VT: Terra Dacica din jud HD- episodul 6

Noi nu am putut parcurge ”dintr-un foc” cei 1400 km, ci în șase episoade: două de câte 18 zile în octombrie 2021 și octombrie 2022, două mai scurte în vacanțele de Crăciun 2021 și 2022 și alte două în vacanțele de Paști 2022 și 2023. Și nu în ordine, ci ”pe sărite”: 1. Bucovina și Ținutul de Sus, 2. Terra Saxonum, 3. Terra Siculorum, 4. Terra Banatica și Terra Romana, 5. Terra Dacica -AB, 6. Terra Dacica -HD.

Joi 20 aprilie 2023 -după 138 km în 7 zile de mers, cu 6 nopți în cort am ajuns la adevăratul -pentru noi- Final de Cale Bună: am încheiat cei 1400 km ai Viei Transilvanica la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Căci la finalul de la Dunăre ajunseserăm în ziua de joi 27 octombrie 2022, după 372 km în 18 zile după plecarea de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana, unde acum ”am încheiat cercul” ! Dar ”săriserăm” peste tronsonul prin Terra Dacica pe care l-am parcurs în vacanțele de Crăciun 2022 și de Paști 2023.

Ziua 1-a. Vineri 14 apr. -Vinerea Mare ! La 7.40 am plecat cu trenul din Cluj, la 10.35 am coborât la Șibot, de unde un taxi comandat din vreme, ne-a dus cei 12 km până în Cugir, la barul ”Turist café – al lui Billy”- care are pereții plini de faine fotografii de peisaje din toată România realizate de ”barmanul om de munte”. Acolo ne așteptau ”dacii” Vasile Dumitru și Adrian Frățilă, mândri că Drumul care Unește trece și prin urbea lor de la poalele Singidavei. Timpul de povești a fost scurt, așa că dragii noștri prieteni , începând de la ora prânzului, ne-au însoțit vreo oră, pe străduțe și pe urcarea spre fosta cetate dacică ”a lor”, la faina terasă înierbată de sub Dealul Cetății, unde în fiecare toamnă, de Sf. Andrei are loc evenimentul devenit deja tradiție „Focul Lupului Alb” ! După despărțire, pe urcușul care urma, ne-a ajuns în fugă maratonistul Romeo Bradu, pe care îl cunoscusem la finalul din Cugir al etapei a 5-a, să ne salute și să ne ureze Cale Bună și în etapa asta. Un gest de neuitat ! Am ajuns curând la Crucea Romoșelului, la granița AB-HD. O vreme pe asfalt, apoi după Romoșel de drum forestier, ajungem seara în satul risipit Ciungu Mare- cap de etapă în ghidul VT. Pe drum ne depășiseră multe mașini 4×4, care -am aflat mai apoi- veneau de la slujba religioasă de la biserica din Romoșel; Ciungu Mare n-are nici biserică și nici școală. Scurtă dar plăcută pauză la fam. Uritoiu, unde ne aplicăm ștampila VT, ne aprovizionăm cu lapte și apă și mai urcăm 10 minute într-un luminiș la marginea pădurii să ne montăm cortul. Bilanțul zilei 16,5 km, 8h30min.

Ziua a 2-a. Sâmbăta 15 apr. Pe drumuri forestiere, pe ”văi ca-n povești”: Ciungu Mare- Valea Rea- Valea Sibișel -Schitul Măgureni, 16 km. Schit cu 5 măicuțe, aflat pe un deal cu vederi largi în toate direcțiile. Satul e părăsit, dar mai sunt case care par case de vacanță și o ”pensiune” chiar lângă schit, unde se află și ștampila VT pe care noi ”am ratat-o”. Ajunseserăm aici devreme, la ora 16.00. Ne-am montat cortul pe vârful deluțului din fața schitului și ne-am odihnit până la ora 23.30 când am coborât la Sfânta Slujbă de Înviere: atmosferă faină, intimă: Preotul cu barbă de patriarh, cele 5 călugărițe și 10-15 mireni, mai ales femei. Recunoaștem că nu am rămas până la sfârșitul slujbei…

Ziua a 3-a. Duminică 16 apr. Prima Zi de Paște. Schitul Măgureni – Sarmizegetusa Regia- Grădiștea de Munte – 25,8 km. La ora 7.50 pornim în coborâre 700 m până în vale la traseul VT. Apoi vreo 2 km pe vale, după care pe un vechi drum forestier cam pe curbă de nivel, spre final în ușoară coborâre ajungem după 15 km -nu 9 cum scrie undeva !- la Sarmizegetusa Regia, unde, desigur, mai fuseserăm. De două ori tot per pedes ( o dată cu Radu al meu, a 2-a oară cu Marlene) venind pe culmi de la Păltinișul de Sibiu peste Pătru-Șureanu. Iar mai de curând cu mașina dinspre Orăștie, urcând per pedes la alte ruine dacice și la Dealul cu lușcuțe. Am mărșăluit apoi vreo 5 km pe asfalt până la pensiunea Popasul Dacilor unde am făcut o pauză de masă și am aplicat ștampila VT + încă vreo 2 km până unde traseul VT părăsește valea și șoseaua. Acolo am montat cortul pe o pajiște dintre cele câteva case.

