Toamna pe Via Transilvanica – episodul 1.

Motto: ”O călătorie de o mie de mile începe cu un pas.”

                                                                                Lao Tzu

Noi Doi -Dinu și Marlene- am făcut primii pași pe superbul traseu de drumeție de 1400 km cu deja nume de legendă -VIA TRANSILVANICA- în ziua de sâmbătă 9 oct. 2021 ieșind la ora 11.00 pe poarta Mănăstirii Putna. Dar, desigur, noi n-am ajuns la Drobeta (dar vom ajunge cândva !), ci doar până la Sovata -365 km, unde am sosit miercuri 27 oct la ora 15. Am mărșăluit cu rucsaci de 18-19 kg în spinare timp de 18 zile, cam 20 km/zi (recordul 27 km), cu o zi de pauză la jumătatea perioadei la bunii prieteni și colegi de club, Călin și Olga Musteață, la Bistrița Bârgăului.  Pauză  nu  cerută de trupurile noastre de mult obișnuite cu ture lungi, ci necesară  pentru spălat și uscat hainele folosite până acolo și de vizitat și familia Doru Munteanu  din vecinătate, din Colibița. Am dormit 14 nopți în cortul nostru drag , dar și  4 în pensiuni sau la prieteni !

Știm că au mai parcurs și alții anumite etape ale VT cu dormit în cort. Într-un sat chiar ne-a spus o femeie că unii au montat corturile la ea în grădină.   Noi am cam evitat asta de teama câinilor care ne-ar fi lătrat toată noaptea. Ieșeam din sate, căci nu ne temen de sălbăticiuni  și nici de ”bau-bau” ! Pentru  cei care fac VT cu cortul, precizăm că nu trebuie să care multe alimente, se pot aproviziona  chiar zilnic din magazinele existente în  toate localitățile, cu excepția celor foarte mici.  Magazine destul de bine aprovizionate: pâine, lapte la cutie, zacuscă, gem-dulceață, zahăr, cașcaval, ouă, jumări și chiar legume-fructe. Dar de reținut că cele mai multe sunt închise cam între orele 10-17.

Credeți-ne că n-am evitat a merge ”clasic” din pensiune în pensiune din motive de zgârcenie ! Ci din dorința de a savura ”din plin” acest traseu de vis ! Adică nu doar ziua. N-am dorit să ne lipsim de a fi în natură și serile ”când se îngână ziua cu noaptea”, și nopțile când se aude ”acea muzică  numită Liniște” care ne lipsește între betoanele  unde ne-a aruncat Viața,  și diminețile ”când se crapă de ziua”.  Ne era dor nu doar de melodia  Liniște, ci și de alte muzici ale naturii: sunetele arcușului vânt pe harfe de cetini, tânguirea tălăngilor pe căi, susurul pârâului vecin, chemări tainice ale animalelor pădurii sau și banalul ”sforăit” al primusului care pregătește cina caldă… Acele seri, nopți și dimineți îmi aminteau de copilărie când pe drumuri și poteci înierbate, bunicul obișnuia să hotărască să mergem desculți: -”Numai așa simți ce-ți spune Pământul !”, referindu-se la acesta ca la  un înțelept !  Dormind  în cort, parcă simțeam și noi mai clar ce ne spunea Via Transilvanica !

