Tour du Cervin / Matterhorn -ep.2

Tour du Cervin /  Matterhorn  – episodul 2

Luni 20 iulie.  Dată ce ne aminteşte de două urcări pe Mont Blanc: eu în 1973, şi ambii+ prietenii Puiu Dimache şi Cezar Manea în 2010, dar pe un traseu „mai altfel” decat cel clasic 

Mont Blanc: Marea traversare

Azi avem în plan să ajungem la Arolla, ultima etapă în întregime în Elveţia. În plan este şi să dormim deseară în camping, să nu ne mai spălăm cu apă rece dintr-un pârâu, ci să facem duş cu apă caldă. Dar veţi afla că…”socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg” ! 

Ca de obicei, la 7.30 plecăm. Dimineaţă faină, soare, peisaj impresionant cu gheţarul Moiry şi vârfurile de deasupra lui. Urcăm printre stâne şi turme de vaci. În Col du Torrent-2.916 m e ba ceaţă, ba soare. Reuşim să vedem vârfurile ştiute de pe Haute Route, de deasupra Arollei. Coborâre lungă pe o căldură sufocantă. Întâlnim cicloturişti care urcă. Ajunşi în Les Hauderes topiţi de căldură şi înfometaţi,  repetăm meniul din Zinal: pâine proaspătă, brânză, roşii, lapte/suc, dar de data asta fără Florin. Mâncăm stând la umbră pe un mic zid de lângă biserica din centru.Ne amintim că aici, când ne întorceam  de la cabana Vignettes cu Florin şi Dia, am făcut o pauză de masă la restaurantul „La Cordee”, unde  am mâncat câte o porţie de „Rösti”, o minunată specialitate valesană.  După pauza de o oră de acum, la 16, pornim spre Arolla -cca 10 km- pe vechiul drum de macadam şi apoi pe poteci care însoţesc şoseaua, traversând-o de câteva ori, făcând îmbârligături cam enervante pentru a evita asfaltul. 

La intrarea în Arolla, în stânga vedem un camping, dar decidem să mergem până la cel din amonte, căci acum e răcoare şi să mai scurtăm din lunga zi de mâine. Arolla e mai sus, în dreapta, noi trecem doar pe lângă cladiri folosite în sezonul de schi, acum e pustiu. Şi mai sus, unde pe hartă figurează campingul … surpriză neplăcută: acesta nu mai există; după cum vedem se pare că l-a distrus o viitură. Reuşim să găsim apă  potabilă şi… pe semi-întuneric ne montăm cortul pe un drum secundar din pădure. O pereche de bătrânei simpatici însoţiţi de un căţel ne urează noapte bună !  Şi ca în mai fiecare din serile  anterioare, după ce intrăm în cort, începe ploaia. Aşa că duşul din seara asta la camping, la care ne-am gândit toată ziua, n-a fost înlocuit măcar cu spălatul într-un pârâu cu apă rece ca în seri anterioare, ci cu ..şerveţele parfumate ! 

Bilanţul zilei: 23,1 km,  +1002 m, -1503 m 

Marţi 21 iulie. Azi va fi o zi  lungă şi grea spre şi peste graniţă. Căci vom reintra în Italia ! Aşa că ne trezim la ora 4.00. Pornim la 5.30.

Începem pe drum de macadam, apoi la stânga , în urcuş abrupt la început, spre şi apoi pe deasupra statuii La Vierge Bleue/ Fecioara Albastră . E ultimul  lung urcuş în Elveţia , de la 2006 m până pe  graniţă, în Col Colon, la 3.082 m.,  În prima parte, poteca marcata cu bandă roşie (turistică !) e OK. Desupra Fecioarei întâlnim o zonă cu cabluri. Urcăm continuu, apoi coborâm  la marginea gheţarului aflat în dreapta. O vreme mai găsim marcaje, de data asta albastre (marcaj alpin !). Dar mai sus, nu mai există nici marcaje şi nici momâi, căci morena e „vie”. E enervant de mers pe acest amestec de pietre şi noroi; totul fuge de sub bocanci ! 

