VT: Terra Dacica din județul Alba – episodul 5

În vacanţa din iarnă 2021 am parcurs Terra Saxonum de la Archita la Micăsasa, ultimul sat din judeţul Sibiu. De acolo, marcajul cu borne și semne VT urca doar până în culmea unde era graniţa Sibiu – Alba. Noi, însoţiţi de inimosul Dan Aldea, primar al primei comune, Valea Lungă, din judeţul Alba, am continuat atunci spre şi până la Blaj, pe traseul vechi gândit mai departe, prin satele Lunca, spre Cenade, apoi la dreapta prin Mănărade. Dar deja ştiam că traseul va fi mutat, ceea ce s-a şi întâmplat în vara 2022. Noua variantă e mult mai faină.

Așa că în vacanţa de iarnă 2022 (doar calendaristică!), ne-am decis să nu plecăm din Blaj, ci de la „borna strămutată”. În ziua de 22 decembrie, trenul ne-a dus la Blaj, apoi un taxi până în satul Lunca. Unde ne aştepta Eugen Doroga, dornic să parcurgă cu noi prima etapă nouă din judeţul Alba. Am mai mers cam un km cu maşinuţa lui pe o uliţa, am lăsat-o lângă biserică, iar de acolo, per pedes, în cam 30 minute am ajuns la locul fostei ultime borne, pe care am găsit-o strămutată cam cu un km pe noul traseu, pe un drumeag din pădure. De acolo, însoţiţi şi de veselele T-uri de pe copaci, prin pădure faină, apoi prin păşuni am coborât în primul sat, Lodroman, satul natal al lui Jenu, stabilit de o vreme cu familia lui în Mediaş. Scurt popas la masa din curtea lui, care e foarte îngrijită. Vecina Steluţa, care mai aeriseşte camerele, vine foarte amabilă să ne omenească cu ceai cald şi prăjituri. Urcăm apoi alt deal, de unde vom coborî la capătul acestei scurte etape (ultima jumătate de oră la frontale) în frumosul sat Valea Lungă, centrul de comună. Noi ne cazăm la frumoasa Pensiune Ioana, iar primarul îl duce pe Eugen în Lunca, unde îşi lăsase maşina. Revenit, ne invită la el acasă, la cină. Bilanţul zilei: 10 km, 360 m D+ Seară faină!

Vineri 23 decembrie aveam etapă lungă. Mic dejun copios la pensiunea familiei Ady și Ioana Morariu, excelente gazde. Planificaserăm să pornim la 7.30, oră la care au sosit punctuali prietenii Liliana şi Marius din Ţapu (sat aflat la 2 km de Micăsasa), care ne găzduiseră la ei în 1 ianuarie 2022, când parcurseserăm Terra Saxonum. Dar prietenul Dan Aldea, primarul, ne-a făcut o surpriză la acea oră matinală: un mic, dar onorant protocol: „cafea” la Primărie, unde a participat mai tot personalul pe care îi cunoscuserăm în 8 octombrie la Marea Sărbătoare VT de la Alba Iulia. Mulţumim oameni dragi pentru gestul vostru. A venit şi despărţirea, am urcat şi am străbătut în mare parte pădurea, apoi pe drum de lizieră cam noroios, am coborât spre satul Glogoveț. O altă succesiune de sus-josuri, drumuri comunale înierbate dar şi noroioase…Și chiar pe „pajiștea” subţire de lângă drum ni se încarcă bocancii cu „opinci” grele de noroi clisos! În fine, în prag de seară suntem la belvederea şi Crucea lui Avram Iancu, mai jos admirăm Teiul lui Eminescu. Pe prima stradă pe care coborâm apare Dan Aldea cu maşina, să-i ducă pe Liliana și Marius înapoi la el acasă, la cină şi la maşina lor. Noi găsim ştampila de etapă la Pensiunea Roa, apoi Dan ne invită să admirăm uriaşul Stejar al lui Avram Iancu. La Câmpia Libertăţii fuseserăm în 2 ianuarie 2022, când încheiam Terra Saxonum. Tot Dan ne cumpără 4 litri de apă plată, căci noi am mai mers o vreme (vreo 3 km) la frontale. După o ramificaţie spre satul Veza, am mai mers cam 30 de minute și apoi ne-am montat cortul pe o pajişte faina din dreapta drumului, nu departe de Mânăstirea de la Cărbunari. Bilanţul zilei: 21 km, 600 m D+ Somn fain!