365 km cu cort cu toate cele necesare în spinare și  -eu, Dinu-  intrat bine în deceniul 9 al vieții ?  Da, se poate, sunt sănătos ”tun” și dacă pot încă merge pe munte, ar fi păcat să joc sah sau să stau la ”tembelizor” ! Am  făcut multe ture lungi cu bagaj mare în spinare, chiar și în ultimii ani. De ex. – în 2017,  Creasta Meridionalilor de la Herculane la Valea Prahovei – ce coincidență ! tot 365 km dar cu mai mare diferență de nivel pozitivă: 20.000 m D+ și tot în 19 zile. Iar în săptămâna de după  mult aștepatea relaxare a carantinării 190 km în 8 zile prin blânzii Apuseni. În plus , din 2014 încoace am parcurs multe din renumitele ”Grandes Routes” din Alpi- ture de lung parcurs fie în circuit fie ca VT-ul. Primul, în 2014,  a fost celebrul TMB-Tour du Mont Blanc, apoi alte vreo cinci  similare, de cam 200 km. Și tot cu cortul deși puțini fac asta, de fapt teoretic  nu e voie, dar se tolerează ! Vedeți la:  http://www.dinumititeanu.ro/TMB%201. Deși acolo se merge din cabană în cabană, ceea ce e altceva decât la noi ! Căci  știi că la toate cabanele găsești doar oameni veniți ”să facă munte”, nu să facă un chef la înălțime.  Confrați întru pasiune care după limbaj ne credeau italieni, se mirau apoi aflând că suntem români și mai ales se mirau de ce ture și de ce ascensiuni am făcut noi prin ”munții lor”!  În Alpi mergeam cu cortul în ture de lung parcurs. Dar în ascensiuni pe patrumiari dormeam desigur în cabane, unde ne simțeam ”acasă”, așa cum am dori să ne simțim și în cele din Carpați pe care le evităm de câteva decenii. Marele alpinist-poet al Alpilor care a fost Gaston Rebuffat, scria ”Serile petrecute în cabane sunt printre cele mai plăcute momente ale unei ascensiuni în Alpi”. Și așa este, de la toate cabanele din Alpi (numite de francezi, italieni și spanioli ”refugii”),  clasice sau moderne, avem plăcute amintiri.

La noi nici în pensiuni nu poți ști ce vecini de apartament vei avea, căci mulți vin în grup ”să se simtă bine”. Am telefonat de ex. la pensiunea Poienița din Deleni- recomandată în ghidul Via Transilvanica, doream să dormim la ei și să facem câte un duș. ”Duș ați putea face, dar de dormit nu cred că veți putea, avem un grup (era sâmbătă seara ! ) care vor face chef până spre dimineață.”  Așa că ne-am oprit la Casa Parohială a bisericii reformate din Brâncovenești, unde am făcut și duș, unde am avut liniște și unde se afla și ștampila.  Într-o seară anterioară montaserăm cortul pe gazonul din curtea bisericii evanghelice din satul Jeica. Și acolo am putut face duș și se afla ștampila !  În Monor însă se afla la Primăria care era încuiată și am avut noroc cu  o vânzătoare de la un magazin alimentar din vecinătate care era rudă cu viceprimarul.  Însă dacă n-am fi găsit 1-2 ștampile, am fi apelat la Tășuleasa care le au pe toate și ni le-ar fi trimis scanate sau în plic pe o hârtie de unde să le decupăm și să le lipim în carnet ! 

Poate că în acest stil de mers sute de km cu bagaj mare în spinare e și puțin masochism ! Asta îmi amintește de o zicere a lui Miși Szalma: ”La alpinistu place să chinuie la el !” Dar dacă acest fel de a merge pe munte e un mod de viață, e simplu: rucsacul e parte anatomică a corpului  unui montaniard, ca ficatul sau splina !  În plus, noi afirmăm că trupul trebuie să fie sclavul sufletului ! Oboseala trece, frumoaselel amintiri rămân !