 Norocul nostru este că vremea e bună, vedem gheţarul ce va trebui sa-l traversăm la un moment dat şi vedem patru oameni ce merg în aceeaşi direcţie.  Ştim că undeva , sus, în stânga sunt cabanele Bertol şi  Bouquetins. Ajungem pe cei patru, care se opriseră să-şi monteze colţarii şi să se lege în coardă. Au şi pioleţi, căci ei vor merge  spre Rifugio/cabana Aosta  cu gândul să urce  mâine patrumiarul Dent d’ Herens.  Ne urăm reciproc “beau temps”, noi ne montăm „colţăreii” (ff utili aici !) pe bocanci şi începem  „la beţe” traversarea spre spre dreapta a tristului Haute Glacier d’ Arolla. E ca un teren arat, cu brazde longitudinale din gheaţă „ca sticla”, printre care curg şuvoaie de apă. Urcuşul ce urmează spre Col Colon pe sub stânca „La Vierge” (Fecioara), e mixt: ba pământ, ba zăpadă moale.

 În Col Colon -3.082 m facem o pauză. Vremea e frumoasă, vârfurile înzăpezite sclipesc în soare,. Ne amintim că pe aici, am trecut cu schiurile de tură la început de mai 2009 în ultima lungă etapă a Haute Route,  de la cabana Vignettes la Zermatt. Lacul  dinspre Italia e de un albastru înnebunitor.  După 30 minute, începem să coborâm spre cabana Nicamuli-2.828 m, apoi spre cabana Prarayer, aflată tot la 2.006 m, ca şi Arolla de unde am plecat ! Ajungem la Prarayer la 14.45. Mâncăm nişte spaghetti,  iar la 15.15 pornim, căci ne aşteaptă o lungă urcare. Iarăşi căldură mare. Dar după cca 1,5 ore, mai sus de stânele Valcornera,  ne răcorim făcând baie în apa rece a pârâului, uscându-ne apoi la soare, cum se vede într-o poză. Urcăm apoi cu spor, urcuşul e tot mai abrupt şi apoi tot mai urât, pe acel pietriş instabil ce ne macină nervii şi forţele.  „Colac peste pupăză”, înainte de şa, începe o ploaie cu grindină. Norocul este că sunt semne cu vopsea (săgetuţe galbene) pe bolovanii mai mari. Ştiam că fiind cu gheaţă, ploaia se va opri în cca 20 minute. Aşadar când la 19.50 suntem în Col de Valcornera-3.075 m, ploaia se oprise. Constatăm că vechea potecă e abandonată, n-a putut fi reparată, aşa ca pornim la stânga pe varianta amenajată fain şi cu multă muncă ( se vede) de curând. E o adevărată via ferrata. La 20.15 ajungem la cabana Perucca-Vuillermoz. Cum să intri la ora asta, să ceri ştampila şi să pleci ? (căci mai jos cu cca 15 minute erau locuri de cort, un cort roşu era deja montat, exista şi un „bivacco” de 2 persoane acolo. ) Aşa că decidem să dormim în cabană, dar mâncând „din traistă”. Am procedat bine, căci după ce am mâncat  afară, au venit iarăşi două reprize de ploaie.

Dormitor mare, dar vom avea norocul că nimeni nu va sforăi. Somn odihnitor ! 

Bilanţul zilei:31,5 km, cca + 2000 m, – 1.500 m ( se oprise GPS-ul pe o zonă). Recordul turei !

Miercuri 22 iulie. Azi, a 7-a zi pe TC, am putea termina tura, am putea închide cercul la Plan Maison. Dar din motivele ce le vom arăta în epilog, vom „rupe” această ultimă etapă în două. Aşa că nu ne mai grăbim, aşteptăm soarele la cabana Perucca-Vuillermoz- 2.909 m. Dimineaţă absolut superbă. Cabanierul ne spune ca poteca nr. 35 ne va duce până la Rifugio Duca degli Abruzzi. Pornim agale, cu ochii şi la bocanci, dar şi la peisaj. La Bivacco Manenti, de două locuri, vedem înăuntru doi rucsaci, probabil ai celor din cortul de alături. Relieful e mai arid, pietros la început, apoi cu lacuri, cascade, păşuni, stâne. Din valea ce colectează apa din lacurile naturale (mai jos , în dreapta, e marele lac artificial Cignana), poteca ne urcă apoi spre stânga în Finestra di Cignana- la 2.467 m, de unde începe superba „Balconata del Cervino”. În faţă , ca un magnet ce ne atrage, este piramida Il Cervino; înspre dreapta, în vale sunt orăşelele Valtournenche şi Breuil-Cervinia. Ne simţim ca-n parapantă. Mergem încet, să savurăm peisajul. Trecem pe lângă foste stâne din piatră şi ne imaginăm câtă muncă au depus cei care le-au construit în urmă cu secole. Ne bucurăm că ne-a venit ideea să mai dormim o noapte la înălţime, cu faţa la Muntele Magic. Întâlnim grupuri care merg în sens invers, cei mai mulţi fac probabil doar acest superb „balcon” .

