Gandind la Omu

Opinie despre proiectul de a se construi o linie de telegondole spre Vf. Omu.

Motto: „Din Vârful Omu –gigantică cumpănă de ape – natura, de o măreţie michelangelească, îşi risipeşte cu dărnicie bogăţiile spre toate zările”

Andrei Pandrea

Am, ca mulţi dintre voi, insomnii din cauza viitorului „luminos” al Poienii Coştilei. „Văd” noul peisaj ce va fi acolo, descris cu atâta durere de unii colegi de lista. Dar, în privinţa ei, aşa cum am mai scris, din păcate m-am resemnat. Am obosit poate, căci eu lupt de mai multă vreme cu tot felul de idei aberante ale unor factori de decizie. Un exemplu doar, scuze dacă l-am mai scris cândva: propusese unul dintre ei… electrificarea potecii din Cheile Turzii, de la microhidrocentralele de la intrarea şi ieşirea din Chei, care, alături de altele, figurau pe harta judeţului din biroul său. Era încântat că „nici nu e nevoie de mulţi stâlpi, se pot folosi pereţii de stâncă”. Norocul meu, şi mai ales al Cheilor, a fost că avea şi acesta un şef, care era om de munte, la care aveam acces şi care, cred că nici nu-l prea avea la inimă pe cel cu „inovaţia”.

Mă bucur însă că nu capitulat şi inimoasa, neobosita Codruţa, experimentată în lupta cu birocraţii şi experta în modul de abordare a diverselor aspecte de mediu şi nici alţii dintre voi.

Dar, dacă nu se va reuşi totusi cu Poiana Coştilei, sper însa să se reuşească cu Omu! Va implor, nu lăsaţi să se facă aceasta crimă! Pentru salvarea Omului sunt mari şanse, dacă se abordează problema cum se cuvine, cu argumente, cu tact, cu perseverenta. Cătălin Olteanu a şi dat câteva idei, ca răspuns la întrebarea cuiva: „Ce se poate face?”. Se poate face un material cu multe argumente valabile contra proiectului de telegondolă spre Omu. Dar, ar trebui ca acesta să poarte ștampilele mai multor ONG-uri şi semnăturile şefilor acestora şi în multe exemplare, trimise la zeci de foruri şi mass-media, așa cum a procedat Radu al meu cu Proiectul „Cheile Turzii”(17 ONG-uri).

Am scris că „viitoarea staţiune „Poiana Coştilei” îmi produce insomnii, dar adaug acum că Telegondola pe Omu îmi produce coşmaruri! Mie! Dar atunci cum dormiţi, ce visaţi voi, cei care mergeţi în Bucegi „acasă”, cum merg eu în Apuseni şi Rodnei, adică foarte des… Da, şi străinii au instalaţii pentru schi până sus, pe vârfuri! Dar cei care le folosesc au alt comportament. Nu vezi lângă staţiile de telecabine ce vezi la noi la Babele. De acord să facem „Superschi în Carpaţi”, dar numai atunci când vom avea beneficiari care să merite asta. Întâi să ne educăm, să existe un comportament, o disciplină ecologica pe munte. Când nu vom mai vedea gunoaie pe munte, când fiecare turist sau cabanier îşi va evacua deşeurile din munte, abia atunci să ne apucăm de construit telecabine şi telegondole.

Revin în final „Satul de vile” din Poiana Coştilei. E posibil să se facă acolo şi ceva pentru elevi. O baracă de şantier transformată în bază de cazare de zero stele sau altceva, pentru „tabere de ecologizare”, sa strângă profesorii cu elevii gunoaiele, cum strângeau cândva porumbul la IAS-uri. Căci, așa fac, anual, săracii elevi din Zărneşti, pe Valea Bârsei – Plaiul Foii, la finele „sezonului turistic”! În timpul sezonului… defilăm de nevoie prin faţa munţilor de gunoaie ale celor despre care unii spun că dacă au venit la munte e o dovadă că şi ăştia iubesc muntele, natura! Da, unii spun ca şi cel ce-și bate sistematic nevasta, o iubeşte!

Bravos naţiune! Nea Iancule, eşti încă printre noi!