O altă capitală superbă în care am fost de mai multe ori, dar mai mult în trecere spre Alpi și dinspre Alpi. Arătându-le însoțitorilor „perle” ale capitalei austriece pe care noi le văzuserăm în anii anteriori, dar vizitând de fiecare și alte „obiective”. Și fără a căuta pe internet „Top 10 Viena”, din amintiri enumerăm pe primele trei locuri: Hofburg, Catedrala Sf. Ștefan și Palatul Schönbrunn.

Primul meu contact cu Viena a fost de fapt doar cu gara Viena, în 1973 când mergeam cu trenul spre Paris, pentru superba capitală a Franței, dar mai ales pentru a urca pe Mont Blanc. Ca ardelean și pasionat de istorie, în drum spre Viena îmi aminteam de repetatele audiențe din secolele trecute „la Împărăție” sau doar tentative de         a fi primiți și ascultați. De la cele ale lui Horea, la memorandiști. Terminate mai toate cu promisiuni neonorate. E clasică atitudinea lui Avram Iancu în timpul vizitei din 1852 a împăratului Franz Joseph prin Țara Moților. Iancu s-a ocupat ca Împăratul să fie bine primit de moți, dar a refuzat să meargă la plănuita întâlnire cu acesta sub „Fagul Împăratului” din Muncelu. Se spune că i-ar fi transmis că „un nebun cu un mincinos nu pot sta de vorbă”. Stând tot timpul la geamul trenului, eram cu gândul la istorie și cu ochii la peisajele rurale văzute după ce trecusem de Cortina de Fier. În mai toate curțile din sate și orășele erau piscine! Pe care nu le-am mai văzut după 30-35 ani, începuse și criza apei! În scurta pauză (peste o oră) în gara Vienei, mi se părea că visez. Nu-mi venea să cred că sunt „dincolo”, unde visau în acei ani mii de români să ajungă. Eu știam că mă voi întoarce acasă, spre dezamăgirea celor care pariaseră că nu voi face asta. Cumpărasem o ilustrată pe care am scris-o după plecarea trenului și am dat-o unui om care a coborât la Salzburg s-o pună într-o cutie poștală. Scrisesem un text banal, dar care probabil a stârnit suspiciuni „băieților cu ochii albaștri”. Apropo: după revenirea din Paris și de pe Mont Blanc, la una dintre expuneri cu proiecții de diapozitive color, am spus: „cea mai dificilă zonă a urcării pe Mont Blanc a fost drumul până la Viena”. Un amic m-a certat pentru asta: „da, eram într-o sală mai mică, dar putea fi și acolo un șoptitor!”

Următoarele vizite scurte în Viena au fost desigur după 1990, dar nu în primul deceniu, ci în ianuarie 2000, când am fost invitat de prietenii din Budapesta la schi de tură în stațiunea Passo di Tonale din Italia. Scrisesem în această carte în capitolul despre Roma, că acolo, pe muntele Adamello, obișnuia să schieze fostul Papa Ioan Paul al II-lea. Atunci încă nu exista șosea de centură a Vienei, se traversa orașul. Dar amicii au oprit să facem o scurtă vizită în „Versailles-ul austriac” renumitul Schloss Schönbrunn din marginea Vienei prin parcarea căruia treceam. Pe care l-am mai vizitat de câteva ori și la alte treceri prin Viena. Fosta reşedinţă de vară a Habsburgilor se mândreşte cu saloane imperiale de lux şi o grădină magnifică. Noi am admirat doar palatul, fără a intra în vreuna din vastele lui săli-muzee. Dar ne-am plimbat de fiecare dată prin superba lui grădină. „Palatul Schönbrunn se numără printre cele mai frumoase construcţii baroce din Europa. Pe terenul aflat din anul 1569 în proprietatea Habsburgilor, s-a construit în 1642, un palat de divertisment, la comanda consoartei Împăratului Ferdinand al II-lea, Eleonora de Gonzaga şi a fost numit pentru prima oară „Schönbrunn”. Palatul şi grădina, construite din 1696, după asediul Vienei au fost reamenajate în timpul Mariei Tereza, după anul 1743. Palatul are 1.441 de încăperi, din care se pot vizita 45. Datorită semnificaţiei sale istorice, a poziţiei unice şi a dotărilor splendide, palatul face parte în zilele noastre din Patrimoniul Mondial al UNESCO”. Intrarea în Parcul Palatului Schönbrunn este gratuită pe toată durata anului pentru vizitatori (orarul diferă după anotimp). Putem admira și fotografia fântâni, statui, monumente. Pe noi ne-au impresionat copacii uriași, dar cu coroane tunse decorativ. Nu mai văzuserăm așa ceva. Am admirat şi de la intrare minunata Gloriette, dar și de aproape, unde erau afișate fotografii făcute cu distrugerile din timpul războiului. Nu ne venea să credem cât de minuțios au fost reparate. Terasa Gloriette oferă o vedere magnifică asupra Vienei. În această construcţie somptuoasă este găzduită și o cafenea unde pot fi savurate delicioase produse de patiserie. Ne-am „rătăcit” cândva prin Grădina Labirint. De fiecare dată am trecut rapid prin Grădina Zoologică, sau chiar am evitat-o, din cauza mirosului specific. Nu știm dacă mai există, dacă s-a modernizat conform noilor pretenții ale ecologiștilor. Despre Grădina Prinţului Coroanei, Muzeul Trăsurilor Imperiale, Oranjeria, Sera Palmierilor şi Sera Deşertului nu ne mai amintim detalii. Și ele fac parte din grădina palatului şi se pot vizita gratuit. Datorită faptului că Palatul Schönbrunn este principala atracţie turistică din Austria, e bine ca pentru vizita Palatului și a altor obiective cu taxă, să se facă rezervarea online a biletelor de intrare, evitând în acest mod cozile lungi de la case.

