Menton-ul în care „am aterizat” de pe munte, după Traversarea Alpilor descrisă în partea I-a a  cărții „Prin Alpi și prin lume”, este cel mai estic oraș francez de pe litoralul mediteranean, la 7 km de granița cu Italia. Acesta-i motivul pentru care este considerat „cel mai italian oraș dintre cele situate pe Riviera Franceză”. Cunoscut pentru soare și lămâi (e supranumit și „orașul lămâilor”), Menton ți se înfățișează ca unul dintre cele mai fermecătoare orașe de pe Coasta de Azur, cu clădiri vechi, frumos colorate. Un oraș foarte pitoresc, cu o faleză generoasă, plină cu palmieri și un peisaj montan superb. Are șarmul orașelor de coastă din Italia, cu foarte multe grădini, străzi pietruite, cafenele, plaje. Dar noi nu ne putem plimba prea mult din cauza rucsacilor. În plus, ne grăbim să ne instalăm cortul într-un camping de pe Coastă. Așa că după sărbătorirea mai mult simbolică decât gastronomică și bahică a terminării GTA, ne deplasăm la gară și urcăm în primul tren dintre cele care circulă la intervale de 30 minunte – o oră. De pe telefon aflăm de existența a foarte multor campinguri, cele mai multe „de fițe”. Am ales două mai modeste dintr-o dintr-o suburbie a Nisei – Villeneuve Loubet și, desigur, am căutat și aflat cu ce autobuz ajungem acolo și unde e stația cea mai apropiată. Dar surpriză neplăcută: în campingul Hippodrom nu suntem primiți, e „full”. Suntem siguri că am găsi un locșor, chiar și pe ciment, dar insistăm degeaba, franțuzoaica de la recepție se poartă ca un robot. Așa că mai mărșăluim vreo doi kilometri, cu emoții, spre campingul Neptun, unde suntem primiți cu amabilitate. Oftăm ușurați și la suflete, și la umeri! Uff! Montăm cortul și ne facem programul de seară. În ziua următoare pornim cu trenul înapoi spre Menton, însă numai până la alt mult dorit obiectiv de pe Coasta de Azur: Monaco. „Acesta este un mic stat suveran, sinonim cu luxul și opulența. Este mai precis un Principat reglementat, o monarhie constituțională și e condus de Prințul Albert al II-lea. Concret, Monaco este un oraș-stat, iar Monte Carlo este doar un cartier – și nu capitala statului așa cum mulți consideră în mod eronat”.

Toate așteptările ne sunt depășite, începând cu gara săpată în stâncă precum o uriașă stație de metrou. Chiar și unele străzi sunt săpate în rocă. O multitudine de vile și hoteluri sunt cocoțate pe stânci. Cam tot șuvoiul uman coboară, dar încă nu spre mare, ci mai întâi spre superba piață Place du Casino, în care este „magnetul”: renumitul Cazino Monte Carlo, „Un complex de jocuri de noroc și divertisment situat în Monaco. Include un cazinou, Opéra de Monte-Carlo și Les Ballets de Monte-Carlo”. Nu ne vine să credem că suntem în fața lui. Facem poze, desigur. Am putea intra în „Atrium, Café de la Rotonde, Boutique-ul și sălile de jocuri care sunt deschise dimineața pentru vizite culturale”. Dar nu suntem tentați. Însă ne amintim că în acele renumite „gaming rooms”, unii bogați care au dorit a deveni și mai bogați au devenit lefteri și că unii s-au și sinucis. Vizităm grădina cazinoului, mai ales „Champions Promenade”, un loc mitic de pe litoral: „Se pot admira în asfalt urmele a peste 120 dintre cei mai mari fotbaliști din toate timpurile, inclusiv Maradona, Pelé, Cristiano Ronaldo, Ronaldinho Gaúcho, Zlatan Ibrahimović, Didier Drogba, George Best, Alfredo Di Stefano, Eusébio și mulți alții. În curând, veți găsi și urmele S.A.S. Prințul Albert al II-lea de Monaco, în onoarea sprijinului său pentru Golden Foot din 2003”. Este inspirat de faimosul Walk of Fame de pe Sunset Boulevard de la Hollywood „creat în 1958 și care în 8 noiembrie 2011 avea 2.454 de stele în cinci colțuri cu numele unor celebrități din diverse domenii ale industriei de divertisment: regizori, actori, muzicieni, producători”.

