Prin pas-uri din Alpi

In cele 14 vacanţe ale noastre in Dolomiţi si Alpi de pana acum, am trecut prin foarte multe pas-uri de pe sosele translalpine, unele celebre, desigur prin unele de mai multe ori ! Și acum le avem ”în colecție pe toate cele 9 de peste 2.500 m și 38 din cele de peste 2.000 m.   

Poze aici:   Pe transfăgărășene din Alpi 1:  https://foto.dinumititeanu.ro/2011/09/16/prin-trecatori-din-alpi-1/

                  Pe transfăgărășene din Alpi 2:  https://foto.dinumititeanu.ro/2011/09/14/prin-trecatori-din-alpi-2/

Pasiunea noastra e Muntele, muntele urcat per pedes,  cu rucsacul in spinare sau pe schiuri de tură. Pentru a ajunge cat mai repede PE munte, folosim desigur masina, soselele.  Dar nu ca acei multi conationali care se duc LA munte, care stau ore sau zile pe iarbă, langa masina, pe marginea Transfagarasanului  sau Transparângului (căci nu traverează Alpii ! ) si in alte locuri.  Si agreseaza muntele si pe cei care il iubesc cu muzica  data tare ( cel mai adesea manele) si  cu gunoaiele pe care le lasă….”sa le adune cei pe care ii deranjeaza”. 

 Pe acele m.ulte transalpine  din Alpi,  am vazut sute de masini in parcari, dar cei mai mulţi oameni sunt plecati „cu mic, cu mare” per pedes pe poteci si revin la maşini doar spre seara. Iar alţii fac doar o pauză să admire peisajul, dar fară să-l agreseze cu gunoaie şi muzici. Muntele  e agresat si acolo  desigur, dar numai  de  „răul necesar”, de panglica asfaltului, de parapeţi, de stâlpi, de sârme, de telecabine si telegondole. Nu de gunoaie lasate, aruncate si  imprastiate de vânt ca la noi, nu de muzici din boxele  autoturismelor sau ale cabanelor si  tarabelor cu „suveniruri.”

    Admirasem in albume si in filme, sosele ametitoare din Alpi, unele construite la inceput de secol 19. Cine n-a auzit sau  citit de trecatorile Grand Saint Bernard, de Saint Gotttard, de Simplon, de Furka,  de Bernina prin care trece si „expresul” cu acelaşi nume ?

    La prima vizita in 2005 in Tara Cantoanelor, am trecut prin doua dintre cele de mai sus si prin inca vreo 5-6. Prin „pass”-uri, nu prin tunele ! Pe sosele clasice, nu pe cele cu autostrada. Sa ne putem opri in parcari, sa admiram peisajul montan, sa „furam” imagini pe cardurile foto, sa recunoastem varfuri pe care mai apoi sa le urcăm cândva… La urmatoarele vizite in Alpi, cand am urcat si varfuri inzapezite,   eram „obligati” sa mai parcurgem  cateva sosele de altitudine. Si calculam de fiecare data  sa avem si  ca sosele alpine  „ceva nou”, chiar daca asta presupunea  km. in plus…

Am căutat pe internet liste cu cele mai înalte pasuri cu şosele asfaltate din Alpi/Europa, aflate la peste 2.000 m : 

 http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_highest_paved_roads_in_Europe

 Dintre ele, până în vara 2018 am parcurs cel puțin o dată 38 dintre ele.

                     http://en.wikipedia.org/wiki/Principal_passes_of_the_Alps

                     http://cycloclimbing.com/alpspass1700paved/

Există si diferenţe de altitudini între surse, absenţa unor pasuri importante din unele liste, dar trecute la grupul montan respectiv, unde sunt şi seile prin care se trecea  doar cu calul, acum se trece cu bicicleta de munte, cu piciorul, de genul Fereastra Sâmbetei sau a Podragului., dar unele cu zăpezi şi vara… In unul din acele tabele, figureaza si patru pasuri din Romania: Transalpina, Transfăgărăşanul, pasul Prislop si pasul Tihuta. (Repet: personal cred că Transalpina nu e denumire corectă, acea sosea nu traverseaza Alpii, mai nimerit era Transparângianul, „în oglindă” cu Transfăgărăşanul.)

O „clasificare” personala, evidenţiază că următoarele  9 pasuri se află la peste 2.500 m , in ordine:

1. Col de l’Iseran   -2.770 m Franta. Intre  Bonneval sur Arc (sud) si Val d’Isere (nord)

2. Passo dello Stelvio/Stielferjoch   -2.758 m. In Italia, intre Bormio si Stelvio/Stilfs

3. Col d’Agnel   2.744 m pe graniţa Italia- Franta , intre localitatea Pontechianale și Cuneo ( Italia) şi valea Queyras  -orașul Briançon (Franta).

