Primăvara pe Via Transilvanica – episodul 3

Primăvara pe Via Transilvanica (prin Terra Siculorum).

Foarte puțini oameni au și antrenamentul și timpul necesar (60-80 zile) pentru a parcurge dintr-o dată tot traseul- cam 1400 km.  Noi am parcurs în toamna 2021, în 18 zile, sectorul Putna-Sovata 365 km. Iarna, în 13 zile sectorul Terra Saxonum (Archita-Micăsasa-Blaj)- 220 km, iar în vacanța de Paști 2022,  în 7 zile -22-28 aprilie- Terra Siculorum: Sovata- Archita – 142 km. (Prima etapă din Terra Siculorum: Câmpu Cetății – Sovata o parcurseserăm în tura din toamnă !). În toate aceste trei vacanțe pe draga Via, noi am dormit mai ales în cort, unde ne prindea seara. Dar și la câte o pensiune pentru duș, cum am făcut acum  în Odorhei și din cauza unor prognoze meteo urâte -în Dârjiu.

Cei care abordează satele din Secuime și nu cunosc limba maghiară (nici noi n-o cunoaștem), trebuie să înțeleagă că în majoritatea satelor prin care vor trece se vorbește doar limba maghiară. Ca atare, mai toți locuitorii fiind oameni simpli care n-au prea ieșit din zonă, au uitat puțina limba română învățată la școală, deci va fi foarte greu a ne înțelege cu ei.  Un fapt e clar:  e de bun simț ca -musafiri fiind- așa cum procedăm în țări străine, trebuie să salutăm în limba localnicilor. Apoi să ne adresăm rar și clar în românește, în fraze scurte, inclusiv când prin telefon solicităm rețineri de locuri în pensiuni:

Bună dimineața-   Jó reggelt kívánok                  Bună ziua – Jó napot               Bună seara –  Jó estét

Vă rog – kérem      Mulțumesc – Köszönöm               La revedere –  Viszontlátásra         Cu plăcere-  Szívesen  

Și să știm sau să avem scrise câteva cuvinte strict necesare:      Apă –  víz              Magazin –  bolt

Iar dacă  intrăm într-un magazin ( mai toate închise la orele din jurul prânzului !) trebuie să știm numele unor alimente pe care le dorim și nu le vedem să le arătăm cu degetul:

pâine – kenyér       zahăr – cukor (țucor)      lapte – tej         gem – lekvár

E bine ca înainte de tură, să vă notați și numele maghiare ale localităților prin care veți trece. Le găsiți cu Google Search pe Wikipedia.  Omul din Inlăceni/Enlaka, pe fânațul căruia pusesem cortul în Seara de Înviere, ne-a întrebat dimineața când ne-a dat apa pentru drum până unde vom merge. N-a știut de satul Dealu (aflat la vreo 24 km), dar i-am spus apoi Oroszhegy și  a exclamat ”Istenem”/Dumnezeule !

Oamenii sunt foarte amabili cu musafirii și ne mirăm cum se străduiesc să-și amintească cuvintele românești necesare ca să ne ajute.

Cine dorește doar foto: 3 albume (120 imagni) la             www.foto.dinumititeanu.ro

Am plecat din Cluj la ora 9 cu autobuzul  Oradea-Iași, iar din orașul Sovata cam 5 km cu un taxi până la Băile Sovata, la Punctul de Informare turistică unde sosiserăm în toamna trecută venind de la Putna. La  ora 13.30 porneam cu rucsacii în spinare.

 Nu vom face o relatare pe zile – o găsiți în ”Ghidul Via Transilvanica”, ci ne vom opri la unele aspecte.

Pe traseu nu găsim izvoare, iar cele întâlnite nu-s potabile. Într-un sat (Păuleni), unde am vrut să luam apă ce curgea într-un bazin dintr-un furtun, ni s-a atras atenția:  ez nem jó – nu e bună ! Așa că viz = apă să cerem de la un bufet/magazinuț sau de la o casă. Ni s-a oferit apă rece de la casele de unde am cerut și chiar am fost întrebați dacă nu dorim o cafea, o pălincă.