Apoi, pe străzi în pantă, unele cu trepte, coborâm spre port. Între unele străzi se poate coborî chiar cu liftul. Portul este o adevărată expoziție de iahturi de diferite mărimi, dar toate de un lux la cote înalte. Doar marii bogați ai Planetei își pot permite un astfel de iaht și cazări în hotelurile de lux pe care le vedem la tot pasul. Unora, pentru că le dă mâna, le este în obicei, alții făcând un efort financiar pentru a se lăuda prietenilor și colegilor de job cu asta. Așa cum procedează mai nou unii concetățeni, care nu sunt montaniarzi, dar vor „să rupă gura târgului” cu o poză selfie pe Moldoveanu sau Negoiu, eventual iarna! Ne îndreptăm apoi spre un alt obiectiv celebru: Palais Princier – reședința oficială a prințului de Monaco, cocoțat și el la înălțime. Ne contopim cu șuvoiul uman care urcă spre el. Aflăm că: „Construit în 1191 ca o fortăreață genoveză, palatul a fost bombardat și asediat de numeroase puteri străine, în timpul lungii și adesea dramaticei sale istorii. Palatul Princiar reflectă istoria, nu doar a Monaco-ului, dar și a familiei Grimaldi care în 1997 a celebrat 700 de ani de domnie în același palat”. Ajunși în curtea/grădina Palatului, sesizăm uniforma colorată și „mai altfel” a soldaților-santinele de la poarta palatului, care ne amintește de ținuta Gărzii Elvețiene a Vatican-ului. Ne amintim desigur și de frumoasa actriță americană de film Grace Kelly, care, în aprilie 1956, s-a căsătorit cu prințul Rainier al III-lea de Monaco și care este mama actualului Prinț de Monaco – Albert al II-lea. Plimbându-ne pe străduțele din zonă, umbrite de copaci bătrâni care oferă umbră binefăcătoare, am întâlnit din loc în loc panouri cu fotografii ale frumoasei Grace. De la marginile terasei, priveliște ca din parapantă spre cele două porturi: în stânga se poate admira orașul și portul Hercule, renumit pentru superiahturile de lux, atmosfera glamour și rolul său de centru pentru viața de noapte. Iar în dreapta – portul Fontvieille. Tot sus, pe Rocher de Monaco, se află Catedrala Sf. Nicolae, Muzeul Oceanografic și Grădinile Saint Martin.