Ziua a 4-a. Luni 17 apr. Grădiștea de Munte- Prihodiște- Poiana Omului- Lunca Ponorici- Fundătura Ponorului. 16 km. La ora 8.00 pornim; dar nefiind foarte atenți la marcaje și derutați de cuvintele citite aseară ”drum forestier”, porniserăm greșit ! Trebuie trecut podețul peste pârâu, și apoi imediat la stânga – prin curtea unui localnic și pe un slab drumeag, o vreme pe lângă pârâu, apoi spre culmea din dreapta pe un ”drum de pădure” în serpentine- numit de noi ”drumul cu salamandre”; am numărat 24 exemplare pe distanța de cam 1 km. Ajunși sus, în culme la fosta școală Prihodiște, nu mai parcurgem cei 4+4 km spre Târsa, prin care am fost de multe ori, ci cotim la stânga prin pădure spre Poiana Omului, o veche și dragă ”cunoștință” din ture trecute fie în circuit, fie ca azi, prin poiene superbe, spre Lunca Ponorici și ”Palma lui Dumnezeu”- ținta zilei de azi. Pe la ora 17.00 ne montăm cortul ”pe locul nostru” unde îl mai montaserăm de vreo 5-6 ori în ture mult dorite în acest ”Colț de Rai” -acum fără locatari. Încă n-au urcat, nici cei cu ștampila. Loc din care tocmai plecau vreo 6-7 agresori călări pe mulți cai-putere, cu zgomotele și dârele de fum puturos aferente. De ce oare nu le lasă lângă pădure și să parcurgă per pedes câteva sute de metri prin acest sanctuar ?

Ziua a 5-a, marți 18 apr: Fundătura Ponorului – Federi – Ohaba Ponor – Ponor – Râu Bărbat – Hobița – Șerel – 23 km. Dăm telefoane în Federi pentru ștampila etapei, răspunde doar o doamnă care ne spune ca traseul trece departe de casa ei, așa că renunțăm, cum renunțasem și la Măgureni. Traseu ”fără istorie”- din sat în sat, mai ales pe asfalt, dar nu numai. Ștampilă la Hobița. Ne-a surprins apoi ulița ”interminabilă” din satul Șerel și cantitatea de piatră – mai ales de râu, bolovani rotunzi, din zidurile curților și caselor ! Seara am montat cortul pe o faină pajiște dintre satele Șerel și Râu Mic. Liniște, pace.

Ziua a 6-a, miercuri 19 apr. Râu Mic- Paroș- Peștera- Cetatea Mălăiești- Nucșoara – Dealul cu ramificația spre Cetatea Colți. 18 km. Ne-a surprins plăcut Cetatea Mălăiești fain renovată și multe case noi, faine în Nucșoara, unde am primit ștampila la pensiunea ”La Moșu în Retezat”. Foarte fain, cu priveliști faine drumul ”în agrafă” de după viaductul din amonte de Nucșoara. Superb locul unde am montat cortul, de unde și seara și noaptea am avut priveliște spre satele din Țara Hațegului. Loc numit de Marlene ”Loja Țării Hațegului”.

Ziua a 7-a, joi 20 apr. Loja Țării Hațegului”- Ostrovel -Brazi- Clopotiva- Sarmizegetusa Ulpia Traiana. 21 km. Trezire cu cântec de păsări, ca și în alte dimineți. Pauză de o oră în satul Brazi la familia Bona- părinții unui fost drag coleg de club și de drumeții aflat acum în Elveția. Ne mai opriserăm și chiar mai dormiserăm la ei în ture ale noastre prin Țarcu, Godeanu, Retezat. Faină pensiune și-au ridicat lângă casă, speră să aibă și clienți de pe Via. Seara ajungem în Sarmizegetusa Ulpia Traiana și ne cazăm în pensiunea Britonia unde avem o plăcută discuție cu gazda- frumoasa doamnă Eliza- revenită din Anglia după 20 de ani !