De ce octombrie ?  Trebuia să mergem o lună- în septembrie- în Pirinei, dar n-a fost să fie. Pe de altă parte, în octombrie, deși zilele sunt mai scurte,  vremea e mai stabilă, nu așa de capricioasă ca vara. Nu riscam călduri mari, pâraie de transpirație pe spinare, sete  și  ploi torențiale, noroaie scârboase.  Iar temperaturile nocturne negative cu doar -2-4 gr.C din câteva nopți, n-au au fost o problemă  pentru noi care în multe ierni am dormit în cort și când afară erau -15-22gr.C ! Vedeți dacă vreți: http://www.dinumititeanu.ro/Cu-cortul-iarna. În plus peisajele erau îmbrăcate în fainele haine colorate ale toamnei ! Am beneficiat de vreme mai ales bună, cu excepția celei de a 3-a zile, miercuri 13 oct. când era prognozată ploaie.   Am aștetat-o în cort după ieșirea din satul Sadova, pe o pajiște de pe valea Plaiul Ioanei,  dar nu mai venea ! Așa că pe la prânz l-am strâns și am pornit, ceea ce a dus la decalarea etapelor, treceam pe la prânz prin localitățile destinate în ghid a fi ”halte de noapte”: De ex în Vatra Dornei unde ne-am bucurat ca ”omul cu ștampila” să fie vechiul prieten Petru Ariciuc- șeful Salvamontului ! La fel, tot la prânz am ajuns la Sediul Tășuleasa unde am făcut doar o plăcută și instructivă pauză de două ore , unde am avut norocul să-i găsim acasă și pe cei doi ”uriași”  Alin și Tibi Ușeriu ! Ceață era uneori doar în primele ore. Apoi vremea s-a îmbunătățit treptat, devenind excelentă. Nu ne-a plouat mai deloc. Deși în poze ne veți vedea cu protecțiile de rucsaci, ele erau folosite mai ales ca pete de culoare cerute de aparatul foto !  Brumă în cam jumătate dintre  dimineți, căci temperaturile erau noaptea -2-4 grade.

Două serii  de puternice sentimente ne-a produs acest periplu:

– o imensă admirație pentru cei care au gândit și realizat acest traseu: frații Ușeriu și cei din jurul lor. Admirație pentru munca imensă depusă, pentru strădania ce am constatat-o zilnic de a ne purta cât mai mult posibil pe drumuri clasice de munte și pe poteci și cât mai puțin posibil pe drumuri forestiere și pe șosele asfaltate.  Ne-au purtat și prin sate faine, cu case moderne, dar și prin sătuce și cătune ”rupte din povești” în care constatam mereu dovezi de omenie. Îndrăgitele semne T ne ghidau fără greș, iar în puține locuri unde am avut mici probleme de orientare, de vină erau acele ”uscături din orice pădure”, acei neoameni care au vandalizat marcaje, mai ales săgețile de pe stâlpi. Acele T-uri și borne ne aminteau de faina impresie ce ne-o făcuse sediul Tășuleasa de la Piatra Fântânele și de calda primire.  Ne-au impresionat zecile de borne de andezit – multe dintre ele  fiind și câte o mică operă  de artă- care așteptau a fi duse și montate  în zona încă ”în lucru”-Terra Dacica.  Aceste borne ne deveniseră dragi prieteni, le consideram ca pe voluntarii de pe traseul unui  maraton care aplaudă și încurajează concurenții, le alungă singurătatea… Ne uimea tenacitatea cu care le-au dus în locuri incredibile, unde nu avea acces niciun vehicul, eventual doar ”un cal-putere” -cum ne explicase Alin  la  sediul Tășuleasa Social. Acel fain ”Base camp” – al acestui ”Everest”- care nu e situat la debutul ”ascensiunii”, ci după 8 etape, să le putem mulțumi, să îi putem felicita, să putem discuta despre traseu în cunoștință de cauză !

