VT: Terra Dacica din jud.AB – episodul 5.

În vacanța din iarna 2021 am parcurs Terra Saxonum de la Archita la Micăsasa, ultimul sat din jud. Sibiu. De acolo, marcajul cu borne și semne VT urca doar până în culmea unde era granița SB-AB.  Noi – însoțiți de inimosul Dan Aldea, primar al primei comune (Valea Lungă) din jud AB, am continuat atunci spre și până la Blaj, pe traseul vechi gândit mai departe, prin satele Lunca- spre Cenade, apoi la dreapta prin Mănărade. Dar deja știam că traseul va fi mutat, ceea ce s-a și întâmplat în vara 2022. Noua variantă e mult mai faină.

 Așa că în vacanța de iarnă  2022, (doar calendaristică !), ne-am decis să nu plecăm din Blaj, ci de la ”borna strămutată”.

În ziua de 22 dec, trenul ne-a dus la Blaj, apoi un taxi până în satul Lunca. Unde ne aștepta  Eugen Doroga, dornic să parcurgă cu noi prima etapă nouă din jud.Alba. Mai mergem cam 1 km cu mașinuța lui  pe o uliță, o lăsăm lângă biserică, iar de acolo, per pedes, în cam  30 minute am ajuns la locul fostei ultime borne, pe care am găsit-o strămutată cam cu 1 km pe noul traseu, pe un drumeag din pădure. De acolo, însoțiți și de veselele T-uri de pe copaci, prin pădure faină, apoi prin pășuni am coborât în primul sat -Lodroman- satul natal al lui Jenu, stabilit de o vreme cu familia lui în Mediaș. Scurt popas  la masa din curtea lui,  care e foarte îngrijită. Vecina Steluța, care mai aerisește camerele, vine foarte amabilă să ne omenească cu ceai cald și prăjituri. Urcăm apoi alt deal, de unde vom coborî la capătul acestei scurte etape (ultima jămătate de oră la frontale) în frumosul sat Valea Lungă, centrul de comună. Noi ne cazăm la frumoasa Pensiune Ioana , iar primarul îl duce pe Eugen în Lunca, unde își lăsase mașina. Revenit, ne invită la el acasă, la cină.  Bilanțul zilei:  10 km, 360 m D+ Seară faină !

Vineri 23 dec. aveam etapă lungă. Mic dejun copios la pensiunea fam. Ady și Ioana Morariu, excelente gazde. Planificaserăm să pornim la 7.30, oră la care au sosit punctuali prietenii Liliana și Marius din Țapu (sat aflat la 2 km de Micăsasa), care ne găzduiseră la ei în 1 ian. 2022, când parcurseserăm Terra Saxonum. Dar prietenul Dan Aldea- primarul ne-a făcut o surpriză la acea oră matinală: un mic, dar onorant protocol: ”cafea” la Primărie, unde a participat mai tot personalul pe care îi  cunoscuserăm în 8 oct. la Marea Sărbătoare VT de la Alba Iulia. Mulțumim oameni dragi pentru gestul vostru.  A  venit și despărțirea, am urcat și am străbătut în mare parte pădurea, apoi pe drum de lizieră cam noroios, am coborât spre satul Glogoveț. O altă succesiune de sus-josuri, drumuri comunale înierbate dar și noroioase…Și chiar pe ”pajiștea”  subțire de lângă drum  ni se încarcă bocancii cu ”opinci” grele de noroi clisos ! În fine, în prag de seară suntem la belvederea și Crucea lui Avram Iancu, mai jos admirăm Teiul lui Eminescu.  Pe prima stradă pe care coborâm apare Dan Aldea cu mașina, să-i ducă pe Liliana și Marius înapoi la el acasă, la cină și la mașina lor. Noi găsim ștampila de etapă la Pensiunea Roa, apoi Dan ne invită să admirăm uriașul Stejar al lui Avram Iancu. La Câmpia Libertății fuseserăm în 2 ian. 2022, când încheiam Terra Saxonum. Tot Dan ne cumpără 4 l. de apă plată, căci noi am mai mers o vreme (vreo 3 km) la frontale. După o ramificație spre satul Veza, am mai mers cam 30 minute și apoi  ne-am montat cortul pe o pajiște faina din dreapta drumului, nu departe de Mânăstirea de la Cărbunari.  Bilanțul zilei: 21 km, 600 m D+. Somn fain !