 Pe traseu vom avea surprize, vom găsi obiceiuri locale: De ex în Sașvereș- primul sat de după Sovata (cineva ne-a spus ulterior că și la Praid) în acea zi  de Vinerea Mare ortodoxă, am văzut la multe porți crengi de brad împodobite cu flori, panglici și ouă colorate -dar n-am știut atunci semnificația lor !  Nu am văzut așa ceva și în alte multe sate secuiești prin care am trecut.  Sau poate au fost și nu mai erau când am trecut noi !! Am aflat semnificația lor după ce am ajuns acasă, din comentarii la postarea făcută pe contul meu de FB: Cea mai completă eu spun că este cea postată de Vajda Kinga: (mulțumesc !)   ”Ornamentele florale se pun de Floriile catolice /reformate și rămân pana după Paste la porțile famiililor unde sunt fete de maritat , ca simbol al vieții, frumuseții. Baietii a doua zi de Paste merg la udat fetele pentru a fi frumoase tot anul. Este un obicei frumos ce apropie oamenii și serbează bucuria Pastelui.”

La fel ca în majoritatea satelor din Ro,  în satele secuiești am văzut case moderne, am văzut și case vechi abandonate, pe cale de dărâmare, dar ne-am bucurat să vedem că cele mai multe sunt case vechi în stare bună, locuite, îngrijite, frumoase.  Cea mai veche văzută de noi era din 1909, dar pe puține era scris anul construcției. Sigur unele erau și mai vechi.  Alte momente mai deosebite pe traseu:  În ziua a 2-a, pe dealul/platou dintre Praid și Atia, mergând prin ploaie, așteptam cu nerăbdare să ajungem la refugiul trecut și în ghidul VT : ”un punct de belvedere cu băncuțe, acoperit”, să facem o pauză de masă acolo. Surpriza neplăcută a fost că peste suportul din lemn al acoperișului nu a mai fost aplicată și tablă sau alt material impermeabil,  ploua în refugiu ca și afară ! D-na Herta Peter din  zonă ne-a explicat mai apoi pe FB că: ”Acea  construcție nu a fost concepută pentru a fi un refugiu sau adăpost. Este un simbol al unei păsări din istoria maghiarilor”.  

 OK, i-am mulțumit ! Dar asta trebuia scris în Ghidul VT, nu ”refugiu acoperit” ! Legenda e faină, dar nu și realizarea: sub aripile acelei ”păsări”, nu e un cuib cu ouă, ci o masă și băncuțe, care invită la popas nu doar pe vreme bună, ci mai ales pe ploaie ! Iar unei  păsări când e plouată nu-i ajunge apa la piele !  Cred că dacă ”aripile acelei păsări” erau făcute cu gândul nu doar la istorie, ci și la drumeți, nu dăuna cu nimic tradiției ! Dar, vorba ardeleanului: ”n-a fost mare bai”, curând, înainte de a începe coborârea spre Atia s-a oprit ploaia, așa că am admirat capela spre care urca Via Dolorosa/Calea Crucilor pe care am coborât în sat, chiar în cimitir, lângă biserica fain renovată după un incendiu.

Mai apoi, însoținsd pârâul Moara în urcare spre Inlăceni, am trecut pe lângă ”atelierul” cărbunarilor: se definitiva o bocșă, alături una mai veche ardea mocnit și exista o vatră de bocșă evacuată. Cândva acei cărbuni cu mare putere calorică, erau folosiți la oțelării, iar secuii erau/sunt specialiști în această profesie care are secretele ei. Azi – vorba unui comentariu- îi folosesc grătărăgiii ! În ziua următoare, am lăsat cortul montat lângă primele case din Inlăceni/Enlaka și am făcut un tur de 2 km prin  acest ”sat-muzeu”, fotografiind case vechi faine,restaurate pastrand aspectul traditional, altele triste, abandonate sau prăbușite, biserica, morminte vechi în cimitir, unele de pe la 1800 și un tei uriaș, vechi de cam 600 de ani, cum aflăm din ghidul VT !

