Așa este cunoscută capitala Cehiei, dar ea are și alte supranume: Praga mater urbium („mama orașelor”), „Orașul celor o sută de turle” și „Inima Europei”. Din 1992 centrul istoric al Pragăi a fost inclus pe lista UNESCO. Pe vremea când era capitala Cehoslovaciei, noi, clujenii, mergeam des în Munții Tatra, spre care drumul cel mai scurt trecea prin Kosice, nici măcar prin Bratislava, capitala Slovaciei. Când în 1970 am ajuns singur într-un camping de la poalele Tatrei, cei din corturi vecine și de la magazinuțul alimentar „m-au ținut pe palme”, cum fuseseră ținuți zile în șir și cehii și slovacii aflați pe litoralul românesc în timp ce soldații și tancurile Pactului de la Varșovia (fără România!) au „ucis” Primăvara de la Praga”, care dorea un „socialism cu față umană”. Întâmplarea a făcut ca prin anul 1980 să cunosc în Apuseni o pereche de cehi, pasionați montaniarzi, care, ca și noi, românii, nu puteau admira Alpii sau Pirineii. Ei locuiau în Praga și au insistat să-i vizităm. Ceea ce am și făcut cu Elis, prima mea soție, cu Radu care avea 8 ani și cu o familie de buni prieteni din Sibiu. Aveam în plan un circuit cu Daciile noastre prin Germania de Est și Polonia. Dar, din mai multe motive (și rău și bine), am rămas doar în Cehoslovacia. Am vizitat în trei zile Orașul de Aur, locuind în frumoasa casă a lui Frantișek și Dașei, dintr-o grădină superbă, situate într-o înverzită suburbie a Pragăi. Moștenire pentru familia lui și a surorii sale de la părinți, foști profesori universitari în perioada interbelică. „Intelectuali burghezi”, motiv pentru care, la fel ca la noi, Frantișek și sora sa nu au avut acces în învățământul superior. Apoi, am făcut un circuit mai aIes pe la celebre castele (multe) și alte renumite locuri din Boemia și Moravia, cu final în Tatra din Slovacia. Castele celebre: Karlštejn, Hluboká, Křivoklát, Konopište, Špilberk, Veveří și multe altele, au fost conservate și utilizate ca atracții turistice. Nu abandonate și ajunse ruine ca multe ale noastre, mai ales din Moldova, despre care scrie mereu cu multă durere și revoltă Omul care editează cărți ca aceasta. Știam că Praga era un oraș foarte atrăgător, dar și prima impresie și următoarele au fost peste cele mai optimiste așteptări. E un oraș fascinant! Și spre deosebire de alte capitale, distanțele dintre palatele, bisericile, piețele, podurile care trebuie văzute, nu e așa de mare. Mai toate sunt concentrate în centrul istoric, în patru cartiere: Hradčany (Cartierul Castelului), Malá Strana, Nové Město și Staré Město unite în 1784 într-un singur oraș.
Karlův–most – Podul Carol de peste râul Vltava este principala „carte de vizită” a Pragăi. Construcția sa a început în anul 1357, sub patronajul regelui Carol al IV-lea, și a fost terminată la începutul secolului al XV-lea. Apropo de expresia „ce mica e lumea”, pe acel pod am întâlnit o pereche de buni prieteni din Cluj! Podul leagă Orașul Vechi (Staré Město) de „Orașul Mic” (Malá Strana). Este una dintre cele mai frumoase zone ale orașului și locul perfect pentru a face fotografii superbe. Din turnul podului, am avut o priveliște panoramică a orașului admirat de sus.