Sâmbătă 24 decembrie. Dimineaţă mohorâtă cu ploaie care începe chiar în momentul (ora 8.25) când ne luăm rucsacii în spinare, norocul e că nu ţine mult; pe „drumul crucii” dinainte de curtea mânăstirii se şi oprise. Incinta, construcţiile, bradul împodobit din curte, totul dovedeşte mână de gospodar, dar nu vedem pe nimeni, nu găsim de unde să cumpărăm lumânări. Câte o rugăciune scurtă şi pornim cu gândul la noroaiele ce ne aşteaptă. Dar, ieşim într-o păşune faină prin care mergem vreo cinci km cu spor, fără frâne de noroi! În depărtare zărim biserica din satul Deleni-Obârșia, sat părăsit, un fel de alt Lindenfeld. Doar în două curţi găsim încă „viaţă”, animale şi fum pe hornurile caselor. Drum lung, şerpuit pe coama dealului, apoi cu vânt rece, o coborâre cu noroi scârbos la asfaltul existent în satul Secășel. D-na Maria pe care o sunăm pentru ştampilă e în Alba, dar ne explică c-o găsim la mama sa. Casa păzită aparent de o haită de câini, dar care devin repede prietenoşi. Primim şi ştampila şi colaci, deşi nu ne venise ideea să colindăm. Satul e mic, traseul îl părăseşte curând, casele nu au sonerii, în case (în cele încă locuite) merg televizoarele, locatarii nu mai au urechi „fine”. Doar curajul de a intra într-o curte, noroc că neîncuiată, și a bate la uşă, ne-a permis să luăm cei patru litri de apă de gătit şi de preparat laptele. De data asta am colindat şi am primit „plată” creştinească.

Ieșim din sat în direcţia Berghin pe o uliţă foarte noroioasă, unde un localnic ne avertizează că după ieşirea din sat, noroiul va fi „şi mai şi”! Și aşa va fi – drum pentru masochişti – ne cam storc cei cam 2 km până dăm de singurul loc posibil de pus cortul. Bilanț: 17 km, 360 m D+ Somn adânc!

Duminică 25 decembrie Zi de Crăciun! Pe drumuri noroioase dar nu „prea-prea”, şi mai ales pe pajişti de lângă drum, ajungem după şase km în satul Berghin. Biserica nu e pe traseu, nu ne mai abatem pe la ea, avem drum lung, sărbătorim Crăciunul doar în suflete. Pozăm cea mai veche casă din sat: 1857, părăsită, dar încă „în picioare”! Biserica veche săsească e sus pe un deal în stânga noastră. La ieşirea din sat întâlnim un cioban tânăr cu cojoc tradiţional. Urcuşul ce urmează ne dă speranţe că drumurile vor fi pietruite. După ieşirea din pădurea din culmea Dealului, vedem oraşul Alba Iulia, un sat pe deal, Straja, unul în vale, Hăpria? Traversăm şoseaua asfaltată apoi satul Straja, unde avem o dovadă de neomenie: de la una dintre ultimele case (mare, faină) pe dreapta, unde am văzut oameni în curte le-am strigat peste poartă ”Crăciun cu Bucurii” şi i-am rugat să ne dea apă. N-au reacţionat nicicum. Am repetat rugămintea spunând că nu suntem ţigani ci turişti şi ne-au răspuns să ne vedem de drum că „azi se bea doar tărie şi vin”! Am plecat, dar Marlene le-a urat cu obidă: „Să vă ajute Dumnezeu aşa cum ne-aţi ajutat pe noi în Sfânta zi de Crăciun”. Puțin mai departe ne sare norocul în faţă: dintr-o casă mică ce părea nelocuită ieşea o femeie cu două galeţi goale care mergea după apă la o fântână aflată nu departe, dar nedotată cu roată-lanţ-găleată. Femeia, tanti Maria, avea o funie din plastic cu noduri de lungimea necesară legată de una dintre galeţi şi ne-a omenit mai întâi pe noi! Gest pe care n-am încercat (bine?, rău?) să-l răsplătim cu bani!