– a doua serie de sentimente puternice ni le-au produs frumusețea peisajului prin care ne purta acel ”fir al Ariadnei” reprezentat de dragile T-uri, de borne și de aplicațiile din telefon și explozia de culoare a Toamnei. Numeroasele păduri de fag și de stejar, mestecenii, scorușii, cireșii, blândele raze ale soarelui, ofereau zilnic adevărate spectacole de lumină și culoare.  Regretăm că n-am văzut decât 2-3 zade  și nici acelea nu erau încă în  culoarea care arată ”gelozia” lor pe celelalte surate conifere ! Noi -care nu ne temem de câinii ciobanilor ( vedeți http://www.dinumititeanu.ro/Cainii-ciobanilor )- ne-am bucurat să întâlnim multe turme pe acele faine pășuni aflate la mică altitudine. Nouă ne place să ne oprim de vorbă cu ciobanii;  erau și dornici a mai vorbi cu cineva, erau curioși de unde venim și unde mergem și mai ales ”de ce” ! Mulți mai văzuseră ”domni” pe traseul de care le povesteam. Și sătenii, mai ales cei din sate mai mici, mai depărtate  de tăvălugul globalizării,  erau curioși, prietenoși, ospitalieri.  Ex. familia Daniel Pop din satul Toaca și proprietarul pensiunii ”Cașva Village Guesthouse”, ne-au oferit borcane cu zacuscă sau dulceață, fructe. Apropo de aceste cadouri: ne-am aminitit că zacusca a fost principapul aliment în timpul  fenomenalei  curse a irlandezului Peter Hurley dintre Săpânța și București, cu cazare și mâncare  bazate doar pe ospitalitatea românească ! (http://www.dinumititeanu.ro/Peter%20Hurley). Dl. Gavril Oltean și soția sa , patronii pensiunii ”Casa Țărănească” din Petriș  pe iarba cărora ne montasem cortul, au refuzat să le plătim laptele ”adevărat” de la vacile fermei lor, lapte  pe care ni-l și fierseseră.  Alții ne-au dat apa necesară seara: fam. Lucian Morărescu din Tătaru și fam.Toader Galben de la obârșia văii Lăzăroaia.  Cu unii am făcut schimb de numere de telefon, le vom mai da semne de viață, le vom mai mulțumi  că ne-au dovedit că ”nu suntem americani să  facem  totul pe bani” -cum le spun eu unora care – pe marginea șoselelor- îmi fac semn ”ia-mă nene” și vor la coborâre să se revanșeze cu câțiva leuți ! Apropo, nici doamna Suceava, proprietara pensiunii Casa Andreea aflată amonte de Brădățelu și proprietarul pensiunii Vandor din Câmpul Cetății nu au acceptat plata pentru montarea cortului pe gazonul lor. Foarte amabil cu noi a fost și patronul Restaurantului Mestecăniș (Marius ?) unde am mâncat de amiază. Aflând de la chelnăriță că parcurgem Via, a venit să stăm la povești și ne-a oferit reducere 10% cum e scris și în Ghidul Viei ! Ospitalieri erau și merii și nucii, care în multe locuri nu mai aveau stăpâni, parcă ne rugau să ne servim. Confrații întru pasiune care au parcurs tronsoane ale VT în alte anotimpuri au avut alte bucurii, cum aflam din entuziasta și poetica descriere a traseului pe care o aveam în telefon:  acel verde bacovian al primăverii -”verde crud, verde crud, te mai văd, te mai aud…”, oameni la muncile câmpului, văcuțe păscând, flori în iarbă, pomi înfloriți, răcoarea din păduri, apă din ciurgaie (acum multe secate), frăguțe, zmeură, mure… 

Toate etapele VT sunt faine sau cu tronsoane faine. Nouă ne-au plăcut cel mai mult etapele:  Sucevița- Vatra Modoviței- Sadova, zona Poiana Stampei-Pasul  Grădinița,  Drumul  Roman dintre Sediul Tășuleasa și Valea Lăzăroaia, Bistrița Bârgăului-Petriș,  Cașva-Brădățel.   Cele mai faine locuri de cort, au fost  cele de la înălțime: vf. Tătaru de dinainte de coborârea spre Pasul  Grădinița și cel de pe o faină pășune și de lângă un binefăcător izvor dintre satele Poiana Cătunenilor și Ciosa, sub varful Păltineasa, înainte de a ajunge la Sediul Tășuleasa. Căci majoritatea locurilor de cort erau în fânațe de după satul în care Marlene căuta pensiunea sau alt loc unde era ștampila de aplicat în ”Carnetul drumețului pe Via Transilvanica” achiziționat în Putna  și în ”jurnalul de bord” al ei  în care scria ceva  în fiecare seară. 