Sâmbătă 24 dec. Dimineață mohorâtă cu ploaie care începe chiar în momentul (ora 8.25) când ne luăm rucsacii în spinare, norocul că nu ține mult; pe ”drumul crucii” dinainte de curtea mânăstirii se și oprise.  Incinta, construcțiile, bradul împodobit din curte, totul dovedește mână de gospodar, dar nu vedem pe nimeni, nu  găsim de unde să cumpărăm lumânări. Câte o rugăciune scurtă și pornim cu gândul la noroaiele ce ne așteaptă.  Dar ieșim într-o pășune faină prin care mergem vreo 5 km cu spor, fără frâne de noroi !  În depărtare zărim biserica din satul Deleni-Obârșia – sat părăsit, un fel de alt  Lindenfeld. Doar în două curți găsim încă ”viață”- animale și  fum pe hornurile caselor. Drum lung, șerpuit pe coama dealului, apoi  cu vânt rece, o coborâre cu noroi scârbos  la asfaltul existent în satul Secășel. D-na Maria pe care o sunăm pentru ștampilă e în Alba, dar ne explică c-o găsim la mama sa. Casa păzită aparent de o haită de câini, dar care devin repede prietenoși. Primim și ștampila și colaci, deși nu ne venise ideea să colindăm. Satul e mic, traseul îl părăsește curând, casele nu au sonerii, în case (în cele încă locuite) merg televizoarele, locatarii nu mai au urechi ”fine”. Doar curajul de a intra într-o curte -noroc că neîncuiată- și a  bate la ușă ne-a permis să luăm cei 4 l de apă de gătit și de preparat laptele. De data asta am colindat și am primit ”plata” creștinească.

Ieșim din sat în direcția Berghin pe o uliță foarte noroioasă, unde un localnic ne avertizează că după ieșirea din sat, noroiul va fi ”și mai și” ! Și așa va fi -drum pentru masochiști- ne cam storc cei cam 2 km până  dăm de singurul loc posibil de pus cortul.   Bilanț: 17 km, 360 m D+. Somn adânc !

Duminică 25 dec. Zi de Crăciun ! Pe drumuri noroioase dar nu ”prea-prea”, și mai ales pe pajiști de lângă drum, ajungem după 6 km în satul Berghin.  Biserica nu e pe traseu, nu ne mai abatem pe la ea, avem drum lung, sărbătorim Crăciunul doar în suflete. Pozăm cea mai veche casă din sat: 1857, părăsită, dar încă ”în picioare” ! Biserica veche săsească e sus pe un deal în stânga noastră. La ieșirea din sat întâlnim un cioban tânăr cu cojoc tradițional. Urcușul ce urmează ne dă speranțe că drumurile vor fi pietruite. După ieșirea din pădurea din culmea Dealului, vedem orașul Alba Iulia, un sat pe deal-Straja, unul în vale -Hăpria ? . Traversăm șoseaua asfaltată apoi satul Straja, unde avem o dovadă de neomenie: de la una din ultimele case (mare, faină) pe dreapta, unde am văzut oameni în curte le-am strigat peste poartă  ”Crăciun cu Bucurii” și i-am rugat să ne dea apă. N-au reacționat nicicum. Am repetat rugămintea spunând că nu suntem țigani ci turiști și ne-au răspuns să ne vedem de drum că ”azi se bea doar tărie și vin” ! Am plecat, dar Marlene le-a urat cu obidă: ”Să vă ajute D-zeu așa cum ne-ați ajutat pe noi în Sfânta zi de Crăciun”.  Puțin mai departe ne sare norocul în față: dintr-o casă mică ce părea nelocuită ieșea o femeie cu  două găleți goale care mergea după apă la o fântână aflată nu departe, dar nedotată cu roată-lanț-găleată. Femeia -tanti Maria – avea o funie din plastic cu noduri de lungimea necesară legată de una din găleți și ne-a omenit mai întâi pe noi ! Gest pe care  n-am încercat (bine ?, rău?) să-l răsplătim cu bani !

Mai departe drumul de câmp era asfaltat, cam deteriorat dar bun pentru bocancii noștri ! Am mers cu spor cei 6 km  până la Bornele Călătoare ”de la Ciugud”- cu semnături celebre ale creatorilor și ”ambasadorilor” Viei Transilvanica. Aflate de fapt nu ”în Ciugud”cum înțeleserăm greșit noi în 8 oct la Alba Iulia, ci pe trackul VT, la 4 km de satul Limba, care face parte din comuna Ciugud.  Era și ora, dar mai ales locul de a monta cortul, căci soarele se pregătea să ne spună ”noapte bună, pe mâine”.  Eram acolo, la Alba Iulia când Alin Ușeriu a anunțat cam așa ”Noi și ambasadorii VT plecăm  să semnăm bornele de la Ciugud” (gest care era trecut în programul oficial). Dintre multele texte cu semnături de pe acele borne, am reținut două: al lui Tibi Ușeriu -„Ușor poate oricine” și al lui Tomi Coconea „Sunteți mai puternici decât credeți” ! Bilanțul zilei: 18,5 km, 450 m D+. Somn în cel mai fain loc al vacanței !