4. Col du Galibier 2.645  m, Franţa , intre Briancon (sud)  şi Saint Michel de Maurienne (nord), trecând şi prin alte două pasuri (Telegraf 1.566 m  si Lautaret-2058 m )

5. Passo del Gavia.2.621 m,  Italia. Intre  Ponte di Legno (sud) şi Bormio (nord).

6. Timmelsjoch / Passo del Rombo , 2.509 m.  între Solden (Austria)  si  Merano (Italia) – cu trei tuneluri sub col.

7. Grossglockner   2.505 m in Austria (cu tunel ca la Bâlea)

8. Simplonpass/Passo del Sempione 2.505 m , intre Italia (Domodossola)  şi Elveţia (Brig).

9.. Umbrailpass/Passo del’Umbrail    2.503 m intre Elveţia (Santa Maria, la nord) şi Italia (Bormio) la sud.E aproape de pasul Stelvio.

Din cele 9 de mai sus, în anul redactării acestui articol (2011) încă nu trecuserăm prin Col Agnel, Galibier, Gavia si Timmelsjoch. Dar le  incluseserăm în planurile  din vacanţele următoare in Alpi. În vara 2017,  în timpul Tour du Queyras, am trecut per-pedes prin Agnel, dormiserăm în cort la 15 minute de el. Iar in Col Galibier, am am urcat la finalul vacanței cu mașina prietenului Florin Bîscu. Iar în vara 2018, după ce am urcat încă 7 patrumiari și am parcurs în trei zile cu cortul frumosul Tour des Dent du Midi, la plecarea spre casă am folosit un traseu mai ocolit, pe șosele clasice din Elveția-Italia- Austria  pentru a parcuge și ”transfăgărășenele”  ce trec prin Passo del Gavia și Passo del Rambo/Trimmelsjoch.  Superbe ! Spre deosebire de pasurile prin care trec sosele in tara noastra, in Alpi sunt câteva „mai altfel”.  Adică nu ajungi sus in pas şi urmează imediat coborârea, precum in Pasul Prislop, Setref, Oituz, Urdele… În Alpi unele pasuri, în punctul cel mai înalt,  se află nişte mici „câmpii” unele de cam 1 km. !, cu unul sau mai multe lacuri destul de măricele, de ex.  Col de Mont Cenis din Franţa, Grimselpass,  Oberalppas, Saint Gothard, Fluela din Elveţia,  Passo del Gavia   din Italia și Passo di Fedaia din Dolomiţi/Italia.

Exista in Europa de Vest-Alpi  câteva  sosele asfaltate care ajung la inaltimi mai mari decât Col de l’Iseran, dar NU SUNT PASURI AUTO, nu se coboară în partea opusă, ci din acea şa sau bucla in jurul unui varf, se coboară înapoi pe unde s-a urcat:

1.Pico de Veleta (Spania)- 3.392 m

2.Otztal Glacier road/ Ötztaler Gletscherstraße (Austria) -2.830 m

3.Col de Bonette (Franta)- 2.802 m  

„Recordul” nostru -10 pasuri de mare altitudine intr-o  singură vacanţă, l-am atins, in septembrie 2011, cand ne-am realizat încă un vis: de a hoinari pe poteci din parcurile naţionale La Vanoise din Franţa  si Gran Paradiso din Italia  (relatări alături) .

  La ducere, dar mai ales după ce ne-am realizat planurile de „potecari”, am parcurs 10 sosele transalpine  cu „pas/col”-uri, nu cu/prin tuneluri. In ordine :

Col de Mont Cenis- 2.084 m

Col de l’Iseran- 2.770 m cel mai inalt pas cu sosea din Europa !

Petit Saint Bernard- 2.188m

Gran San Bernardo -2.473 m

Furka- 2.436 m

San Gottardo- 2.108 m

San Bernardino – 2.065 m

Spluga –  2.113 m

Umbrail – 2.503 m

Stelvio/ Stilfser Joch – 2.758 m, al 2-lea din Europa.   

 Joi 1 sept.2011 am stat la volan intre 4 dim si 20.30 seara, cu ceva peste 1.300 km pe traseul Cluj- Budapesta- Slovenia- Venetia- un camping pe malulul lacului Garda.