Hofburg = Curtea de la Viena. E situat în centrul istoric al Vienei. Din 1480 a fost mai tot timpul reședința oficială a suveranilor Sfântului Imperiu Roman, care, cu o excepție, au provenit din dinastia de Habsburg. Din 1804 și până în 1918 a fost reședința împăraților nou-creatului Imperiu Austriac și apoi a „bicefalului” Imperiu Austro-Ungar, de tristă amintire pentru românii ardeleni. În prezent, în aripa leopoldină, este reședința Președinției Federale. „Începând din secolul al XIII-lea, Habsburgii au extins treptat acest palat imens la un total de peste 300.000 m² de suprafeţe cu clădiri. Acest lucru face din Hofburgul vienez unul dintre cele mai mari complexe de clădiri conexe din lume. Piaţa din mijlocul ei poartă numele evocator „In der Burg” (în cetate). Mai departe spre centrul oraşului, Hofburgul se termină cu Michaelertrakt şi cupola sa de bronz. Complexul continuă de-a lungul grădinii castelului şi se termină cu puţin înainte de Opera de Stat din Viena. În ultima fază de construcţie, împreună cu multe clădiri de pe Ring, a fost creată cea mai impresionantă secţiune: Neue Burg, Castelul Nou, semicircular de pe Heldenplatz”. În Hofburg se află unele dintre cele mai vizitate muzee şi colecţii, mai ales cele legate de faimoasa Împărăteasă Sisi. Se pot vizita fostele birouri şi locuinţe ale Habsburgilor. Se poate admira legendara coroană a Sfântului Imperiu Roman şi servicii de masă excepţionale ale Habsburgilor. În Centrul de Congrese Hofburg au loc anual până la 300 de evenimente în acele foste clădiri imperiale. Noi însă, așa cum am făcut și în alte mari orașe, am admirat clădirile mai ales pe dinafară, nu prea aveam nici timp, nici bani și nici interes pentru acele multe muzee concentrate acolo: Weltmuseum Wien (Muzeul Lumii), cu comori etnografice din întreaga lume în 14 săli, Casa Istoriei Austriei, Muzeul Efes, Muzeul Papirusului, Colecţia de arme şi armuri, Muzeul Filmului Austriac.