La întoarcerea spre Nisa, am vrut să coborâm și să vizităm satul medieval Èze, cu ale sale străduțe înguste, care par un labirint. Iar mai deosebit, este Le Jardin Exotique, cea mai frumoasă grădină botanică de pe Riviera Franceză, cunoscută pentru colecția de plante și pentru speciile de cactuși. Dar din păcate trenul în care urcaserăm nu avea oprire la Èze. Așa că ne oprim în următoarea stație – Villefranche sur Mer –, aflată la 6 km de Nisa. Vizităm cetatea (Cittadele) construită în 1557, care acum este un complex impresionant ce cuprinde un centru de congrese, trei muzee și un teatru în aer liber – închise la acest ceas de seară. Vedem apoi în grabă și doar pe dinafară Chapelle Saint-Pierre, „restaurată în 1957 de Jean Cocteau, care a decorat edificiul cu faimoasele lui picturi murale ce arată viața pescarilor și a sfântului care a dat numele capelei”. A fost doar o scurtă vizită între două trenuri. Ziua următoare o dedicăm superbului oraș Nise – „perla Coastei de Azur”. „Timp de câteva secole, Nisa a pendulat între dominaţia franceză şi cea italiană. Abia în 1860, prin Tratatul de la Torino, Nisa a devenit în cele din urmă şi în mod definitv parte a Franţei”. Să ne amintim că acel colț actual al Franței aparținuse de Regatul Sardiniei și Piemontului. Iar când Piemontul a declanșat lupta de eliberare de sub dominația austriacă, a fost sprijinit de Franța, cu promisiunea din 1858 (acordul Cavour- Napoleon III) cedării zonei Nisa și provinciei Savoia către Franța. Așa că de la 1 iulie 1860 acestea, inclusiv Valea Chamonix, au devenit parte a Franţei. Acum, Nisa „este al doilea cel mai mare oraș de pe Coasta de Azur, după Marseille, având o populație de 343.000 locuitori. De asemenea, este a doua cea mai vizitată destinație din Franța, după Paris”. Începem desigur cu Promenade des Anglais, atracția turistică nr. 1 din Nisa, o largă alee pietonală cu o lungime de 7 km, „construită” pe baza finanțelor coloniei engleze. „Malul mării are tot ce și-ar putea dori un călător înstărit – piețe cu palmieri exotici, cazinouri, cele mai bune hoteluri din Nisa, complexe de palate vechi. În secolul al XIX-lea, englezii bogați erau fericiți să cumpere case în acest oraș”. Nu ne vine să credem că suntem aici, pe această promenadă celebră. Ni se pare că doar visăm…

O mulțime de oameni se plimbă agale în ambele direcții, dar fără a da senzația de aglomerație, dimpotrivă, de relaxare; pare că toată lumea este într-o continuă vacanță. Marlene nu se abține de a repeta ritualul de „a încerca marea cu degetele de la picioare”. Nu parcurgem în întregime cei 7 km ai Promenadei, ci doar zona din dreptul orașului vechi, căutând și admirând celebrul Hotel Negresco. „Este un punct de referință în Nisa, acesta fiind un hotel de cinci stele cu o vechime de peste un secol. Interesant că acest hotel a fost construit de Alexandru Negrescu în 1870, un român stabilit în Franța cu familia. Este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai confortabile din lume. Celebrități precum Elton John, Salvador Dali și membri ai formației Beatles și-au petrecut vacanțele aici. Hotelul are o reputație impecabilă, interioare unice ale camerelor și o arhitectură specială.” Și doar privindu-i exteriorul, rămâi uimit, pironit locului. Nu departe de Hotel Negresco ne oprim, citim și ne cutremurăm la un mic monument dedicat celor 86 de persoane ucise într-un atac terorist de Ziua Națională a Franței, în 14 iulie 2016. S-a folosit ca „armă” un camion condus de un islamist ultra-fanatic, cu viteză mare de-a lungul Promenadei pe o distanță de aproape doi kilometri, lovind intenționat mulțimea, în timpul spectacolului de artificii. În afară de cei uciși au fost rănite și alte 458 de persoane, înainte ca teroristul să fie împușcat mortal de poliție.