Mai departe drumul de câmp era asfaltat, cam deteriorat dar bun pentru bocancii noştri! Am mers cu spor cei şase km până la Bornele Călătoare „de la Ciugud”, cu semnături celebre ale creatorilor şi „ambasadorilor” Viei Transilvanica. Aflate, de fapt, nu „în Ciugud” cum înţeleserăm greşit noi în 8 octombrie la Alba Iulia, ci pe trackul VT, la 4 km de satul Limba, care face parte din comuna Ciugud. Era şi ora, dar mai ales locul de a monta cortul, căci soarele se pregătea să ne spună „noapte bună, pe mâine”. Eram acolo, la Alba Iulia, când Alin Ușeriu a anunţat cam aşa „Noi şi ambasadorii VT plecăm să semnăm bornele de la Ciugud”, gest care era trecut în programul oficial. Dintre multele texte cu semnături de pe acele borne, am reţinut două: al lui Tibi Ușeriu: „Uşor poate oricine” şi al lui Tomi Coconea: „Sunteţi mai puternici decât credeţi”! Bilanţul zilei: 18,5 km, 450 m D+ Somn în cel mai fain loc al vacantei!

Luni, 26 decembrie. La 8.10 o luăm la vale pe asfalt. Mult mai rapid şi mai ok decât prin noroaie clisoase. Mare de nori pe valea Mureşului. Fuioare lungi de ceaţă trec peste culme. Răsărit cu o dungă roşiatică deasupra munţilor Făgăraşi şi Cindrel. Din satul Limba n-o luăm la stânga spre Lunca Mureşului din două motive: de teama noroaielor şi pentru a străbate satul Ciugud renumit ca având de ani de zile cel mai eficient primar din România. Am mers deci pe asfalt paralel cu aleea de lângă Mureş, iar din satul Seușa, cotim la stânga spre podul relativ nou peste Mureş, unde reîntâlnim T-urile. Un drum noroios ce ne duce o vreme paralel cu autostrada, ne-a împiedicat să ajungem în Alba Iulia cu bocancii curaţi! Urmăm T-urile pe străduţe, trecem pe sub Poarta Cetăţii, pe la Obeliscul Horea Cloşca şi Crişan, pe sub Poarta în care a fost întemniţat Horea până la execuţia pe roată. În Cetate admirăm încă o dată clădirile renovate, statuile de epocă, clădirile legate de istorie… Intrăm în Catedrala Încoronării, apoi ajungem la apartamentul în care am locuit şi în seara marii serbări: „Via Transilvanica Day” din 8 octombrie 2022. Duş! Uscat hainele umede, încărcat telefoanele, mâncare gătită, soooomn! Bilanț: 13,5 km, 100m D+.