Luni, 26 dec. La 8.10 o luam la vale pe asfalt. Mult mai rapid și mai ok decât prin noroaie clisoase. Mare de nori pe valea Mureșului. Fuioare lungi de ceață trec peste culme. Răsărit cu o dungă roșiatică deasupra munților Făgărași și Cindrel.  Din satul Limba n-o luam la stânga spre Lunca Mureșului din două motive: de teama noroaielor și pentru a străbate satul Ciugud renumit ca având de ani de zile cel mai eficient primar din RO. Am mers deci pe asfalt paralel cu aleea de lângă Mureș, iar din satul Seușa, cotim la stânga spre podul relativ nou peste Mureș, unde reîntânim T-urile.  Un drum noroios ce ne duce o vreme paralel cu autostrada, ne-a împiedicat să ajungem în Alba Iulia cu bocancii curați ! Urmăm T-urile pe străduțe, trecem pe sub Poarta Cetății, pe la Obeliscul Horea-Cloșca și Crișan, pe sub Poarta în care a fost întemnițat Horea până la execuția pe roată. În Cetate admirăm încă o dată clădirile renovate, statuile de epocă, clădirile legate de istorie … Intrăm în Catedrala Încoronării, apoi ajungem la apartamentul în care am locuit și în seara marii serbări:  ”La Via Transilvanica Day” din 8 oct.2022. Duș ! Uscat hainele umede, încărcat telefoanele, mâncare gătită, soooomn !        Bilanț: 13,5 km,  100m D+.

Marți 27 dec.  Plecăm spre Sebeș, cu gândul să-l și depășim. La 7.45 ieșim pe ușa blocului și urmăm T-urile care ne duc pe la ștampila VT de la Casa Tâmplarului și ne trec prima dată per pedes pe podul ce-l numisem ”cu ambuteiaje”. O luăm apoi la stânga spre și prin Oarda. Unde, înainte de traversarea pe sub autostradă avem parte de o scenă drăguță, total opusă  celei din Straja din Ziua de Crăciun: un tânăr ce ne văzuse dintr-o curte, aleargă să ne întrebe dacă suntem drumeți pe Via și insistă să intrăm în casă la o cafea și prăjituri ! Ne-a părut rău că l-am refuzat din criză de timp, pauza la el ar fi durat cam 30 minute… Curând urcăm dealul pe drumuri argiloase, noroioase.  Un cioban cu oile, ni se plânge de poluarea ce o simte deseori de la austriecii  de la Kronospan-ul din Sebeș.  Constatăm că VT trece mai departe de Râpa Roșie de cum credeam, dar Ea se vede fain. Trecere cam complicată pe sub autostradă, drum lung și monoton prin Sebeș până în centru. La ora 15.00 ni se aplică ștampila VT la hotelul ”Leul de Aur”. Înaintăm pe vechiul național spre Deva, ne cumpărăm 4 l de apă plată de la un supermarket. Cotim la stânga printre case rare apoi printre ogoare spre culmea din față pe un drum acceptabil pietruit dar care se duce spre o fermă din dreapta. Noi -masochiști deja cu ”vechime” continuăm pe cel mai penibil km al zilei și turei: peste o tarla proaspăt arată, pe  un vag drum peste arătură. Urcăm  culmea pe drumuri mai ”prietenoase”, o coborâm la frontale, cotim la stânga pe track și ne depărtăm de o stână cu câini, apoi montăm cortul în acea vale largă. Au venit câinii după miros și lumini, dar s-au plictisit repede că nu le-am dat atenție.

Bilanțul zilei:  24 km, din care 6 km după Sebeș ! 530 m D+.