Vineri 2 sept : Milano-Torino- Susa, urcare in pasul Mont Cenis- 2.084 m , coborare in Lanslebourg, cotit la dreapta, urcare in pasul Iseran ( 2770 m, cel mai inalt din Europa !,)  coborare in celebra statiune montana Val d’Isere, apoi spre Bourg Saint Maurice- Moutiers- Pralognan (inima Parcului National  „La Vanoise” -un „Retezat” al Franţei, dar cu peste 1.000 m mai înalt). Am pus cortul in campingul Le Chamois (Capra Neagra), care era cvasi-pustiu si din cauza de prognoze nefavorabile in acel week-end, dar mai ales ca sezonul de vara era spre sfarsit.

Dupa ce am coborat de pe potecile parcului La Vanoise (3-8 septembrie,relatare alaturata),  am facut cate un dus in campingul in parcarea caruia lasasem masina si am plecat spre Italia. Inapoi prin Moutiers-Bourg Saint Maurice, apoi in urcare spre stanga, spre  Col de Petit Saint Bernard dintre Franţa si Italia, unul din acele multe sosele transalpine ce ni le doream. Am coborat in soseaua Courmayeur- Aosta-Torino pe care mai fusesem, dar inainte de Aosta am cotit la dreapta spre masivul Gran Paradiso, prin care vom hoinari fascinati in zilele 9-13 sept. (Relatare alaturi).

Miercuri 14 sept. Hotărâsem ca ne-am facut plinul  de mers pe munte ( se va goli repede !). Asa ca  renuntam la tura care mai era planificata cu plecare-intoarcere din urmatoarea vale, din Cogne. In favoarea unor alti munti pe care, in urmatoarele doua zile, cu un ocol prin Elvetia si apoi prin nordul Italiei, sa-i admiram si fotografiem din masina (blasfemie ?) si din parcarile de langa acele transalpine.

Asa ca scriem in GPS : Bourg Saint Pierre, cochet „sat” elvetian de dincolo de celebrul pas Grand Saint Bernard, in care mai fusesem (dinspre Elvetia), cand am parcurs pe schiuri etapele 3-6 ale celebrei Haute-Route dintre capitalele alpine Chamonix si Zermatt.  Scurta vizita in Aosta capitala regiunii autonome  Vallee d’Aosta ( zona bilingva: italiana si franceza). In Aosta  mai fusesem, dar pe o vreme nepotrivita pentru foto. Ne impresioneaza din nou ruinele romane si bunul gust aflat la tot pasul.  Urcam apoi serpentinele spre  celebrul Col du Grand Saint Bernard -2.469 m . Despre el si Napoleon I si despre rasa de caini cu acelasi nume, la fel despre celelalte trecatori prin care am fost, puteti afla multe informatii interesante cu ajutorul lui „Nenea” Google !:-)

Coboram apoi in Bourg Saint Pierre – sat pe ai carui locuitori, Imparatul Napoleon i-a folosit in anul 1800 pentru a-si urca tunurile in trecatoarea Grand Saint  Bernard, inaintea rasunatoarei sale victorii de la Marengo. Locuitori pe care i-a  mintit, neplatindu-i, desi le promisese ! Apoi continuam pe sosele clasice (sa nu mai platim taxa de autostrada ) pe care mai fusesem, prin Martigny – Sion-Sierre- Visp (de unde se urca spre Zermatt sau Saas Fee) -Brig (de unde am urcat anul trecut spre pasul Simplon). In pragul serii ajungem la Gletsch, unde soseaua se bifurca si urca in sepentine ametitoare; unele spre stanga, spre Grimsel Pass-2.165m (am trecut in 2005 prin el *) si care acum e in umbra si altele spre dreapta , spre Furka Pass – 2.436 m., care e inca in soare. Sus in sa (pe unde am trecut si in 2005) si mai ales dincolo de ea, ne astepta ceaţa deasa. Campam in campingul de langa  prima localitate: Realp.( din 2013  acel camping nu mai există). 