Catedrala Stephansdom – este un simbol al Vienei, cum este Turnul Eiffel pentru Paris. E renumită prin arhitectura sa, mai ales prin sveltețea și înălțimea turlei sale, o „săgeată” de 136 de metri, este cea mai mare catedrală ca spațiu și înălțime din Austria, a 4-a din Europa. Prin comparație: Domul din Köln – 157 m, Domul din Ulm – 162 m, depășit în 2025, dar numai cu 91 cm de Turnul central al Catedralei Sagrada Familia din Barcelona, Spania. (Biserica romano-catolică Sf. Mihail din Cluj are 80 m). „Chilia din turn este accesibilă urcând 343 de trepte, de unde se deschide o panorama deosebită asupra Vienei. Tot aici sunt atârnate în total 13 clopote. Însă cel mai cunoscut clopot, Pummerin se află în turnul nordic cu o înălţime de 68 de metri. Acesta este al doilea cel mai mare clopot bisericesc funcţional cu balans liber din Europa. Cel mai mare clopot bisericesc funcţional cu balans liber din Europa (şi din lume) este clopotul principal al Catedralei Naționale din București. Turnat la Innsbruck, Austria, acesta cântăreşte 25 de tone, are 3,3 metri înălţime şi 3,3 metri lăţime, fiind instalat în anul 2017. Acoperişul Domului Sf. Ştefan este decorat cu ţigle colorate ce formează vulturul imperial cu două capete, precum şi stemele oraşului Viena şi ale Austriei”. Nu știm cum mai este acum, dar la vizitele noastre, în piața din fața catedralei era o „parcare” de trăsuri cu cai, pentru amatorii de plimbări „ca-n Evul Mediu”. Se spune că în anii 20, mulți vizitii de pe caprele trăsurilor-„taxi” vieneze erau ruși, unii chiar foști „cineva”, emigrați din cauza bolșevicilor. Am remarcat că toți caii aveau sub cozi, „pungi igienice”. „O călătorie cu birja trasă de doi cai este pentru mulţi turişti apogeul şederii lor în Viena. Aproape că nu există un mod mai comod de a descoperi frumuseţile vieneze. Între anii 1860 şi 1900 circulau în Viena peste 1.000 de birje (fiacre). Birjarii erau apreciaţi mai ales pentru discreţia de care dădeau dovadă, atunci când un domn de vază se mai amuza cu câte-o amantă după perdelele birjei”.

Bulevardul Wiener Ringstraße are o lungime de peste 5 km. Un fel șosea de centură a centrului, mai mult poligonală, decât circulară. Găzduiește numeroase clădiri monumentale construite între anii 1860 şi 1890. Edificiile ridicate aici – începând de la Opera de Stat şi până la Muzeul de Istorie a Artei – fac parte dintre cele mai importante atracţii turistice ale Vienei. „ Este voinţa mea …” – Cu aceste cuvinte împăratul Franz Joseph a dat ordin în anul 1857 pentru construirea bulevardului reprezentativ Ringstraße. Nobilii şi mai marii burgheziei s-au întrecut în ridicarea unor palate cât mai fastuoase de-a lungul somptuosului boulevard”. Ne-a plăcut și în Viena să ne plimbăm pe marile bulevarde, să admirăm clădiri impunătoare. Dar și pe străduțe. Nu mai știm câți kilometri am mărșăluit pe lungul Ringstraße. E mult mai obositor decât urcușul spre vârfuri alpine, deși prin orașe nu avem rucsaci ca pe munte. Pe acest renumit bulevard se află și celebra clădire a Operei, Die Wiener Staatsoper, care oferă un program variat de operă şi balet. „Cele mai cunoscute nume din lumea operei asigură momente strălucitoare din cel mai amplu repertoriu internaţional, cu producţii la cel mai înalt nivel şi un program variat în fiecare zi: în jur de 50 de opere şi spectacole de balet diferite pe sezon”. Ne amintim desigur că Ioan Holender, născut la Timișoara, a fost cel mai longeviv director managerial al Operei de Stat din Viena. „În 1953 a reușit să fie admis la Politehnica din Timișoara. Pe când era în anul trei, în 1956, a ținut un discurs în timpul revoltei studenților, simpatizanți ai evenimentelor anti-comuniste din Ungaria, fapt pentru care a fost exmatriculat. În 1959 a părăsit Timișoara și s-a stabilit împreună cu tatăl său la Viena unde mama sa locuia deja. Imediat s-a înscris la Conservatorul de Stat din Viena”. Reamintesc ce scrisesem la „Roma”: „În holul Operei din Roma ni s-a refuzat accesul pentru a vedea cel mai mare candelabru de cristal din lume: „nu e obiectiv turistic”, dar în Viena, în 1991, ni s-a dat voie să intrăm în holul Operei să-l admirăm câteva minute, cu toate că în sală era spectacol! Să nu uităm că dl.Holender a fost câțiva ani director onorific și apoi artistic al Festivalului „George Enescu”.