 Când ajungem în drept cu Cervinia, la ora 15 (!!!), imediat după ramificaţia potecii nr. 11 pe care în 35 de minute am fi ajuns în oraş, ne oprim deoarece se apropie „hoţeşte” ploaia. Ne montăm rapid doar supratenta în care, pe foot-print, stăm întinşi lângă rucsaci şi ascultăm răpăitul picăturilor furioase „că nu ne-au putut uda” . Apoi, deoarece nu ne grăbim şi ne ascunsesem nu departe de potecă, după un stei gen Bordul Tomii, cel mai vestit „bolovan”din Retezat, ne hotărâm să dormim aici. Aşa că montăm şi interiorul cortului, comod, prin agăţarea clemelor sale de arce. N-am mai notat câţi km am parcurs azi, dar a fost ziua cea mai scurtă din zilele de până acum ale TC-ului, logic după cea mai lungă, cea de ieri !

Joi 23 iulie. Nu ne pare rău că nu suntem deja în camping. Dimpotrivă ! La 7.30 începem urcuşul spre „rifugio” ( numele cabanelor din Italia) Orionde-Duca degli Abruzzi – 2.810 m, aflat chiar la poalele celebrei „stânci” Il Cervino. La 9.40 ajungem acolo. Discutăm cu 4 tineri bulgari şi cu doi francezi care coborâseră de pe Vârf. Ne dau preţioasa informaţie că tot traseul e „de vară”, că nu necesită nici pioleţi şi nici colţari, iar beţele ne pot ajuta doar puţin, până la Crucea Carrel, mai departe având nevoie de mâini libere. Tânarul nepalez -ajutor de cabanier- ne notează cu două locuri pentru sâmbătă seara . Continuăm în coborâre lejeră până la Plan Maison unde închidem cercul ! Suntem fericiţi că am parcurs şi acest lung circuit, deşi nu este celebru şi abordat anual de mii de oameni ca TMB-ul. Poate asta i-a dat farmecul ce l-am simţit pe traseu. Ne îmbrăţişăm lung ! Ne pozăm unul pe altul, apoi acceptăm oferta unei japoneze de a ne face 1-2 poze la toţi trei: noi doi şi El- măreţul Il Cervino- Matterhorn ! Pentru noi şi cei care ne iubesc, nu pentru a o posta pe FB ca „dovadă” că am fost pe acolo. Apoi coborâm cu telecabina în Cervinia, unde ne aşteaptă ALP, cu răbdare şi cu încredere în noi ! În centrul Cerviniei, ne vom oferi câte o pizza şi ne vom hidrata cu sucuri, căci patronul-ospătar  nu are bere fără alcool ! Ne-am amintit de finalul gastronomic din Courmayeur, unde după TMB, chelnăriţa ne-a surprins vorbindu-ne în grai ardelenesc din zona Dej şi pe care noi am surprins-o prin faptul că eram alpinişti români, nu turişti de şosea.

Bilanţ general: GPS care cu mici întreruperi pe care le-am aproximat, ne arată:

173 km şi 10.500 diferenţă de nivel ! Anul trecut, pe TMB diferenţa de nivel a fost cam identică :10.470 m. Iar ca nr de km,pe TMB am făcut 177 km, dar 18 km -Champex- La Fouly i-am trişat, făcându-i cu maşina lui Florin. Anul ăsta n-am trişat nici cu tren (Zermatt-Randa) , nici cu autobuz/ocazii (Les Hauderes-Arolla) , nici cu telecabine (Trokenersteg-Zermatt sau Zinal-Sorebois) cum au făcut alţii ale căror filmuleţe le văzusem pe net.

