Hoinari prin Roma – Cetatea Eternă

Motto: Roma nu are pereche. Niciun alt oraş nu poate egala bogăţiile arhitectonice, artistice şi istorice şi niciun alt oraş nu poate să ofere plimbări în asemenea locuri care îţi taie respiraţia…

Tim Jepson – „Italia” în colecţia ”National Geografic Traveler”

Noi Doi, ca şi cei mai mulţi dintre voi, avem ca principală pasiune Muntele, unde frumuseţea e la ea acasă. De munţi ne e mereu dor. Dar ne e dor şi de alte frumuseţi create de mâna omului, de „vârfuri ale culturii şi civilizaţiei”. În anii adolescenţei, călătoream imaginar prin zone polare, prin jungle africane şi amazoniene, dar hoinăream imaginar şi prin mari şi renumite oraşe ale lumii. Și aflând mai apoi ca Badea Cârțan a mers în iarna 1896 pe jos până la Roma, în 45 de zile, şi a depus un săculeţ de ţărână din Ţara Făgăraşului la baza coloanei „taicăi” Traian, unde a şi dormit în prima noapte, speram să hoinărim cândva şi noi aievea prin Cetatea Eternă, prin care a hoinărit ciobanul despre care în zilele următoare în ziarele Romei s-a scris: „Un dac a coborât de pe columna lui Traian”!

Acest vis ni l-am împlinit în mini-vacanţa de patru zile, continuare a celei tot de patru zile petrecută în zilele de Paşte pe munţi şi prin sate maramureşene. În dimineaţa de marţi, 22 aprilie 2014, am aterizat pe aeroportul Ciampino din Roma. Ne reţinusem din vreme şi cazare la o modestă pensiune unde întâmplător administratoare era românca Valeria, aflată de 24 ani acolo, bucuroasă să mai vorbească româneşte.

Doar patru zile la Roma?! Puţin desigur, prin Paris hoinărisem opt. Dar avioanele companiei Wizzair pleacă din Cluj spre Roma doar în zile de marţi şi din Roma spre Cluj doar în zile de sâmbătă. Spre mirarea multora, noi am părăsit Roma chiar în preziua marelui eveniment religios: sanctificarea foştilor papi Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea! Doar patru zile, dar mult mai mult decât niciuna. Şi au fost mai mult decât zile-lumină, reveneam la pensiune doar noaptea. Şi tot patru zile, dar tot „pline”, hoinăriseră în 2008 prin Roma colegii Alexandra şi Cristi din Bucureşti. Incitanta relatare a Alexandrei (cum sunt toate ale ei de pe www.bloguldecalatorii.ro, descoperită şi citită de noi cu întârziere, dar cu mult interes şi cu multă plăcere, a fost încă un impuls pentru a nu mai amâna întâlnirea cu fascinanta „Citta Eterna”.

Ştiam „din start” că nu vom reuşi să vedem tot ce ne doream. Ştiam, mai ales, că nu vom vedea muzee. Niciodată nu ne-am dus prima dată într-un munte ca alpinişti, adică să urcăm trasee pitonate, ci doar ca simpli drumeţi pe poteci. Aşa ne gândisem să procedăm şi cu Roma, căci aşa procedasem cu Parisul : să ne strecurăm per pedes printre „frumoasele ruine” din Forul Roman şi Forurile Imperiale, să colindăm pe străduţe, prin pieţe şi parcuri, pe lângă sute, probabil mii de statui care mai de care mai frumoase, pe sub sau pe lângă arcuri de triumf. Să studiem îmbinarea şi suprapunerea secolelor: străzi, palate,clădiri mai recente, locuinţe, ridicate peste construcţii antice sau sprijinite de coloanele acestora. Să ne minunăm de grandoarea Colosseumului, să ne simţim furnici în Pantheon şi în Basilicile San Pietro, San Giovanni în Laterano, Santa Maria Maggiore şi în multe altele, în faţa obeliscurilor din pieţe. În 2009 admirasem Parisul şi de sus, din Tour Eiffel şi din Tour Montparnasse. Roma am admirat-o şi de pe terasele superioare ale Bazilicii San Pietro, ale Castelul Sant’Angelo, fost iniţial Mausoleul Împăratului Hadrian, şi ale Monumentului Victor Emanuele al II-lea, dedicat celui supranumit „Il Padre della Patria”.