Titlul „Luminile Vienei” e inspirat de un album foto https://foto.dinumititeanu.ro/2011/12/24/luminile-vienei/ realizat într-o seară de Ajun de Crăciun (24 decembrie 2011). A fost ultima și cea mai spectaculoasă dintre vizitele noastre în capitala austriacă, în care ne-am plimbat prin centrul iluminat feeric. „Viena iarna oferă o atmosferă unică și festivă, orașul strălucind cu piețe de Crăciun de renume mondial, căni aburinde cu vin fiert (Glühwein) și patinoare amplasate sub lumini sclipitoare”. Ciudat că doar centrul era super-pavoazat, nu și alte cartiere sau bulevarde. Ne întorceam după șase zile de schi de pârtie la Zeel am Ziller, una dintre numeroasele stațiuni folosite iarna și de mulți români. Reținuserăm cazare pentru două nopți la un hostel de la periferia Vienei. În acea după amiază, „Moșul” îmi făcuse un fain cadou: o pereche de clăpari de tură. Desigur moderni, termoformabili și cu cele două poziții: mers și schi. Care știam că sunt mult mai comozi și la mers și la schi, față de clăparii de schi de tură din anii ’90 care ne produceau răni dureroase. Una dintre vânzătoare, emigrată din Banat când avea 15 ani, s-a bucurat auzindu-ne vorbind românește și a insistat să-mi facă și a doua termoformare dacă eu credeam că e necesară. M-am plimbat cu ei prin magazin, am folosit mai ales o „moviliță” existentă pentru asta (mai ales pentru testat bocancii de drumeție) și m-am simțit excelent și atunci, acolo, dar și în turele efectuate mai apoi. Îi folosesc cu drag și acum. E o mare bucurie ca mersul pe schiuri să nu îți pună la încercare ambiția masochistă.

Iarna, „centrul centrului” Vienei este Piața Primăriei – Rathausplatz – cu fundalul grandioasei primării. „Clădirea Primăriei este una dintre cele mai impresionante clădiri construită între 1872 și 1883. E cea mai importantă clădire neecleziastică din Viena în stilul neogotic. Reședința oficială a primarului și locul de întâlnire a consiliului local. Curtea cu arcade a primăriei este una dintre cele mai mari curți interioare din Europa”. Spațiul din fața Primăriei găzduiește o piață temporară de Crăciun. Din ianuarie până în martie, Parcul Primăriei se transformă în cele mai frumoase zone pentru a patina. Wiener Eistraum (Lumea vieneză a gheţii) se numără printre cele mai mari patinoare cu gheaţă artificială în aer liber şi în plus, are chiar două niveluri. Știam că în fiecare an, în seara de Ajun, are loc Concertul de Crăciun, în superba Sală de Festivități a Primăriei. Concert gratuit de muzică clasică. Era anunțat prin multe afișe. Așa că am profitat și noi trei (eram cu prietena Ioana) de această ocazie, de a savura și calitatea muzicii, dar și entuziasta și de neuitat atmosferă. Admirând clădirile Vienei, ne aminteam uneori și de anii tinereții lui Eminescu petrecuți aici. Dar ne gândeam și la cât lemn din pădurile Ardealului este încorporat în acoperișurile și mobilierul clădirilor ce le admiram, luate din codrii Transilvaniei de „Schweighofer”-ii de atunci. La cât aur din Apuseni a ajuns la „Beci”, cum îi spuneau ardelenii Vienei (de la Becs- în limba maghiară). Aceleași gânduri ne bântuiau și când vizitam Budapesta. De fapt în toate capitalele Europei sunt încorporate bogății din fostele colonii sau din exploatarea nemiloasă a propriilor cetățeni, mai ales a țăranilor, care în România a dus la Răscoala din 1907. Ar fi încă mult de scris despre ce am văzut în Viena și mai ales de enumerat ce nu am văzut. Dar acum, cei care veți vizita Viena aveți multe surse de documentare, nu doar o hartă sau o broșurică cum aveam noi în anii 2000.