Desigur n-am avut timp de vizitat castele, muzee. Am admirat și fotografiat vechile bisericuțe de lemn din Petriș și din Săcalu de Pădure . În Petriș am intrat în fosta biserică săsească, cumpărată și folosită acum de comunitatea ortodoxă, dar păstrată intactă și în cea evnghelică din Jeica, lângă care ne-am montat cortul !  Pe unele ”obiective turistice” le știam din alte treceri pe acolo, altele le-am amânat pentru ture auto speciale, mai ales pe Valea Gurghiului pe care nu fuseserăm până acum.  Dar ne-am bucurat să revedem vechi și dragi prieteni: huțulul de poveste Casian Balabasciuc din Moldovița – fost inginer silvic, scriitor, poet, etnograf, cu intervenții  interesante pe FB și videoclipuri pe Youtube, la care în ”Casa cu meri” am dormit în a 2-a noapte, pe Olga și Călin Musteață, amintiți la începutul relatării, pe Doru Munteanu din Colibița care a venit după noi în ziua noastră de pauză și la care -în superba sa casă-pensiune ”ca din Muzeul Satului”- ne-am reamintit de faine ture pe schiuri prin zonă cu el, cu soția sa Mirela și cu prietenii Liviu Nechiti -salvamontist din Năsăud și geograful ghid montan clujean Arnold Kadar.  Doru ne-a povestit (și ne confirmaseră asta și cei de la Tășuleasa) că pentru etapele din Bucovina ale VT a oferit multe sfaturi organizatorilor, el cunoscând bine zona Obcinelor și Bârgaielor, din vacanțe de iarnă cu englezi pe schiuri de tură cu plecare din Putna.  Mai amintim de un prieten pasionat montaniard  -tizul meu Dinu Boghez din Vâlcea-  pentru care, luni 25 oct., între orele 9.30-10 am aprins două lumânări și am păstrat momente lungi de reculegere lângă o bornă de pe VT, într-un loc care i-ar fi plăcut și lui !  Atunci, cum aflaserăm de la draga sa fiică Floriana, trupul lui  Dinu era condus pe ultimul său drum pământean. Însă sufletul său plutea deja pe deasupra Carpaților pe care i-a iubit atât de mult ! Iar CV-ul său montan de pe blogul meu, din păcate  trebuie să-l mut de la ”Veterani ai muntelui” la ”In Memoriam” ! http://www.dinumititeanu.ro/Dinu-Boghez. Cei care i-am citit frumoasele relatări de ture risipite cu dărnicie prin reviste sau pe captivantul său blog http://dinuboghez.blogspot.com/ nu-l vom putea uita  !

Câțiva buni prieteni , cărora le anunțasem ”temerarul plan”, ”ne însoțeau”, le comunicam mereu pe unde suntem și ne încurajau cu sms-uri. Pe unii i-am amintit mai sus. Printre ei a fost  și dragul nostru naș Gheo Sînpetrean, care și el ne urmărea zilnic cu gândul și pe harta VT și ne trimitea și el sms-uri care ne bucurau. El ne-a așteptat la Sovata și ne-a făcut ”poze de vârf” în fața biroului Centrului de Informare Turistică, dar pe  care nu figurează și numele Sovata !  Ne aștepta să ne ducă acasă, nu la reanimare ! Căci eram ”în formă”, am mai fi putut face câteva etape din Terra Siculorum din care făcuserăm doar una, mai ales că vremea era super-faină. Dar eram setați să ne oprim la Sovata, căci   concediul Marlenei se termina. Gheo, fără să-l rugăm noi, ne-a promis că  atunci când vom dori ca din Sovata să continuăm VT prin Terra Siculorum  și prin Terra Saxonum, ne va readuce aici ! Își dăduse și el seama că Via Transilvanica creează dependență !  