Joi 15 sept. Dimineata insorita ! Nu ne putem abtine de a urca inapoi in Furka Pass. Peisaje de vis ! Oprim mereu in parcarile de pe marginea drumului sa ne imbătăm cu peisajul din jur. Asa am facut pe toate soselele din munti parcurse pana acum, asa  vom face si pe urmatoarele. O alta transalpina  incepe curand ; inainte de a intra in Andermatt, cotim  la dreapta . E celebrul Saint Gotthard, de fapt San Gottardo-2.108 m, caci ajunsi sus ni se raspunde in italiană: suntem in cantonul Ticino ! Am urcat pe soseaua veche, pavata cu piatra cubica. Pauza mai lunga desigur, apoi   coboram tot pe ea,  spre Bellinzona, capitala cantonului Ticino . Dar inainte de Bellinzona,  cotim la stanga urcand ( tot pe soseaua clasica construita intre 1821-1823, nu pe cea moderna ce trece prin tunel – realizate in 1967.) pana in pasul San Bernardino – 2.065 m, si constatam ca e unul dintre cele mai frumoase. Coboram apoi spre oraselul elvetian Splugen, de unde pornim spre dreapta in urcus spre sud, spre pasul Spluga – 2.113 m. Prin acest pas se trecea inca din antichitate ! Drumul de atunci pornea de mai jos de Splugen, din Thusis,  prin  chei dificile si spectaculoase pe  drumul Via Mala (=”drum rau”). Nume devenit celebru prin romanul lui John Knittel   publicat în anul 1934 si prin filmul „Via Mala” realizat in 1985 de regizorul Tom Toelle.

 Ne amintim ca prietenii  Irina si Laviniu Craciun le-au vizitat din intamplare in urma cu cativa ani ! Si ca mai apoi au avut ceva probleme cu vamesii elvetieni in Splugen Pass. Vamesi care acum nu mai exista…  Drumul ajungea  in Italia  la Isola ( si cel nou ajunge tot acolo)   prin Cheile  Cardinello, salbatice si spectaculoase si ele. Se estimeaza că în secolul al 19-lea pana la 2000 de catari  transportau in fiecare luna bunuri de la Munchen catre Milano peste Passso dello Spluga. Avem noroc de vreme faina si aici. Suntem iarasi la granita cu Italia. Ca si in pasul San Bernardino, suntem  „pe buricul Europei”, pe un important interfluviu, pe culmea ce desparte apele ce curg spre  fluviul Po si Adriatica, de cele care curg in Rin si Marea Nordului.  Din pasul Spluga (mai rar folosit de cand e tunel sub pasul San Bernardino)   coborim spre  Italia pe o sosea ingusta si ametitoare, realizata in anii ’30 prin locuri incredibile, pentru a „păcăli” sălbaticele chei amintite mai sus . Daca nu esti, acea sosea te va face in mod sigur un bun sofer ! Pacat ca nu am avut unghiuri si locuri din care sa o pozam, sa redam macar partial spectaculozitatea ei, care o depaseste cu mult pe a altor sosele alpine renumite !  Si pacat ca  nu am avut timp sa vizitam si Via Mala ** si Cheile Cardinello, ramane pe alta dată. Ajunsi la Isola, coboram mai departe spre Chiavenna, de unde, in vara trecuta am intrat in Elvetia spre Oberengadine, spre St.Moritz.  Dar acum ramanem in Italia. De la un colţ al lacului Como, cotim la stânga spre Sondrio (sosea clasica foarte aglomerata)- Tirano- Bormio. In satul Cepina, la cca 2 km de Bormio gasim campingul indicat pe harta.

Vineri 16 sept. Nu ne grabim, vrem sa fie in soare macar  partea de sus a „sarpelui asfaltic” ce urca in Pasul Stelvio/ Stielfer Joch – 2.758 m, al 2-lea din Europa, in care am mai urcat in 2005, dar din partea cealalta. Superb si aici. Dar mai intai ajungem in pasul Umbrail – 2.503 m, din care coboara o sosea spre stanga, spre  spre Elvetia. Cea pe care, in 2005, am intrat prima data, cu emotii in Tara Cantoanelor. Coboram o vreme spre Santa Maria ca si atunci, facem cateva poze si revenim pe „granita”. De unde mai urcam pana in Pasul Stelvio, plin si acum de masini, de motociclete, de oameni, de tarabe cu suveniruri. Noi insa si la urcare si la coborare, ii remarcam si ii admiram pe acei multi ciclisti de toate varstele, respectati si admirati de catre toti soferii.  Serpetinele sunt mai impresionante, mai „ametitoare” spre  Tirolul Italian- Alto Addige. Dubele si microbuzele, fac manevre faţă-spate pentru a putea lua curbele. Am aflat că din anul următor, aceasta sosea va fi cu taxa !