Apoi intrăm să ne uimim și mai mult și să ne pierdem în cartierul vechi, Vieux Nice. Acesta este districtul istoric al oraşului şi unul dintre centrele turistice, aflat pe locul al 2-lea al principalelor atracții ale orașului. „Amplasat la vest de Port de Nice, centrul vechi al Nisei este format din străduțe înguste și pitorești care abundă de case istorice cu fațade în culori pastelate, numeroase piețe, pub-uri și terase, stabilimente culturale, oportunităţi de shopping şi restaurante, toate generând cadrul ideal pentru un circuit turistic, o „vânătoare” de cumpărături sau o experienţă gastronomică. Acest cartier extrem de pitoresc abundă în atracţii: edificii religioase, muzee şi galerii, pieţe publice şi zone pietonale. Și-a păstrat în mare măsură alura medievală.” Noi însă nu vizităm acest cartier celebru nici pentru cumpărături și nici pentru gastronomie. Fiind montaniarzi, ne interesează „peisajul” care ni se pare fascinant. Exceptând furnicarul uman, se asemănă cu acele mici sate de munte văzute în săptămânile anterioare, unde ni se părea că hoinărim prin Evul Mediu. Facem doar o excepție „gastronomică”: ne delectăm papilele gustative cu câte o excelentă înghețată, incitați de un grup care tocmai își cumpăraseră câte un cornet și l-am auzit pe unul spunând în românește: „stați puțin, mai vreau una!” Ajungem curând în Place Massena, cea mai mare piaţă publică din acest cartier vechi, considerată a fi cea mai spectaculoasă şi mai reprezentativă dintre toate pieţele publice din districtul istoric al oraşului. Mie mi-a păcut dintotdeauna istoria (mai apoi și geografia!). Așa că îi spun Marlenei că numele pieței provine probabil de la un celebru general al lui Napoleon Bonaparte. Internetul ne-a confirmat asta, André Masséna se născuse în 1758 în Nisa, care atunci făcea parte din Regatul Sardiniei și Piemontului. „Nu își datorează renumele și ascensiunea împăratului Napoleon I, fiind deja unul dintre generalii celebri ai Europei în momentul în care Bonaparte a preluat puterea. Și ajunsese general prin merite proprii. Crescut într-un mediu plin de privațiuni, fiind fiul unui negustor sărac”. Piața este mărginită de clădiri cu impresionante faţade roşii. Un farmec aparte ni-l oferă Fontaine du Soleil şi cele cinci statui din bronz de pe marginea sa, dominate de un înalt jeu d’eau (fântână arteziană). Ne plimbăm apoi pe Promenade du Paillon, mult mai verde și mai odihnitoare decât „a englezilor”. Admirăm La Cathédrale Sainte-Réparate. „Lucrările de construcţie au avut nevoie de aproape 50 de ani pentru a fi finalizate (din 1650 până în 1699). Clădirea este o desăvârşită expresie a stilului baroc, şi este dominată de o clopotniţă construită în secolul al XVIII-lea. Vizitatorii pot admira în interiorul catedralei 10 capele şi trei orgi, precum şi altarul care adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale sfintei patroane”. Recunoaștem că noi am admirat-o doar pe dinafară. Regretăm că nu avem timp să vizităm și alte „obiective” importante din superbul oraș Nisa: Portul Limpia, Piața Garibaldi, Catedrala Ortodoxă Rusă Saint-Nicolas. Despre aceasta aflăm că au existat după anul 2000 lungi procese cu statul rus, care se dezinteresase de ea după 1917 și că au trecut cei 100 de ani de concesionare a terenului. Construcția ei începuse în 1903 și a fost renovată în 2012. În muzeele din Nisa: Muzeul de Artă Modernă, Muzeul Matisse, Muzeul Marc Chagall, Muzeul de Arte Frumoase; nu am intrat. Necesitau timp mai lung pentru vizitare și desigur în mai multe zile, nu 3-4 muzee într-o zi. Motiv pentru care, și în alte orașe vizitate, am admirat doar străzi, piețe, parcuri; clădiri celebre doar pe dinafară, unele biserici și pe dinafară, dar și în interior. Din păcate, această superbă vacanță prin Alpi și pe Coasta de Azur s-a terminat. În Ziua următoarea avem zborul Nisa – Cluj, din fericire fără escală intermediară. Am ajuns acasă, de care ne era dor, însă gândurile ne erau și ele ca atare mereu la cele văzute în ultimele trei săptămâni, dar mai ales stimulate de scrierea celor trăite pe acolo și vizionării, selectării și prelucrării imaginilor „furate” pe carteluța aparatului foto sau pe telefon. Și, ca după fiecare vacanță, ne simțim și mai „bogați”