Marţi 27 decembrie. Plecăm spre Sebeş cu gândul să-l şi depăşim. La 7.45 ieşim pe uşa blocului şi urmăm T-urile care ne duc pe la ştampila VT de la Casa Tâmplarului şi ne trec, prima dată per pedes, pe podul, pe care ca şoferii îl numisem „cu ambuteiaje”. O luăm apoi la stânga spre şi prin Oarda. Unde, înainte de traversarea pe sub autostradă, avem parte de o scenă draguţă, total opusă celei din Straja din Ziua de Crăciun: un tânăr ce ne văzuse dintr-o curte, aleargă să ne întrebe dacă suntem drumeţi pe Via şi insistă să intrăm în casă la o cafea și prăjituri! Ne-a părut rău că l-am refuzat din criză de timp, pauza la el ar fi durat cam 30 minute… Curând, urcăm dealul pe drumuri argiloase, noroioase. Un cioban cu oile, ni se plânge de poluarea ce o simte deseori de la austriecii de la Kronospan-ul din Sebeş. Constatăm că VT trece mai departe de Râpa Roşie de cum credeam, dar Ea se vede fain. Trecere cam complicată pe sub autostradă, drum lung şi monoton prin Sebeş până în centru. La ora 15.00 ni se aplică ştampila VT la hotelul „Leul de Aur”. Înaintăm pe vechiul naţional spre Deva, ne cumpărăm patru litri de apă plată de la un supermarket. Cotim la stânga printre case rare apoi printre ogoare spre culmea din faţă pe un drum acceptabil pietruit dar care se duce spre o fermă din dreapta. Noi, masochişti deja cu „vechime”, continuăm pe cel mai penibil km al zilei şi turei, peste o tarla proaspăt arată, pe un vag drum peste arătură. Urcăm culmea pe drumuri mai „prietenoase”, o coborâm la frontale, cotim la stânga pe track şi ne depărtăm de o stână cu câini, apoi montăm cortul în acea vale largă. Au venit câinii după miros şi lumini, dar s-au plictisit repede că nu le-am dat atenţie. Bilanţul zilei: 24 km, din care 6 km după Sebeș! 530 m D+.

Miercuri 28 decembrie. Penultima zi! Cea mai rece noapte de până acum, ne trezim cu brumă pe cort și pe iarbă. Ura! În primele ore vom merge pe noroaie înghețate. Pornim la 8.10. După 45 min ajungem în culme la Belvederea cu Balcon, de unde admirăm ambele Piane, sate mari, faine. Drum plăcut pe culme apoi prin pădure faină de stejar. Coborâm în Pianu de Sus unde ajungem la 10.30. Marlene parcurge 1+1 km pentru ştampila VT aflată la o pensiune rustică foarte faină, în timp ce eu o aştept la ramificaţia pe care o vom urma, unde la un magazin comunal comand o cafea şi răspund la întrebările unor curioşi, dintre care unii încearcă greutatea rucsacilor…Aflu că sunt mândri că Primăria e „la ei” (o văzusem) şi că cei din Pianu de Jos vin aici la primărie! La 11.15 o luăm din loc, pe o vale, spre pădure. Drum de TAF super noroios, în urcuş abrupt vreo 2 km, unde eu – Dinu – încercând să ies în pădure din drumul adânc (hurloi), reuşesc să alunec vreo 3 m pe burtă, să mă fac „ca porcu´” şi să îmi învineţesc un ochi, probabil căzând cu el pe pumnul în care ţineam băţul. Am mers aşa până în culme aşteptând noi „episoade”, care n-au mai urmat căci adoptasem mersul ca pe zăpada îngheţată fără colţari: călcând energic pe canturile bocancilor. A durat apoi cam 30 de minute deznoroirea cu ghemotoace de frunze… Ochiul îşi vede de evoluţie şi ca volum și culoare… După vreo două ore ieşim din pădure și trecem pe lângă două mici grupuri de case locuite numite Văratic, ce ţin de satul Purcăreți. La ora 16.00 ajungem la Mânăstirea Afteia, unde ne închinăm şi ne aprovizionăm cu apă. Drum de TAF în coborâre cam abruptă, care după 1 km dă în cel de pe vale şi mai noroios, pe care mai mergem încă 3,5 km până în poieniţa unde track-ul părăseşte valea Ciorii. Ne dăm jos rucsacii şi… din urmă mai apare un drumeţ de Via: Paul Balint, tot clujean, venea din Pianu şi avea cazare la Vinerea, până unde mai are de mers vreo 10 km de urcat şi de coborât. Drum bun! Bilanț: 20,5 km, 760 m D+. Ultima noapte în cort, următoarea… acasă!