Despre vreme: a fost nesperat de bună ! Nici frig, nici cald. Noroaie doar pe câteva porțiuni scurte ! Ploaie- de fapt ploicele doar în câteva reprize scurte, de obicei alungate de pelerina îmbrăcată mai rapid de Marlene. Altele doar ne speriau și ne ocoleau, unele doar noaptea. Apă ne luam din localitatea după care știam că ne vom monta cortul. Nici acum, la fel ca în turele trecute nu am răbdat sete de care se plângeau unii în relatări, unii care nu aveau bagaje mari ca ale noastre.

Ziua a 8-a, vineri 21 apr. O plăcută surpriză: Sosește din Hunedoara dragul nostru prieten Eugen Roman- care în octombrie ne însoțise pe Via prin Terra Romana, el ne făcuse pozele la bornele finale de la Dunăre. După câteva minute sosește de la Cluj și dragul nostru naș Gheo Sînpetrean, primii oameni care ne îmbrățișează la Final de Cale Bună. Dar… de fapt nu e aici finalul, mai avem de parcurs o bucată din traseul VT care oarecum înconjoară satul.Deci ne deplasăm conduși de T-uri spre terasamentul fostei linii ferate demontate în 1978 și apoi pe el până la 200 m după fost gară, la borna cu chipul lui Avram Iancu. Acum ultima bornă ”a noastră”, dar care în duminica de 9 oct, a 2-a zi după marea și frumoasa sărbătoare ”Via Transilvanica Day” de la Alba Iulia, a fost prima bornă din traseul de atunci început aici și terminat la Dunăre. Acolo unde Prințul Carol a pus prima dată piciorul pe pământul românesc.

Nu știu dacă viitorul Rege al României a îngenunchiat atunci sau nu pentru a săruta pământul românesc, știu că eu aș fi făcut-o ! Ajunși aici la borna VT finală pentru noi, ne-am dat jos rucsacii din spinare, am îngenunchiat lângă borna cu chipul lui Avram Iancu, ne-am lipit frunțile de pământul înierbat. Și nu mai știu dacă mai apoi sau mai înainte mi-am amintit de un superb titlu de carte al Ilenei Vulpescu ”Sărută pământul acesta”. Apoi ne-am ridicat să ne îmbrățișăm, să îmbrățișăm borna, să ne fluturăm brațele de bucurie, să ne bucurăm de îmbrățișările celor doi buni prieteni veniți special să fie părtași la bucuria noastră. Gestul a fost scurt, simbolic, dar sentimentele induse de moment au fost profunde și rămân durabile. Cum durabile ne vor fi amintirile și sentimentele de profundă admirație și recunoștință pentru Alin și Tibi Ușeriu și cei din jurul lor !

Am revenit apoi la ruinele Amfiteatrului Roman – acum devenite șantier și am vizitat Muzeul Arheologic unde am făcut o vizită și am ascultat o interesantă incursiune în istoria antică făcută de dl. Băeștean, doctor în arheoogie. Ne-a uimit și prin felul cum vorbea de marea sa pasiune pentru ce a făcut și face. De la Domnia Sa am aflat că pe la 1.300 vechea capitală decăzuse mult,că satul care se întindea acum în zonă se numea Britonia, iar -probabil după invazia slavilor- s-a numit Grădiște (grad= cetate) până în anul 1941, când marele arheoog Constantin Daicoviciu a propus schimbarea numelui în Samizegetusa ..

Scriam cândva că 3-5 etape parcurse oriunde pe Via, creează dependență. Vei dori s-o termini ! Adică după ce la Putna ai sărutat pe frunte această Fată Frumoasă, să dorești să vezi și cum Dunărea îi sărută gleznele !

Noi Doi am terminat- deși ”pe sărite”- TOATĂ VIA TRANSILVANICA ! Bilanț general: 1380 km în 72 de zile, cu 53 nopți în cort și 17 în pensiuni. Pe lista cu finaliștii Viei Transilvanica suntem printre primii 40. Eu voi rămâne multă vreme ca cel mai vârstnic dintre ei, cu bonusul că am parcurs-o nu din pensiune în pensiune cu 5-7 kg în rucsăcel, ci cu dormit în cortul nostru drag ! Și dacă aș putea da timpul înapoi cu 1-2 decenii, peste vreo 10 ani aș mai parcurge draga Via încă o dată !

Ne bucurăm că am ajuns și în vârful acestui ”Munte mai Altfel.” Ne reîntoarcem la marea noastră pasiune: Muntele !

Cale Bună tuturor,

Dinu și Marlene MITITEANU – www.dinumititeanu.ro