În satul Lupeni/Farkaslaka -unde ar fi trebuit să facem 5 km în plus pentru a ne aplica ștampila în Carnetul Drumețului pe VT, dl. Ernö, de la pensiunea Barangoló,  a fost  amabil și a venit cu mașina cei 2,5 km la intersecția unde-l așteptam și unde traseul VT cotește la stânga spre a urca la impozanta statuie metalică ”Inima lui Isus”.  A adus și pahăruțe și palincă/lichior să ciocnim de ”bun venit” ! Ne-a impresionat amabilitatea D-sale. Apoi am urcat lung spre vârful dealului Gordon, unde -din 2011- se află cea mai înaltă statuie (22 m)  a lui Isus din Europa de Est. E modernă, din metal inox și se poate urca prin ea pe scări metalice în spirală ca în Statuia Libertății din New York.

În ziua a 5-a, cea mai lungă -33 km- trecând prin satul Sânpaul, am  constatat cu uimire foarte multe cuiburi de berze,  noi am văzut vreo 16-20 ! Ne-am bucura dacă am putea afla câte sunt, localnicii întrebați nu știau. Explicația este existența unor lacuri și bălți la marginea satului. Nu le veți vedea în pozele noastre, Marlene nu a făcut decât o poză cu doar un cuib, din cauza stâlpilor și firelor, marii dușmani ai fotografilor ! Apropo de berze, am aflat și altă sursă de hrană a lor decât broaștele: soțul doamnei Maria Zoltany de la casa de oaspeți din Dârjiu, care e fermier, ne-a arătat o filmare cu sute de berze ciugulind lăcustele (cosașii) din urma cositorii lui mecanice. Incredibil, parcă erau stoluri de vrăbii !

Tot în satul Sânpaul/Homoródszentpál am avut o mare surpriză, un gest de mare Omenie: într-un mic bufet dela ramificația spre Daia, din care am cumpărat o cola, am uitat  pe tejhea tăscuța cu acte, bani, card ! După cam 30 minute, ne-a ajuns din urma un Om pe bicicleta dându-ne acel obiect prețios trimis de tânărul de la bufet ! Jos pălăria. Un gest ce nu-l vom putea uita ! Poate cineva îi va transmite mulțumirile noastre !

În ziua a 6-a, după satul Daia, am văzut o turmă de vaci cu coarne impresionante prin mărimea și forma lor. Nu știam rasa.Dar ulterior, ne-a lămurit dl.  Kádár Olivér (mulțumim !)  :Este vorba de „magyar szürke szarvasmarha” adică „bovine gri unguresc”. Care este așa numit „hungarikum” adică specific unguresc  Aici găsiți mai multe informații: https://en.m.wikipedia.org/wiki/Hungarian_Grey. 

Mai apoi de pe o culme faină, am admirat și fotografiat creasta făgărășană sclipind în soare, pe care o admiram de aproape în copilăria mea: e prima mea amintire din pruncie, cu întrebarea: ” de ce acea panglică de alb dintre albastrul de deasupra și verdele sau cenușiul de dedesubt sosește   atât de devreme și dispare atât de târziu ?”

Am aflat din ghidul VT și am constatat și noi că prin Terra Siculorum  traseul VT, pe zeci de km e comun  cu traseul Via Mariae, cu semn de marcaj ”m” :  https://viamariaecj.ro/ro/   care -sub formă de cruce- unește 8 țări central Europene: vest-est: Austria- Ungaria-România, iar nord-sud: Polonia-Slovacia- Ungaria-Croația- Serbia- Bosnia. E un drum spiritual turistic, un  drum de pelerinaj, care se bazează pe cinstirea Sfintei Maria de către popoarele din Europa. Dl. Moldovan László din Praid, care ne-a aplicat ștampila de etapă  în carnetul Drumețului pe VT, ne-a mărturisit că el a parcurs cu bicicleta cei 1.400 km ai brațului orizontal al ”crucii”- de la Mariazell din Austria, până la Șumuleu Ciuc din România. Extremele barei verticale a ”crucii” sunt Częstochowa din  Polonia unde se află Madona Neagră și Mejdugorje din Bosnia.

