca ceilalti trei renuntasera  si ei ! Motivul: Mihai avea niste simptome ciudate. Probabil ca nu putea sti  daca vor disparea pe traseu sau se vor agrava.  Eugen si Adi, din solidaritate montana si din prietenie,  s-au hotarat fiecare (fara a discuta intre ei )  sa coboare cu el. Gest laudabil ! Dar ar fi trebuit sa coboare doar unul.  Din fericire a fost ceva trecator si cand in aceeasi zi au coborat toti patru pe schiuri spre Bourg Saint Pierre, Mihai era cel dintotdeauna !  De fapt si din locul de unde s-au intors, Mihai  a coborat in viraje elegante spre Valsorey Hut (unde ramasese Vieri !), l-am vazut si noi de sus. Spinoza a scris: ” Cele mai multe neintelegeri dintre oameni provin din faptul ca nu-si exprima bine propriile ganduri si le inteleg gresit pe ale altora”. Eu cred ca asa ceva a fost in acea dimineata si din pacate trei  oameni care isi doreau si puteau face Haute Route, nu au mai facut-o !

Desi unii au coborat ieri pe aici, iar altii au urcat inaintea noastra, avem ceva emotii cand facem traversarea spre dreapta pe o placa de vant. Oftam usurati cand, prin zona unde cornisa e mai mica, iesim in Plateau du Culoir-  3.645 m , cel mai înalt punct atins de noi pe Haute Route. Salutam soarele si un orizont de creste si varfuri.  Nu departe de noi, in dreapta e bivuacul Musso la 3664 m. Ne dam jos schiurile din spinare si focile de pe ele. Eu fac poze.  Puiu ne mai explica panorama.  In spatele nostru e Mont Blancul si si varfurile „din garda lui”, pe care le admirasem ieri de la Valsorey Hut.  In stanga noastra e impresionantul varf principal ( de Grafeneire) al lui Grand Combin- 4.314m. In faţă, dincolo de Valee d”Aosta, e lantul muntos ce „proemina” cu  Grand Paradiso. Dar tot Puiu ne si grabeste. Debutul coborarii  pe ghetarul Sonadon e abrupt, zapada inghetata. Eu si Marlene avem iar emotii, am fi preferat să coborâm o vreme ca alpinişti, nu ca schiori. Dar „luam taurul de coarne” si ne straduim sa nu-l facem pe Puiu, care e deja jos, sa ne astepte prea mult. Desigur ca Ed e iarasi cu sute de metri mai inainte; pana sa ne montam iarasi focile pentru urcarea ce urmeaza, el e deja in  Col de Sonandon (3504m.  Urmeaza o lunga si placuta coborare pe Glacier du Mont Durand, pe zapada mai „prietenoasa”. La un moment dat vedem jos in stanga barajul si  lacul Mauvoisin;  in faţă e ghetarul Brenay, la baza lui e cabana Chanrion. Stim de la Puiu ca traseul pe la Chanrion Hut si pe ghetarul Brenay e mai variat, mai spectaculos, mai fotogenic. Dar noi  traversam spre dreapta, caci ruta pe  ghetarul Otemma  e mai putin periculoasa la ora asta si mai scurta.

 E ora 10.30. Facem o pauza de masa de aproapre o ora, dupa care, trecand printr-un sector de chei, pe langa un mic lac de acumulare, intram pe ghetarul Otemma. Zapada e tot mai moale, caldura tot mai mare. Urcusul e lin, dar lung,monoton, pare interminabil. Dar asta doream: o faina si lunga tura serpuinda printre varfuri ale Alpilor. Si  suntem „in grafic”;  nu se pune problema sa urcam  si sa dormim la Bivuacul Singla pe care-l zarim cocotat la 3179 m. pe un umar al  crestei din  dreapta, creasta pe care e granita cu Italia !  La ora 17.30, asadar dupa 12 ore si  40 minute de la plecare, ajungem la „luminita de la capatul tunelului”- cabana Vignettes -3.160 m., a carei inspirata plasare in peisaj o stiam din fotografii. E mare, e faina, va deveni si mai faina caci e renovata recent. Este si ea  gandita a fi cat mai functionala. E plina ! Dar avem locuri retinute in sistem demi-pensiune. )

 La Vignettes se întâlnesc cele două variante elveţiene, cea care după coborârea în orăşelul Champex, reîncepe (etapa a 3-a) din Bourg Saint Pierre şi trece pe la cabanele Valsorey şi Chanrion, cu cea care reîncepe din Verbier de unde se urcă pe la cabanele Prafleury şi Dix. PS: De Paşti, în 2015 am urcat pe schiuri din Arolla la cabana Dix, de unde am parcurs etapa Cabana Dix- Cabana Vignettes, trecând peste vârful Pigne d’Arolla de  3.796 m, punctul cel mai înalt de pe Haute Route.