Nu vom face o relatare detaliată; au făcut asta în mod profesionist mulţi alţii în cărţi şi pe internet. Toţi turiştii din Roma au în mână măcar o hartă a centrului Romei, dar de obicei şi o carte-ghid. Aşa cum procedăm şi cu o tură într-un munte când îl abordăm prima dată. „Am parcurs traseul” (Roma) de trei ori: prima şi a treia oara în Cluj, cu ochii în cărţi şi pe hărţi, a doua oară acolo, în „Citta Eterna”, cu ochii larg deschişi şi cu sufletele asemenea. La fel ca pe munte, în Roma rugam trupul să se supună sufletului, îi promiteam odihnă la întoarcerea în Cluj, când se va obosi din nou sufletul, citind despre minunile Romei, de data asta înţelegând mai multe şi mai bine decât la prima citire, regretând ce n-am văzut…

Nu vom înşira nici ce nu am văzut – ooo, ce multe nu am văzut – şi nici tot ce am văzut. Dar asta se va vedea din poze, dar oarecum, deoarece nu am postat imagini din toate locurile vizitate. Dar din ce am văzut, vă dăm un „top” al nostru, într-o ordine aleatorie:

-Colosseum – Forul Roman şi Forurile Imperiale – Basilica San Pietro/ Citta del Vaticano – Pantheonul şi Arco di Constantino – Termele lui Caracalla – Fontana di Trevi – Piaţa Navona – Castelul Sant’Angelo – Monumentul Victor Emanuele II zis şi Altarul Patriei – Basilica San Giovanni in Laterano – Piazza del Popolo – Basilica Santa Maria Maggiore – Piazza di Spagna – Piazza del Campidoglio şi Basilica Santa Maria in Aracoeli – Terme di  Diocleziano şi Basilica Santa Maria degli Angeli – Teatro di Marcello – Basilica Cosma e Damian…

Evident, în listă, dacă le-am fi văzut, ar fi apărut şi Muzeele Vaticanului care includ şi celebra Capela Sixtina, dar cărora ar fi trebuit să le dedicăm o zi, deci nu am fi văzut alte „obiective”. În plus, în acele zile dinainte de sanctificare, cozile la Capela Sixtină ştiute ca foarte lungi, erau acum şi mai lungi… Iar pentru muzeele Romei ar trebui un top separat. Dar noi am văzut doar muzeul din Castelul Sant’Angelo.

Apropo de sanctificarea celor doi foşti papi: în dimineaţa zilei anterioare, sâmbăta 26 aprilie, când în Roma mişunau mult mai mulţi turişti ca în alte weekend-uri, având în vedere că avionul nostru pleca la 13.30, am mai făcut câteva vizite, mai importantă fiind cea la Basilica Santa Maria Maggiore, despre care legenda spune că tavanul e aurit cu aur adus din America de Cristofor Columb şi care are cea mai înaltă clopotniţă din Roma – 75 de metri. Însă e ştiut că bisericile din Roma şi din Italia în general, precum şi cele bizantine, au alt stil, impresionează prin alte particularităţi, nu în primul rând prin înălţimea şi zvelteţea turnurilor, calitate tipică celor gotice. Biserica romano-catolica Sf. Mihail din Cluj are 80 m, catedrala Stephansdom din Viena are 137 m, Domul din Koln – 157 m. Revenind la Basilica Santa Maria Maggiore, era desigur plină de turişti care se mişcau în linişte pe margini, căci nimeriseră şi ei în timpul sfintei slujbe! Surpriza pentru noi a fost că preoţii vorbeau în engleză, credincioşii cântau şi ei în engleză! Ne pare rău că nu am încercat să aflăm explicaţia. Posibil să fi fost o excepţie pentru americanii de origine italiană, catolici ca părinţii şi bunicii/ străbunicii lor, dar fără a mai fi vorbitori de limbă italiană! Ştim că şi în unele biserici româneşti ortodoxe din USA, slujba se face acum în limba engleză, generaţiile actuale de români americani sunt ortodocşi sau greco-catolici, dar nu mai vorbesc româneşte ca străbunicii şi bunicii lor. Vizitasem anterior o biserică în care toate slujbele se ţin în în limba engleză: Biserica anglicană, dar care nu aparţine de Papa de la Roma.