Joi 29 decembrie. A 8-a zi din tura asta. Noapte şi mai rece ca cea anterioară –12º C. În cort, seara + 12º C. Dimineaţa cortul plin de chiciură, dar ştim s-o „gestionăm”. Pornim la 8.10. Mergem rapid să profităm de îngheţ. Drumuri încâlcite de TAF dar acum îngheţate. Drum de culme pietruit, apoi în uşoară coborâre. Pădure faină de stejar. Lizieră cu o troiţă şi băncuţă în dreapta şi o cabană în stânga – Cozonac? Apoi o lungă linie dreaptă încadrată de plopi. Lung ocol prin dreapta prin satul Vinerea. La cam 100 m după giratoriul de traversarea şoselei care duce mai scurt la Cugir… o surpriză: opreşte o maşină, se deschide geamul şi suntem întrebaţi dacă nu cumva suntem familia Mititeanu!! Era dl Adrian Frăţilă care ştia de planul nostru şi de ziua sosirii noastre în Cugir de la dl Dumitru Vasile, şeful „Dacilor Cugireni”! Dar dintr-o neatenţie nu făcuserăm schimb de numere de telefon! Ce coincidenţă! Ne notăm acum numerele, noi continuăm pe marcajul VT pe la pensiunea d-lui Mihălțan, care ne aplică ştampila și ne confirmă că Paul Balint tocmai ce plecase pe la ora 10 (cam târziu) spre Ciungu Mare. (avea în plan până la Grădiştea de Munte). Defilăm apoi prin Poiana cu Goruni, vedem şi plantaţia de lavandă…. Trecem pe lângă vreo două stâne înainte de a intra în Cugir, dăm de un ciurgău cu valău (ce noroc!) unde ne spălăm bine bocancii. Mergem o vreme cu bagajele în spinare pe fainul bulevard pietonal, apoi, după 15,5 km de la plecarea din Valea Ciorii, per pedes, pe la ora 15.00 comandăm un taxi care ne duce 3 km, până la „Uzina de Sus” unde locuiește draga Ica, fostă colegă de grupă din studenţie. Notăm numărul de telefon al taximetristului, pentru a ne duce deseară la gara Șibot. Pe la 16.30 a venit după noi dl Adrian şi ne-a dus la restaurantul Casa Cugireană, unde ne aştepta și dl Dumitru Vasile cu soţia cu care ne ştiam de la „Via Transilvanica Day” din Alba Iulia. Seară de neuitat, din păcate prea scurtă pentru câte am fi avut de povestit. Doi dintre amabilele gazde, Adrian Frăţilă şi maratonistul Romeo Bradu ne-au dus în final şi cei 12 km până la gara Șibot, de unde, la 19.30, am urcat în trenul Timişoara-Iași, ce ne-a adus acasă, unde am ajuns la ora 22.10.

Bilanţ general: 140 km în 8 zile.

EPILOG: Din Via, din Terra Dacica ne-au mai rămas neparcurşi tot 140 km prin judeţul Hunedoara: Credem una dintre cele mai faine şi variate zone ale Viei Transilvanica, atât ca peisaje, cât şi ca încărcătură istorică. Pentru noi va fi „Platoul Mehedinţi” ce ne va duce la „ultima bornă”! Avem asta în plan în 7 zile din Vacanţa de Paşti, 2023! Sănătoşi să fim, să devenim și noi „integralişti pe Via Transilvanica”, iar eu, probabil pentru o lungă vreme, cel mai vârstnic!

Trei albume foto din tronsonul acesta la https://foto.dinumititeanu.ro/