Pe schiuri prin Alpi

Din păcate , în dimineaţa următoare a trebuit să coborâm pe gheţarul Piece la Arolla unde aveam maşina, deşi vremea superbă ne indemna să repetăm etapa Vignettes-Zermatt !

 Cateva poze, apoi ne spalam  cu zapada si ne imbracam cu haine curate.( un afis ne cere scuze ca in cabana apa nu curge din cauza unei conducte deteriorate de curand !). La ora 18 se serveste cina. Exact ce dorim; nici prea putina mancare, nici prea multa.  De la cei ai cabanei aflam ca intr-adevar de maine se va strica vremea. Unii spun ca doar de dupa masa, altii ca inca de dimineata. Puiu stie  ca solutia de rezerva ar fi  sa coboram spre Arolla. Insa pe ceaţa nici asta nu ar fi usor; GPS-ul a ramas la Eugen. Vom vedea ce vor face celelalte multe grupuri, probabil unele din ele cu ghid. Toata lumea se culca devreme, ora  20-21 ! Toti au venit aici ” sa faca munte”, nu sa faca chefuri pana tarziu in noapte ca la cabanele din Ro ! Suntem obositi, dar mie somnul imi vine greu  din cauza gandurilor:  am pierdut primele doua etape ale HR, ar fi atat de dureros s-o pierdem si pe ultima, pe cea a carei ultima si lunga coborare e strajuita de Fascinanta Piramidă.

Vineri 8 mai: Vignettes Hut- Zermatt.

 Din ghidul „The Haute Route” al lui Peter Cliff  aflam  ca azi vom parcurge 30 km, traversand 7 ghetari si trecand trei pasuri („col”-uri).

 Acceasi forfota in plina noapte ca si ieri la Valsorey. Afara e ceaţă. Noi suntem „plouati”. Dar cand plecam din cabana devenim mai optimisti: doar varfurile sunt acum in nori.  Asa ca parcurgem o vreme in sens invers traseul pe care am sosit ieri, pana in Col de Chermotane- 3.053 m. Iuhuuu ! Apar cateva petice de cer albastru !  Au efectul unor  cafele tari, asa ca urcam cu spor pe ghetarul Collon spre Col de l’Eveque -3.386 m. spre care urca multe grupuri. Pe unele chiar le depasim, caci ghizii ii leaga in coarda si inainteaza in sistem „mărgele pe aţă”. Asa o fi regula, caci zona nu e crevasata. In schimb, in partea opusa, coborarea o fac si acestia cate unul, nelegati in coarda ! Urmeaza o lunga traversare a zonei superioare a ghetarului Arolla, lasand in stanga cabana  Bouquetin. Apoi, devenim din nou alpinisti si urcam „la colţari” si cu schiurile pe rucsaci panta abrupta pana in Col de Mont Brule -3.213 m. Daca ne uitam pe harta, vedem ca trecem in Italia pentru o vreme !

 Vom cobori pe schiuri, dar nu mult, caci va incepe  o lina, dar lunga urcare pe un gheţar cu nume ciudat: Haute Tsa de Tsan,  spre mult doritul Col de Valpelline. Nu ne dam seama daca plafonul de nori coboara si el, sau doar noi castigam altitudine si „intram cu capul in nori”.  Suntem in nedoritul white-out; daca ramai 1-2 minute pe loc, deja nu-l mai vezi  pe cel din faţă.  In plus,  incepe sa ningă. Asta e grav, caci daca se astupa urmele predecesorilor si persista ceaţa, in  coborarea pe cei trei ghetari succesivi spre Zermatt, va fi dificil, stresant si periculos de a alege traseul, de a ne strecura printre zonele crevasate.