Am încercat în acea dimineaţă să vedem „cel mai mare candelabru de cristal din lume cu diametru de 6 metri şi greutate de 3.000 kg!, aflat în holul Teatrului de Operă, dar am fost dezamăgiţi/ refuzaţi: „Nu e obiectiv turistic!”. Eram în Italia, nu în Germania sau Austria, nu ne aşteptam la atâta rigoare, ci la puţină amabilitate. Culmea că în Viena, în 1991, ni s-a dat voie să intrăm în holul Operei cu toate că în sală era spectacol!, să-l admirăm câteva minute! Nici exteriorul Operei din Roma şi nici piaţa respectivă, nu aveau dimensiunile pe care le credeam noi, în Cluj sunt mai impozante. Adevărat că în Roma e mare criză de spaţiu, dovadă şi faptul că s-au dărâmat atâtea clădiri impozante să se ridice altele cu materiale „la îndemână”! Oarecum dezamăgiţi am fost şi de „Via delle Quatro Fontane”. Statuile celor doi zei ai apelor – Tibru şi Arno – şi statuile zeiţelor Diana şi Iunona comandate de Sixtus al V-lea pentru cele patru colţuri ale intersecţiei sunt frumoase, le-am fotografiat. Dar locul în care sunt amplasate e o intersecţie banală, a două străzi înguste, ne aşteptam la altceva. Nedumeriţi am fost nu numai noi, dar şi alţii, când am constatat că în dorinţa de a admira şi fotografia celebrul Moise al lui Michelangelo, poţi trece chiar de mai multe ori pe lângă biserica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în Lanţuri), ridicată în anul 442, în care , ne spune şi numele, sunt expuse şi lanţurile ce le-a purtat Sfântul Petru în Ierusalim. Biserica, aflată la cam cinci minute de Colosseum, nu are turn, pare o construcţie oarecare.

Dezamăgiţi am fost şi de faptul că am găsit schele pe partea de jos a Piramidei lui Caius Cestius de lângă Porta San Paolo şi pe o jumătate a frumosului Arco di Cnstantino de lângă Colosseum, cu frumoase statui de daci, că Fontana della Barcaccia din celebra Piazza di Spagna era în reparaţie. Nici Columna lui Traian nu se află acum într-o piaţă mai vastă, cum sunt multe dintre obeliscurile aduse din Egipt şi nu te poţi apropia de ea, să studiezi scenele, o adevărată istorie a Dacilor. Aşa că şi noi credem că a fost bună varianta ca acele copii făcute după mulaje luate de pe acea „spiră” de 200 m de pe columnă, copii care din 1967 se află în Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, să fie expuse ca blocuri, pe orizontală, nu să decoreze o coloană-soră cu cea din Roma, cum doreau unii „patrioţi” megalomani. E destul că avem în Ardeal și chiar în unele orăşele, mai multe copii ale Lupei Capitolina, desigur nu toate donate de „Roma madre”, cum scrie pe cea din Cluj.

Dar în Roma am avut mai ales bucurii. Nu de genul celor din vacanţele în munţi, în care efortul urcuşului spre vârfuri sau lupta cu vântul, viscolul, gerul oferă „plăcere, satisfacţie”, ci bucurii simple, acea „stare de bine” ce ne-o dorim în vacanţe „cuminţi”. De exemplu, atmosfera şi de zi şi de noapte de la Fontana di Trevi şi din Piazza Navona, de pe micile străduţe aglomerate, totuşi intime, atmosferă care rămâne de neuitat. Pe pereţii caselor, mai ales sub streşini, ne atrăgeau privirile tot felul de decoraţiuni. Pe trotuare, la mesele cochet aranjate din faţa numeroaselor „trattoria”, erai tentat să te odihneşti după o zi de hoinăreală şi să apreciezi pizza la ea acasă. Ceea ce am şi făcut la ore târzii, în drum spre duşul şi patul ce ne aşteptau…

Însă, Roma oferă mai ales ocazii de a rămâne mut de uimire. Şi prin ce vezi, dar şi prin ce afli documentându-te. Afli că în Colosseum, pe cele 50 de „vomitorii” (intrări/ieşiri) se revărsau 50.000-80.000 de spectatori! M-a amuzat acest termen pe care şi eu l-am folosit când am scris de unele telecabine ce duc „pantofari” în munţi! Rămâi uimit aflând că imensul „stadion” Colosseum (Amphitheatrum Flavianum) a fost jefuit de-a lungul anilor de două treimi din materialul monumentului – piatră, marmură, o sută de mii de metri cubi de travertin, broşele metalice cu care erau acestea fixate în găurile ce le vedem – şi folosit pentru biserici, palate şi poduri. Iar multe statui din toată Roma şi nu numai, au fost considerate de unii papi şi creştini păgâne, indecente şi au fost dărâmate, aruncate „la gunoi”. Aşadar, nu doar vizigoţii lui Alaric şi goţii lui Odoacru au făcut mari distrugeri în sclipitoarea Romă. Abia în perioada renaşterii au început a fi căutate, dezgropate, reparate şi repuse în valoare ca opere de artă. Stoparea distrugerii Colosseumului i se datorează lui Benedict al XIV-lea, papă în anii 1740-1758, care în 1749 a declarat locul sacru în memoria creştinilor care se presupunea că ar fi fost ucişi acolo.