Miercuri 28 dec. Penultima zi !  Cea mai rece noapte de până acum, ne trezim cu brumă pe cort și pe iarbă. Ura ! În primele ore vom merge pe noroaie înghețate. Pornim la 8.10. După 45 min ajungem în culme la Belvederea cu Balcon, de unde admirăm ambele Piane, sate mari, faine. Drum plăcut pe culme apoi prin pădure faină de stejar. Coborâm în Pianu de Sus unde ajungem la 10.30. Marlene parcurge   1+1 km pentru ștampila VT aflată la o pensiune rustică foarte faină,  în timp ce eu o aștept la ramificația pe care o vom urma. Unde la un magazin comunal comand o cafea și răspund la întrebările unor curioși, dintre care unii încearcă greutatea rucsacilor…  Eu  aflu că sunt mândri că Primăria e ”la ei” ( o văzusem ) și că cei din Pianu de Jos vin aici la primărie ! La 11.15 o luăm din loc, pe o vale, spre pădure. Drum de TAF super noroios, în urcuș abrupt vreo 2 km, unde eu -Dinu-, încercâd să ies în pădure din drumul adânc (urloi),  reușesc să alunec vreo 3 m pe burtă, să mă fac ”ca porcu” și să îmi invinețesc un ochi, probabil câzând cu el pe .pumnul în care țineam bățul. Am mers așa până în culme așteptând noi ”episoade”, care n-au mai urmat căci adoptasem mersul ca pe zăpada înghețată fără colțari: călcând energic pe canturile bocancilor. A durat apoi cam 30 minute deznoroirea cu ghemotoace de frunze… Ochiul își vede de evoluție și ca volum și culoare… După vreo două ore ieșim din  pădure  trecem pe lângă două mici grupuri de case locuite, numite Văratic, ce țin de satul Purcăreți. La ora 16.00 ajungem la Mânăstirea Afteia, unde ne închinăm și ne aprovizionăm cu apă.   Drum de TAF în coborâre cam abruptă, care după 1 km dă în cel de pe vale și mai noroios, pe care mai mergem încă 3,5 km până în poienița unde track-ul părăsește valea Ciorii . Ne dăm jos rucsacii și… din urmă mai apare un drumeț de Via: Paul Balint- tot clujean- , venea din Pianu și avea cazare la Vinerea, până unde mai are de mers vreo 10 km -urcat + coborât. Drum bun !  Bilanț: 20,5 km, 760 m D+. Ultima noapte în cort, următoarea… acasă !

Joi 29 dec.   A 8-a zi din tura asta. Noapte și mai rece ca cea anterioară -12 gr.C. În cort, seara + 12 gr.C.  Dimineața cortul plin de chiciură, dar știm s-o ”gestionăm”. Pornim la 8.10. Mergem rapid să profităm de îngheț. Drumuri încâlcite de TAF dar acum înghețate. Drum de culme pietruit, apoi în ușoară coborâre. Pădure faină de stejar. Lizieră cu o troiță și băncuță în dreapta și o cabană în stânga – Cozonac ? Apoi o lungă linie dreaptă încadrată de plopi. Lung ocol prin dreapta prin satul Vinerea. La cam 100 m după giratoriul  de traversarea șoselei care duce mai scurt la Cugir…o surpriză: oprește o mașină, se deschide geamul și suntem întrebați dacă nu cumva suntem fam. Mititeanu !!  Era dl. Adrian  Frățilă care știa de planul nostru și de ziua sosirii noastre în Cugir de la dl. Dumitru Vasile -șeful ”Dacilor Cugireni” ! Dar dintr-o neatenție nu făcuserăm schimb de numere de telefon ! Ce coincidență ! Ne notăm acum numerele, noi continuăm pe marcajul VT pe la  pensiunea d-lui Mihălțan,  care ne aplică ștampila și ne  confirmă că Paul Balint tocmai ce plecase pe   la ora 10 (cam târziu) spre Ciungu Mare. (avea în plan până la Grădiștea de Munte ). Defilăm apoi prin Poiana cu Goruni, vedem și plantația de lavandă…. Trecem pe lângă vreo două stâne,  înainte de a intra în Cugir dăm de un ciurgău cu valău (ce noroc !) unde ne spălăm bine bocancii . Mergem o vreme cu bagajele în spinare pe fainul bulevard pietonal, apoi -după 15,5 km de la plecarea din Valea Ciorii per pedes, pe la ora 15.00 comandăm un taxi care ne duce 3 km, până la ”Uzina de Sus” unde locuiește  draga Ica, fostă colegă de grupă din studenție. Notăm nr de telefon al taximetristuiui, pentru a ne duce deseară la gara Șibot. Pe la 16.30 a venit după noi dl. Adrian și ne-a dus la restaurantul   Casa Cugireană,  unde ne aștepta și dl Dumitru Vasile cu soția cu care ne știam de la „Via Transilvanica Day” din Alba Iulia. Seară de neuitat, din păcate prea scurtă pentru câte am fi avut de povestit. Doi dintre amabilele gazde, Adrian Frățilă și maratonistul Romeo  Bradu  ne-au dus în final și cei 12 km până la gara Șibot, de unde la 19.30 am urcat în trenul Timișoara-Iași, ce ne-a adus acasă., unde am ajuns la ora 22.10

Bilant general: 140 km în 8 zile.

EPILOG:  Din Via, din Terra Dacica  ne-au mai rămas neparcurși  tot 140 km km prin județul Hunedoara: Credem una dintre cele mai faine și variate zone ale Viei Transilvanica, atât ca peisaje, cât și ca încărcătură istorică.  Pentru noi va fi ”Platoul Mehedinți” ce ne va duce la ”ultima bornă ! Avem asta în plan în 7 zile din Vacanța de Paști 2023 ! Sănătoși să fim, să devenim și noi ”integraliști pe Via  Transilvanica”- iar eu pentru o vreme- cel mai vârstnic !

Trei albume foto din tronsonul acesta la  www.foto.dinumititeanu.ro