Dar nu cifrele contează, ci bucuria din muşchi şi mai ales din suflete ! 

Imagini:

Matterhorn

Epilog despre intenţia de a urca pe Matterhorn

 Până acum totul ne-a ieşit după plan. Dacă terminam TC-ul miercuri, ne-ar fi trebuit cel puţin o zi de odihnă- joi- iar dacă am fi pornit vineri spre mult dorita Creasta Leone, am fi urcat pe ea în week-end şi am fi riscat să fim la Rif.Carrel 2-3 pe un loc, cum au păţit într-o vară colegul Radu Vidra şi coechipierii săi. Iar a urca pe Matterhorn în condiţii de mare aglomeraţie şi după o noapte dormită „ca-n tren personal”, nu ne surâdea. În plus cele mai bune prognoze erau pentru luni şi marţi. Când joi trecusem pe la cabana Orionde- Duca d’Abruzzi- 2.810 m, ne reţinusem locuri pentru sâmbătă seara. Dar din motive de prognoze, prin telefon amânăm cu o zi, să urcăm luni dimineaţa la Rifugio Jean Antoine Carrel – 3.829 m , ca să fim siguri că „prindem” locuri şi de acolo marţi să facem Vârful. Aşa că joi ne-am bucurat de duşul cald şi apoi  am lenevit în  cort sau la umbră în campingul Glair din Valtournenche . Vineri  ne-am plimbat prin Cervinia, plină de bannere şi afişe cu A 150-a Aniversare a primelor ascensiuni pe Fascinanta Piramidă dinspre Elveţia şi Italia. Iar sâmbătă am făcut o tură superbă pe „balconata” de pe versantul opus celui pe care am revenit din TC. 

Duminică la prânz sosim la cabana Duca d’Abruzzi. După nici 10 minute avem o mare şi plăcută surpriză: apar prietenii din Chamonix – Dia şi Cătălin-  care aflaseră pe net planul nostru şi îşi reţinuseră telefonic locuri la cabană cu grupul „Marilena” ! Ne îmbrăţişăm, ne bucurăm că vom urca împreună, că la coborâre vom putea face rapeluri de 50 m. DAR !: după ce ne luăm în primire o cameră de 4 locuri, vine neplăcuta surpriză: ni se spune că au primit şi ni se arată decizia autorităţilor de interzicere a ascensiunilor pe Creasta Leone pe termen nelimitat.( restricţia se va ridica abia în 14 august !). Cauza: o mare prăbuşire de sub Rifugio Carrel, iar că cei aflaţi deasupra zonei respective vor fi evacuaţi cu elicoptere, ceea ce am şi văzut în orele următoare !. Doamne ce lovitură, ce ghinion ! N-avem ce face, ne supunem şi noi ca mulţi alţii, coborâm şi ne mutăm cu ajutorul lui ALP la poalele masivului Gran Paradiso -parc naţional al Italiei în care noi mai făcusem o tură de 5 zile, inclusiv Vârful 4.061 m. http://www.dinumititeanu.ro/Prin-paradisul-Gran-Paradiso   Ne instalăm într-un camping din valea Cogne, de unde a 2- zi (luni 27 iulie) vom face toţi patru o tură lungă, cu cca 2.000 m diferenţă de nivel. Marţi îi vom lăsa pe Dia şi Cătălin în Aosta, iar noi vom porni spre Cluj, cu o noapte şi câteva ore de de plajă pe malul lacului Garda din Italia şi încă o noapte într-un camping din Austria.

Il Cervino-Matterhorn, aşteaptă-ne, vom reveni !(PS: am realizat asensiunea lui pe creasta Leone in 19 iulie 2016:

Ascensiune pe Matterhorn-„pohta ce-am pohtit”

Multe mulţumiri celor care v-aţi făcut timp şi aţi avut răbdarea de a ajunge aici cu cititul lungii relatări. Scuze pentru lungime, dar scriind-o şi recitind textul, noi am parcurs TC-ul din nou ! Cu sufletele mereu flămânde de munte !

                                                     *********