Aflăm că uriaşa cupolă a Panteheonului – ridicată în anul 128 – e mai mare ca a Bisericii Sf. Petru care e cea mai mare basilică catolică din lume! Aflăm că până în anul 1960 a fost cea mai mare cupolă fără susţinere din lume şi că a rămas intactă prin faptul că în anul 609 a fost transformată în biserică creştină. În Pantheon sunt mormintele lui Rafael şi ale regilor italieni: Umberto I şi Victor Emanuele II. E o construcţie uluitoare. Domul e unul dintre cele mai mari mistere ale arhitecturii, nimeni nu-şi dă seama cum au reuşit romanii aşa ceva. E o emisferă perfectă din beton, ameţeşti privind în sus spre acea gaură circulară din vârful cupolei, numită „occulus”(ochi), prin care intră şi lumina, uneori şi ploaia! Ploaie pentru care în paviment sunt prevăzute 22 de orificii şi ţevi de evacuare. Dar se spune că aerul cald ce se ridică, deviază, risipeşte ploaia, nu-i udă pe cei aflaţi dedesubt! Sunt de nedescris sentimentele ce le încerci acolo, tu, furnică umană, gândind la „furnicile” care au ridicat acel Dom. Şi Colosseo, în doar 10 ani, între anii 70 şi 80, pe un loc mlăştinos şi uluitoarele Terme ale lui Caracalla în care intrau 1600 de oameni, ridicate în doar 4 ani!

Aflăm că nu basilica din Vatican, ci frumoasa basilică San Giovanni in Laterano este catedrala Romei, că a fost construită în anul 314 de Constantin cel Mare, primul împărat creştin. În ea a fost botezat Carol cel Mare în anul 774 şi că toţi papii au fost încoronaţi aici până în secolul al XIX-lea, conform inscripţiei de pe impozanta faţadă. Este considerată „mama” şi capul tuturor bisericilor catolice din Roma şi din lume.

Despre impunătoarea Basilica San Pietro afăm că este atestată documentar din anul 326, dar că forma ei actuală a fost terminată şi sfinţită după… 1300 de ani, în 1626! Din cărţi, de pe internet şi din panourile existente la faţa locului, aflăm multe informaţii, istorii, legende, ce nu le ştiam. Aflasem că în Roma există mai multe obeliscuri, dar am aflat recent că: „Dintre cele 13 obeliscuri ale Romei, un număr de 8 sunt originale din Egipt, altele 5 au fost comandate a fi realizate în Egipt pentru romani”.

În zona vechiului port de pe Tibru (Tevere) se află bisericuţa Santa Maria in Cosmedin. În stânga porticului ei se află o piesă de marmoră numită „Bocca della Verita”, adică Gura Adevărului, unde turiştii stau la coadă să se pozeze cu mâna în acea gură! Gură despre ale cărei fălci de piatră se spune că prind mâinile făţarnicilor. Aflăm că acea piesă a fost cândva… un capac al canalului colector al Romei, cunoscut sub numele „Cloaca Maxima”. În Evul Mediu a devenit „detector de minciuni”; suspecţii erau obligaţi să introducă o mână în acea „gură”, iar cineva cu o sabie sta ascuns în spatele ei… Nu ni se spune de unde ştia cel cu sabia când să acţioneze…

Gata! Am vrut să vă dăm doar câteva „mostre” din numărul imens de informaţii pe care le putem afla pe rând, înainte, acolo şi după. Dacă încă nu aţi vizitat Roma, citiţi despre ea şi în mod sigur veţi dori s-o vedeţi şi cândva vi se va împlini şi acest vis.

Foto: Cu butonul „Foto” de pe bara de sus a blogului, găsiţi 100 de imagini despre Roma! Iată câteva. Din nici măcar o excursie nu am pus atâtea! Pe cardul foto am adus din Roma peste 900!