   Știam că în Secuime vom găsi celebrele porți  similare cu cele maramureșene. Dar aici nu sunt doar sculptate, ci și pictate ! Iar deasupra portiței, la marea majoritate găsim numele stăpânilor și anul construcției. Sub streașina porții există niște orificii- invitații pentru păsărele: ” Faceți-vă aici cuibul !”.  Un alt semn de ospitalitate, de armonie cu natura. Cea mai veche poartă văzută de noi (în satul Dealu/Oroszhegy) era din 1917. Iar la intrarea în orașul Odorhei, de la monumentul și  mormântul lui Orbán Balázs  la vale, se află o impresionantă expoziție de porți secuiești  aduse din diferite sate, cu diferite vechimi, pe sub care se trece ca pe sub niște arcuri de triumf !    Am constatat toleranța religioasă: biserici romano-catolice, evanghelice, unitariene, reformate, mai rar ortodoxe (ex.cea din Dobolii de Jos și Biserica  ortodoxa din Căpeni, jud. Covasna (Köpec) ). Am vizitat pe dinafară, dar pe unele și pe dinăuntru biserici din satele prin care am trecut, cele mai multe în centrul localității, unele pe înălțimi și cu diferite ziduri/foste ziduri de apărare, unele restaurate sau în curs.

  Desigur că în frumosul oraș Odorheiul Secuiesc, am vizitat și  interesantul Muzeu Mini Erdely, îmbogățit mereu  cu machete ale unor palate, castele, biserici, cetăți vechi din Transilvania.  În Odorhei am dormit la frumoasa pensiune Gizi Csárda, într-o cameră cu tot mobilierul pictat, cum văzusem și în sate săsești. Dl. Claudiu Bixa ne spune într-un comentariu la o fotografie a noastră din acea cameră  că ”pictura traditională de pe mobilier, cred că este marca familiei Sütö din Vârghis, pictori si sculptori in lemn, din generatie in generatie din anul 1500 pana in zilele noastre”.

Așa cum cei mai mulți știți, inimoșii de la Tășuleasa Social s-au străduit să ne poarte cât mai puțin pe drumuri asfaltate și de macadam și cât mai mult pe drumuri vechi, unele doar poteci, ce legau/leagă satele între ele. Cele mai dragi ne erau cele înierbate, nescormonite de roți de tractoare devenite după ploi râuri de noroi. Am avut marele noroc de faptul că în multe zone cu drumuri noroioase, puteam merge pe iarbă, pe lângă ele.

Câini ?  Da, am întâlnit și poate știți că nouă nu ne e teamă de ei: http://www.dinumititeanu.ro/Cainii-ciobanilor     Am întâlnit turme de vaci și de oi cu câini foarte diferiți: unii, deși trecuserăm pe aproape de ei, nu se sinchiseau de noi, nici nu se sculau. Alții doar ne lătrau ”de formă”, ca să vadă stăpânii că își fac datoria. Dar am întâlnit și cei mai agresivi și mai mulți câini  din ultimele noastre decenii de mers pe munte ! ( Ciobanii ne-au spus ”vreo 20”, pe noi ne atacaseră vreo 12-14 !!).  Din păcate nu puteam face poze cu ei în atac agresiv, atunci trebuia să ne apărăm, ci doar când cei doi ciobani reușeau să-i mai potolească ! Și nu doar ”șeful” era foarte agresiv, erau cam toți, nu am putut depista ”șeful haitei”, vreo 3-4 păreau ”șefi” ! 

 E adevărat că era o turmă mare și că am trecut chiar pe lângă ea. Ne-au apărat și cei doi ciobani, dar nu prea puteau nici ei să-i potolească, cum ne depărtam puțin, ne atacau ”în cerc” cu multă agresivitate. Chiar și după ce, cu greu, stând spate în spate și mergând învârtindu-ne mereu și arătându-le că avem arme defensive (bețele), ne depărtaserăm destul de mult de turmă. Locul: între Mujna și Archita, pe o faină culme/platou înierbat, de lângă ”vârful” Dealul Ciungilor, care rămâne în dreapta. Turma cu câinii ”turbați” era  la o curbă spre stânga a traseului, înainte  de a începe coborârea spre gara Archita, de unde urma să urcăm în tren spre Sighișoara – Cluj Napoca. Nici să nu îndrăzniți a merge pe acolo fără bețe și singuri ! 3-4 ar fi cel mai bine și să le dovediți că nu vă e frică de ei, să nu vă comportați ca posibile victime !