La ora 12 suntem in Col de Valpelline- 3.562 m. Vom intra iarasi in Elvetia ! Norocul e ca ninsoarea doar ne speriase. Puiu ne cere „sa tinem aproape”. El coboara primul si cauta a se mentine pe unde sunt mai multe urme. Suntem pe ghetarul Stockji.  Ne oprim mereu sa ne regrupam. Suna telefonul meu ! E Eugen care ne intreaba unde suntem si ne spune ca el si Vieri au lasat masinile la Taesch (nu e voie cu ele in Zermatt) si acum ne asteapta la „Zmutt” !  Sunt bucuros, dar si nedumerit, eu stiu  doar ca acest nume il poarta una din cele patru creste ale Maretei Piramide, cea dintre faţa vestica si cea nordica pe sub care vom trece. Ii spun ca suntem in ceaţă si coboram incet, cu atentie.

 Din fericire, iesim curand din ceaţă. Asa ca traversarea spre dreapta pentru a continua coborarea pe ghetarul Tiefmatten e mai simpla.  Stim ca in norii din dreapta sunt impresionantii patrumiari Dent d’ Herens si Matterhornul. Speram sa nu se lase prea mult rugati a-si elibera fruntile si piepturile. Si…. bucurie ! Se intampla minunea !  Ramanem muţi de uimire si de fericire ! Declansez in graba, uitand sa verific setarile. Puiu se simte dator sa aiba grija de noi, si ne roaga „sa nu pierdem vremea” pe sub acesti pereti ale caror pante si praguri sunt pline de „vagoane” de gheaţă si zapada, oricand gata s-o ia la vale !  Il inteleg, ii urmez, dar ma opresc mereu sa mai declansez inca o data si inca o data…  Nu vreau sa fac poze din mers, nu vreau  sa vad acasa ca au iesit miscate si sa-mi dau cu pumnii in cap !  Intr-una din scurtele pauze ale celor patru coechipieri, il sun pe Eugen sa ii dau vestea cea buna: ca am scapat de ceaţă, ca acum traim un vis frumos. Da, am din nou senzatia ca doar visez ! Cred ca si Matterhornului i se pare ca viseaza vazandu-ne: ” iarasi caţiva romani pe aici? ”  Puiu e un magician: alege cele mai faine si mai sigure variante de coborare, cand pe stanga, cand pe dreapta, cand pe mijlocul  ghetarului.  Caci urmele predecesorilor duc uneori si deasupra unor praguri, de unde revin si ele in locuri mai blande.  Ajungem chiar langa Matterhorn, la baza crestei Zmutt. De aici la vale si gheţarul „nostru” se numeste Zmutt.  Stim ca undeva, sus in stanga, se afla cabana Schonbiel,  unde unii mai raman o noapte daca e cazul.  Noi continuam pe sub renumita Faţă Nordica. Faţă care in zona inferioara este de fapt un gheţar suspendat. Alpinistii care urca Faţa nordica, o abordeaza de la cabana Hornli, Matterhorngletscher fiind  o ruleta ruseasca. Ne vom convinge peste vreo ora… Caci mai intai avem o problema tehnica: Marlenei i se rupe un schiu !  Lui Cezar (inginer) si lui Puiu (medic) le  vine ideea „sa imobilizam fractura”. Cu ce atela ? Cu…. o sonda de avalansa ! De mare ajutor ne este o rola rezistenta de banda adeziva  din trusa de reparatii a lui Ed. De aici mai departe se coboara lin, fara viraje. Asa ca Marlene lasa mai toata greutatea pe schiul „sanatos” , cel „din vale”  si inainteaza mult mai repede decat ar fi facut-o fara schiuri, caci s-ar fi scufundat. 

 Eu sunt ultimul, la o anumita distanta  in spatele ei, caci mereu   intorc capul  si ma mai opresc sa mai vad si sa mai  pozez „Minunea”. Dar o intoarcere o fac indemnat de un zgomot puternic: vagoane de gheaţă pulverizată se rostogoleau spre locul in  care fusesem cu cateva minute mai inainte !. Marlene imi striga: „hai de-acolo !” Raspunsul meu: „Dupa ce fac poze!”  Fac vreo 5 -6, caci imi dau  seama ca  nu-s pe traiectoria avalanşei. Voi vedea acasa ca facuse si Cezar, care era mai in faţă.  Dar pozele nu pot reda mesajul  de forta  ce ni l-a trimis Matterhornul. Am inteles  inca o data de ce Puiu ne grabea, caci mai trecusem pe sub astfel de „săbii ale lui Damocles” atarnate de „sfori”  care nu puteam sti in ce moment se pot rupe…