La ducere am folosit trenul de noapte, vagon de dormit Cluj-Suceava, apoi un tren personal  (frigider !) până la Putna. Am revizitat a n-a oară ctitoria lui Ștefan cel Mare și apoi am plecat optimiști în lungul nostru periplu, convinși că vom ajunge la final. Căci niciodată nu ne-am făcut planuri irealizabile, iar turele noastre nu sunt ”aventuri” -cum își numesc unii chiar banale drumeții pe munte, deoarece  nu ne bazăm pe noroc !  Și n-au nimic cu adrenalina din turele cu care se laudă unii, noi nu  riscăm, nu vrem s-o provocăm în vreun fel pe ”doamna cu coasa” ! Și deceniile de mers pe munte ne ajută să nu ne temen de câini, de urși, de alte animale. Știm prea bine că deși despre urși se scrie că sunt omnivori, acest termen nu indică faptul că se hrănesc cu carne de om !  Ei caută doar alte alimente și mai ales noaptea, cum ne spuseseră unii localnici  Nu ne dotăm cu spray-uri și alte asemenea ”diazepame”, sau cu ”pocnitori”, ci doar evităm ”a da nas-în nas” cu ursul, ceea ce l-ar face să creadă că e atacat !  Vedeți : http://www.dinumititeanu.ro/Ursii-si-lupii-un-pericol-in-munti-%3F -articol de pe blogul meu citit de peste 35.000 de oameni !!! – dovadă cât de frică le e multora de urși și lupi !  Cum le e frică unora și de vaccin…

N-am  avut pe traseu  întâlniri cu urșii (am văzut doar urme în noroi), ci doar cu desele avertismente  de pe traseu de riscul întâlnirii cu ei: ”Beware of bears after sunset !”. Avertismente care îi stresează și mai tare pe cei fricoși ! Și argument  ca  ei, care parcurg VT fără a vedea vreun urs, să se laude mai apoi ce ”curajoși” au fost sau câtă adrenalină ”au simțit”!  Dar am avut unele întâlniri-surpriză. Un exemplu: În broșura-ghid Via Transilvanica, la descrierea etapei Vatra Moldoviței- Sadova e scris: ”…se ajunge la golul alpin (plin de tranșee nesemnalate în descriere) unde se înalță o cruce ridicată în memoria unui soldat necunoscut căzut în al 2-lea război mondial și al cărui trup a fost găsit de un țăran din zonă și reîngropat în acest loc” !  Noi urcaserăm din sătucul Spărturi prin pășuni de vis, iar înainte de a intra în pădure, l-am cunoscut  pe un sprinten huțul din satul Paltinu în vârstă de 89 de ani (îl puteți vdea într-o poză) , care ne-a povestit că el era ”băietan” când în anii ’50, în golul alpin al vf. Cremenești ( aflat nu departe de vf. Jorești al Obcinei Feredeului) în care vom ieși după traversarea pădurii, el și bunicul său au dat de oasele dezvelite de vreme și poate de animale ale acelui soldat înmormântat probabil în grabă de camarazi. Au cărat bolovani și pământ să repare mormântul și i-au pus o cruce de lemn, care -spunem noi- acum ar trebui reabilitată !  Lângă ultima gospodărie de vară (căsuță+ grajd) unde l-am cunoscut și pozat pe ”băietanul” din anii ’50, huțulul Nicolae Macovei, zis Nițucă,  am remarcat ca fiind ceva deosebit o… fântână funcțională, cu găleată-lanț-roată, fântână destul de adâncă și bine ”clădită” cu lespezi de piatră ! Ne imaginam câtă muncă a fost depusă pentru acea sursă de apă ! Cum ne-am  imaginat și munca efectuată și viața grea a soldaților care în primul război mondial, în golul alpin de  lângă crucea  amintită, au muncit săpând tranșee în acel sol pietros și au trăit săptămâni în ele. Tranșee existente pe toate culmile din Obcine și nu numai, multe ”reabilitate” sau realizate și folosite în al 2-lea război mondial.