Nemțoaica  Christine Thürmer prima și până acum singura femeie care a parcurs întregul traseu VT, citată de Voicu Bojan pe site-ul ”pressone.ro” scria că ”Via Transilvanica nu-i pentru sufletele slabe, e diferit de alte trasee, e un drum viu, imprevizibil, pățești tot felul de chestii…”  Chiar dacă nu veți avea probleme cu urșii, cu câinii, veți avea probleme cu noroaiele, cu lipsa izvoarelor, cu drumuri monotone, cu neplăcuta întâlnire cu gunoaie. Nu peste tot și nu așa multe cum am găsit la intrarea în Târnăvioaara (în zona Copșa Mică), lăsate ca ”mostră” de organizatorii VT. Dar ceva similar am găsit la intrarea VT în Praid, pe care 10 oameni le-ar putea aduna într-o oră. Lăsate acolo, e o invitație să folosească și alții acea ”ghenă” ! 

Deci  pe Via Transilvanica trebuie să meargă doar cei care iubesc natura în integritatea ei, care acceptă inclusiv drumuri noroioase sau ”monotone”. La fel cum acceptăm că ființa iubită nu poate avea doar calități, ci și anumite defecte și cum știm că nici noi nu suntem perfecți.   Știu câțiva oameni dezamăgiți de zona din Via pe care o parcurseseră, cum au fost unii și de Mocănița de pe Vaser ! Au plecat cu așteptări prea mari, nu cu ”Nu-ți fă iluzii ca să nu ai deziluzii” !

Vremea  a fost în general bună.  Erau anunțate și ploi de 3-4 mm, dar au fost doar ”ploicele”. Una, în ultima zi joi 28 aprilie, era anunțată ca ”sfârșitul lumii” 8 mm !!! după Meteoblue,  ceea ce ne îndemna să mai rămânem o zi în Dârjiu. Dar  alte site-uri meteo arătau ploaie ”mai cuminte” și așa a fost ! N-am mai rămas încă o zi, dar am avut timp să vizităm pe îndelete interesanta biserică, una din cele mai importante biserici fortificate din Transilvania, intrată în patrimoniul UNESCO din anul 1999. 

Am avut doar scurte bucăți de drumuri cu noroi printre ogoare, deci ”obligatorii”, de ex la plecarea din Daia. Cele mai multe erau pietruite sau înierbate, foarte plăcute la mers, mai ales prin pășuni.

Locuri de cort erau mai peste tot pe lângă sate sau departe de sate. Dar vara trebuie atenție să nu se monteze cortul peste iarbă mare necosită și nici în terenuri private îngrădite  fără acordul proprietarilor. Desigur noi eram atenți să ne luăm apă din timp, din ultimul sat prin care treceam în acea seară. Vă enumerăm etapele noastre, locurile de dormit:

1. Sovata-Praid 14,8 km. Am dormit în cort marginea satului Praid.

2. Praid- Atia- Inlăceni 22,6 km, am montat cortul într-o grădină, lângă primele case din Inlăceni.

3. Inlăceni – Firtușu- Păuleni- Lupeni- dl. Gordon – 21 km +2 circuit prin satul Inlăceni. Dormit în cort lângă Turnul cu Belvedere.

4. Dl.Gordon- satul Dealu- Ulcani- Tămașu- Odorheiu Secuiesc- 17,8 km. Dormit în pensiunea Gizi Csárda.

5. Odorhei- Ghipeș- Mărtiniș- Rareș- Sânpaul- Daia –  33 km. Dormit în cort la ieșirea din Daia.

6. Daia- Ulieșu- Dârjiu.  15 km. Dormit în casa de oaspeți administrată de d-na Maria Zoltany.

7. Dârjiu- Mujna- Archita  16 km.

 Acum avem parcurși 727  km  în 38 zile ( 18+13+ 7) de la Putna la Blaj, deci cam jumătate din Via Transilvanica. Sperăm ca peste un an, după vacanța de Paști 2023, să figurăm și noi printre ”integraliști”. 

3 albume foto (120 imgini) la:   https://foto.dinumititeanu.ro/2021/11/30/via-transilvanica/