Din pacate e ultimul inalt „pas” din cele ce le aveam acum in plan ! In drum spre Merano admiram impresionantele livezi cu meri si viţă de vie, stiute de cand, in 2008  am trecut pe aici in  drum spre Dolomiti di Brenta. Acum nu urmam in sens invers traseul de atunci, adica spre stanga prin Jaufen pass-2.094 m si apoi prin pasul Brenner spre Innsbruck. Cotim la dreapta spre Bolzano, intram pe autostrada (nu se plateste pe un an ca in CH !, ci se plateste „pe tronsoane” ) , urcam pe ea spre stanga pana la Brixen/Bressanone, de unde platim si iesim spre dreapta catre Bruneck-Brunico. In   Toblach/Dobiacco, ne aducem aminte ca suntem „la doi pasi” de draga noastra Cortina – „regina Dolomitilor”. Intram apoi curand  in Austria. Unde, spre deosebire de Italia, exista parcari si pe marginea soselelor clasice. Ne oprim sa mancam ceva. Urmeaza Lienz, apoi la Spittal, intram pe autostrada austriaca: Villach-Klagenfurth- Graz. Unde ea coteste spre nord (spre Viena), o parasim si in prag de seara intram sa dormim  ca si dupa alte ture in Alpi, in campingul din oraşelul Furstenfeld. De unde stim ca in ziua urmatoare vom putea ajunge pana acasa, la Cluj. Ne vom opri putin la Budapesta sa-l imbratisam pe dragul nostru  Miki Gyongyosi, vechi camarad de ascensiuni cu coarda in Cheile Turzii si nu numai.

     Au fost si aceste 10 col-uri alpine „un altfel de munte”. Binecunoscutul nostru alpinist veteran Walter Kargel, a intitulat „Alpinism pe patru roţi” un capitol al ultimei sale cărti  !  Am condus cu placere,  nu ne depasea nimeni, nu trebuia sa depasim pe nimeni.  Am  vazut si admirat sate pitoresti, vai, lacuri, creste, varfuri. Am admirat mai ales calitatea soselelor, curatenia  din parcari si de pe langa ele,  faptul ca oamenii le folosesc pentru a admira muntele, pentru aajunge mai repede la munte si a porni apoi cu rucsacii in spinare PE Munte.  Adica cea ce ne place si noua.

Notă din decembrie 2013:

* In pasul Grimsel l-am parcat şi abandonat  pentru câteva zile pe ALP al nostru in vara 2012, si am revenit la el după o mult dorită tură printre crevase şi vârfuri ( urcand pe unele) ale grupului Berner Alpen, relatare alaturi .

**  În 2012 am parcurs  Via Mala  (  http://en.wikipedia.org/wiki/Viamala  ) şi am admirat acele locuri fascinante.  Relatare in „Prin Alpii Bernezi”.

 În decembrie 2013 pregătit o suită de imagini cu titlul identic cu al acestui articol. Am constatat că in cele 9 vacanţe ale noastre in Dolomiţi si Alpi de pana atunci, am trecut prin  51 de pas-uri, desigur prin unele de mai multe ori ! Şi nu prin toate pe vreme bună, deci nu din toate avem imagini. Dar avem din 30 !  Iar dintre acestea doar trei sunt sub 2.000 m: Brenner- 1.370 m, Forclaz-1.572 m si  Klausenpass- 1.950 m. In „compensaţie”, trei sunt peste 2.500.

Revenind la problemă, după vacanța din Alpi din 2018, putem afirma cu dovezi că cel puțin o dată am trecut prin cele 9 pasuri de peste 2.500 m și prin 40 de pas-uri de peste 2.000 m din Alpi și Dolomiți. Dar desigur am trecut prin alte multe pasuri cu altitudine sub 2.000 m, dar cu peisaje superbe în jur.

Normal ca nu toate pas-urile sunt la fel de „interesante”. Unele impresionează prin peisajul din jur. Amintesc  Grimsel, Col de Mt.Cenis, San Bernardino, Grand St.Bernard, Bernina, Fedaia, Fluela,  Passo del Gavia, Passo del Rombo/Trimmelsjoch., Nufenen, La altele e fascinanta soseaua care urca sau coboara din ele: Furka, Stelvio/Stilfserjoch, Col de l’Iseran, Spluga, Passo del Rombo.  Pitoresti  sunt vaile prin care urci spre/cobori din ele sau chei şi cascade pe afluenti ai acestora (Aareschluct, Via Mala, Roffaschlucht şi multe altele). Si pentru a scadea costurile, dar si pentru a putea opri mai des sa admiram si fotografiem peisajul, am evitat autostrazile si tunelele.  Asadar desi nu  toate sunt la fel de spectaculoase, toate bucură ochii şi sufletele mereu flămânde de peisaje care să arate grija faţă de natură, grijă şi respect pe care din pacate nu le  prea găsim în România; nu le au nici autorităţile şi nici majoritatea concetăţenilor….