Pražský Hrad – Castelul din Praga, este considerat cel mai mare castel medieval din lume. Am întrat în el cu emoții, știam de la alți prieteni cât de impresionant este. În incinta lui, se află Palatul Regal Vechi (Starý Královský Palác), Catedrala romano-catolică Sf. Vitus (Katedrala Sv. Vita), cea mai mare clădire creștină din Republica Cehă. În curtea Hrad-ului știam că se află Statuia Sfântului Gheorghe „prima statuie ecvestră din bronz din perioada medievală. A fost realizată în anul 1373 de către doi meșteri sași, Martin și Georg, fiii pictorului Nikolaus din Cluj, la comanda împăratului Carol al IV-lea, totodată rege al Boemiei”. O copie a ei se află în Cluj în fața bisericii reformate de pe str. Kogălniceanu! „Copia a fost realizată în anul 1904 de sculptorul József Róna”. Un obiectiv de neratat din curtea Hrad-ului știam de la prieteni că este Zlatá Ulička – Ulița de Aur. O străduță cu case mici, ca pentru pitici, în care locuiau și lucrau diferiții meșteșugari ai Hrad-ului! Streșinile căsuțeor erau cam la înălțimea umerilor mei, se coborau câteva trepte pentru a intra! Mă simțeam precum Guliver în Țara Piticilor! Prietenilor care povesteau că au vizitat Hrad-ul din Praga, li se punea întrebarea: „Ai fost pe Zlatá Ulička?” Dacă răspunsul era „Nu”, li se spunea: „Atunci nu te cred că ai văzut Hrad-ul!” La a doua vizită, în septembrie 2012 când eram cu Marlene, știam că în Hrad nu se mai află „la datorie” mult îndrăgitul fost președinte al țării – Václav Havel. Murise în 18 decembrie 2011. Fusese ultimul președinte al Cehoslovaciei, iar după „Divorțul de Catifea” din 1993, devenise primul președinte al Republicii Cehe. Numele lui îl poartă acum aeroportul din Praga. Intrarea în curtea Hrad-ului era tot gratuită, dar trebuia stat „la coadă” și plătit un preț destul de pipărat pentru a intra pe Ulița de Aur!
Ceasul Astronomic din Praga. Este situat pe fațada sudică a Turnului Primăriei Vechi, la baza lui. Monumentul exercită o puternică atracție asupra turiștilor, acest lucru datorându-se faptului că de fiecare dată când sunt anunțate orele, are loc un adevărat spectacol animat care atrage ca un magnet toți turiștii aflați în apropiere. Aceștia filmează sau fotografiază spectacolul oferit zilnic timp de 12 ore de bătrânul orologiu. A fost instalat în 1410, fiind al treilea ceas astronomic ca vechime din lume și cel mai vechi aflat încă în funcțiune. Credem că niciun vizitator al Pragăi nu ratează acest ceas și Podul Carol. „Mecanismul ceasului este foarte interesant și complex, în special pentru vremea sa. Cei 12 apostoli defilează deasupra cadranului superior ce servește la citirea orei (este un cadran având 24 de ore) și afișează de asemeni poziția Soarelui și a Lunii în timp ce cadranul inferior afișează numele sfântului sărbătorit în ziua respective. Ceasul este decorat în partea sa superioară de patru figuri alegorice reprezentând următoarele: Vanitatea, Zgârcenia, Moartea și Invidia. Potrivit legendei locale, orașul va suferi dacă ceasul este neglijat și dacă buna funcționare a sa este pusă în pericol”. Un alt record: Praga are cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor din lume – peste 156 de litri annual! Praga era una dintre principalele atracții și pentru români. Amintiți-vă sau rețineți că în anii 50-80 cetățenii din „lagărul socialist” trăiau toți în câte un… lagăr! Nu puteau vizita Parisul, Roma, Atena, Madridul, Viena. Eu visam Elveția și Norvegia. Așa că și turismul era la fel precum comerțul: doar în „țările frățești. Praga era una dintre „perlele” care meritau vizitate. Motiv pentru care vizitam „cu ochii cât cepele” Hrad-ul și castele din Boemia și Moravia. Frantișek nu ne-a putut însoți peste tot, dar la Hrad și la Castelul Karlštejn a fost cu noi. Tot el a fost omul care ne-a arătat locul și plăcuța unde „studentul Jan Palach și-a dat foc și a ars ca o torță la 16 ianuarie 1969, în semn de protest față de invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia din 1968, când sovieticii invadaseră Cehoslovacia pentru a înăbuși reformele liberale ale administrației conduse de Alexander Dubcek în perioada, numită Primăvara de la Praga”. Să ne amintim de un gest similar al unui brașovean: „Liviu Babeș și-a dat foc pe 2 martie 1989 pe pârtia de schi Bradul din Poiana Brașov ca formă de protest împotriva regimului comunist”. „Revoluția de catifea” din Cehoslovacia, a avut loc tot la final de an 1989, dar la ei cu o lună mai devreme. Din păcate, la noi, ruptura de regimul comunist nu s-a inspirat de la cea din Praga, nu a fost pașnică, „de catifea”, dimpotrivă, cu mulți morți și cu o puternică componentă de lovitură de stat.