    La ora 15 ajungem la drum. Le multumim schiurilor pentru „transport”, caci de aici, vreo doua ore le vom transporta noi pe ele. ( o sageata de marcaj indica „Zermatt 1.45 h”.) Dupa o ora, de langa uzina electrica, zarim peste vale „Vidrenii de Sus” -cum am spus eu in gluma (numele unui catun al satului Răcătău din Apuseni). Acesta era acel Zmutt unde ne asteptau de cateva ore bune  Eugen si Vieri. Un drum secundar spre stânga ne duce la ei. Felicitari, imbratisari, intrebari, raspunsuri, regrete ca n-am fost impreuna pana aici. Multumiri pentru gestul lor de a ne astepta si intampina.  Cateva din fotogenicele casuţe ale acestui catun (folosit candva doar vara, ca si cele multe similare  din Apuseni)  au devenit  case de vacanta. Am vazut si „firme” japoneze pe unele dintre ele!  Toate sunt ridicate de la sol si au la cele patru colturi cate  o piatra de forma unei roti  de moara ce nu permite rozatoarelor sa urce si sa intre. Poteca e lata, foarte faina si dotata  din loc in loc cu banci  pe care ni se ureaza in patru limbi bun venit.

 In fată vedem deja Zermatt-ul. La intrarea in el, la ora 17, dupa mai mult de 12 ore de la plecare, Eugen ne face celor cinci poza de grup  pe care alpinistii o fac pe varf ! Am fi preferat  sa rugam un trecator sa ne faca aceasta poza, in ea sa fim toti şapte ! Poza de varf in Zermatt? Da, pentru noi, Varful „muntelui” Haute Route  este aici !  Asa cum scria cineva, „in alpinism, ca si in dragoste, adevarata fericire consta in drumul  spre ţel, nu in atingerea lui !”. Acolo, pe Haute Route am fost fericiti ! Acum suntem doar multumiti. Defilam agale in clapari pe stradutele din Zermatt.  Nu indraznesc sa le spun amicilor ca eu as  vrea sa mai trec o data pe la micul cimitir unde sunt morminte sau macar placi cu numele ghizilor  Michel Croz,  Taugwalder – tata si fiu ( membri ai tragicei prime ascensiuni pe Matterhorn in 14 iulie 1865) si ale altora. (cititi daca va intereseaza : http://www.dinumititeanu.ro/Matterhorn-Fascinanta-piramida ) .

 Mai facem o poza de grup  pe o terasa din gară, cu cate o halba de bere in maini, in asteptarea orei de imbarcare in trenul ce ne va duce 6 km.

    In modernul imens garaj subteran din Taesch ne despartim de Puiu si Vieri care pleaca spre Italia. Ne pare rau ca Mihai si Adi nu-s si ei aici ! Noi, cei patru din Ro, plecam cu masina lui Eugen spre casa. Abia pe la  ora 2 din noapte, la scurt timp dupa trecerea din Germania in Austria, urcam tiptil pe scarile casei si pensiunii familiei Messner (cuscri, ginerele si fiica lui Cezar) , facem cate un duş  si apoi ne scufundam in paturile care „ne absorb”. 

Sambata 9 mai: Hotarâm sa nu plecam spre casa la ora 10-11, cum era planul initial. Gentiletea gazdelor din aceasta localitatea- o perla a Tirolului- peisajul natural si urban ce ni se a imprima pe retina, in suflete si in aparatele foto intr-o lunga plimbare, este  un delicat „desert”  al mesei festive numite „Haute Route”.

Duminica 10 mai, pe la ora 17, in parcarea motelului Lutsch de langa Sebes, e locul si momentul despărţirii. Achităm lui Eugen cele cuvenite şi ne luăm rămas bun de le el si de la dragul Cezar. Nu  putem spune ce ar fi trebuit. Nici imbratisarile nu reusesc  s-o faca. Nu va putem  spune aici nici Voua ce am simtit, ce am gandit  acolo, PE   Haute Route.  Ca sa intelegeti ce n-am reusit  sa va spunem, ar trebui sa parcurgeti Haute Route. Sunt convins ca multi o veti face. V-o dorim din toata inima.

Albume foto:

https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/haute-route/   

 pe rândul al 2-lea

Dinu si Marlene  Mititeanu – 28 mai 2009, exact la o luna de la plecarea spre ” marea aventura”, devenita „marea bucurie”.

PS: în 2017 am patrcurs din nou HR, de data aceasta TOATE etapele !