Câțiva români,  drumeți pasionați, chiar și străini, au parcurs în întregime Via Transilvanica. Dovadă ”că nu s-au plictisit”, nu au găsit motive să renunțe ! 

Deocamdată expresia  ”în întregime” are  3 înțelesuri:

– Tot traseul conceput: Putna- Drobeta = 1.400 km  – Tibi Ușeriu, Razvan Sprivac, Cristian Ștefănescu, Gabriel Bogdan cu..,  apoi nemțoaica Christine Thürmer !

– Tot traseul marcat deja  Putna- Micăsasa + Terra Banatica = 1.050 km  – Cornel Vișan, Daniel Moise și ?…

– Prima jumătate continuă: Putna- Micăsasa = 750 km. – Ionuț Cocoloș , Anca Iosif , Claudia Opriș și, ……

 Ar fi bine ca organizatorii să aibă undeva o evidență a finaliștilor, accesibilă curioșilor, așa cum este una cu alpiniștii care au urcat pe Everest, cum este cu cei care au urcat pe toți cei 82 patrumiari ai Alpilor, etc. Și sperând că nu va trișa nimeni (etape neparcurse, folosirea de  mijloace motorizate…), gesturi care l-ar descalifica pe mincinos în fața propriei lui conștiințe. 

Noi ne dorim desigur să parcurgem toți cei 1400 km ai Viei !   Dar deocamdată ne gândim la următoarele două etape: Terra Siculorum  și Terra Saxonum- 340 km,  cortul nostru drag. Probabil ”în două reprize”.  Când ?  Probabil  în iarna asta,  cu dormit tot cortul nostru drag, din păcate  nu pe schiuri , din lipsa zăpezii suficiente !

Porniți pe Via Transilvanica cu inima curată, cu sufletul deschis, avid de frumos și nu veți fi dezamăgiți ! Noi ne imaginăm deja și ne planificăm viitoarele tronsoane, căci ”mai e mult până departe”, bucuroși că încă nu putem spune ” A fost foarte fain, păcat că s-a terminat” !  În mod sigur imaginile de pe carteluța foto nu vor putea fi la fel de faine ca cele pe care le-am cules în suflete.  

Am admirat întotdeauna pe pasionații ”care fac mult munte” ! Dar recunosc acum că admirația pentru cei de la  Tășuleasa -care și fac mult PENTRU MUNTE, pentru noi care iubim cu pasiune Muntele-  e mult mai mare !  Pentru ideile, pentru munca lor, pentru altruismul lor, mă înclin adânc în fața acestor OAMENI  !

Șase albume foto, cam 200 de imagini la :  https://foto.dinumititeanu.ro/2021/11/30/via-transilvanica/ 

10 ian 2022:  În 2 ian am sosit dintr-o nouă parcurgere pe Via: Terra Saxonum – 220 km în 13 zile între Archita și Blaj, cu 8 nopți în cort și 4 în pensiunI Relatare și albume foto alături !

 30 apr.2022: În  vacanța de Paști -22-28 aprilie- în -7 zile  am parcurs Terra Siculorum: Sovata- Archita – 142 km. (Prima etapă din Terra Siculorum: Câmpu Cetății – Sovata o parcurseserăm în tura din         toamnă !).  Relatare și albume foto alături ! 

Acum avem parcurși 727 km de la Putna la Blaj, în 38 de zile. Deci cam jumătate din Via Transilvanica. Sperăm ca peste un an, după vacanța de Paști 2023, să figurăm și noi printre ”integraliști”.